VIDEO Mii de profesori din Suceava au ieșit în stradă și anunță că rămân în grevă

Foto: Captură - Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava / Facebook

Cadrele didactice din Suceava au ieșit în stradă și anunță că rămân în grevă. Luni, 12 iunie, este a 13-a zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai. Ieri dimineață, sindicatele profesorilor au discutat cu premierul Ciucă, iar liderii sindicali au transmis că vor da răspunsul cadrelor didactice în această dimineață. Conform surselor Edupedu.ro, încă se centralizează răspunsul angajaților din Educație.

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, despre cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, însă acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, potrivit normelor de tehnică legislatică în vigoare.

Față de ordonanța de urgență nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, conform documentului. Pentru comparație, aici sunt grilele salariale valabile pentru luna mai 2023.

Duminică, premierul Ciucă a declarat la începutul ședinței de Guvern că are convingerea că „toți dascălii din sistemul de educație vor avea încredere că ne ținem promisiunile, așa cum am demonstrat și până acum.”

Exit mobile version