VIDEO Ministra Educației, Ligia Deca, în prima zi de școală: Anul acesta școlar este unul special, în care putem vorbi de schimbări vizibile în educație pentru toți copiii / Toleranță 0 față de violență în școli

Foto: captură Youtube.com

Ministra Educației deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, luni, la ora 9. Edupedu.ro a transmis LIVE TEXT declarațiile Ligiei Deca, de la deschiderea anului școlar 2024-2025.

Cu ministra Ligia Deca este și Președintele Klaus Iohannis la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sectorul 2 al Capitalei.

LIVE TEXT Principalele declarații ale ministrei Educației, Ligia Deca, la deschiderea anului școlar 2024-2025:

Cred că nicicând școala prinde mai multe zâmbete decât azi.

Eu însămi trăiesc această zi cu nostalgie, la sfârșitul primei zile de școală. Rămâneam mereu cu emoția pe care mi-o dădeau începutul și revederea cu colegii mei și cu profesorii care îmi erau dragi.

Este un privilegiu pentru mine să mă aflu într-un loc al excelenței, un loc al viitoarelor elite ale societății și doresc bun venit bobocilor de clasa a IX-a în această școală ce formează constant lideri ai generațiilor pe care le crește.

Ne aflăm nu doar într-un loc al performanței dovedite, ci și într-un loc al empatiei și al toleranței, valori pe care școala are menirea să le cultive. Colegiul Național Mihai Viteazul este școala din România unde s-au deschis primele clase de copii din Ucraina fugiți din calea războiului.

Vă mulțumesc, aveți toată aprecierea mea pentru că ați dat acestor copii șansa de a-și regăsi universul de învățare, după ce și-l pierduseră.

Doamnelor și domnilor, anul acesta școlar este unul special, anul în care putem vorbi de schimbări vizibile în educație pentru toți copiii, indiferent de locul în care s-au născut. Am luptat pentru ca în fiecare clasă din fiecare școală din România copiii să primească bursă pentru a fi stimulați să își dorească să fie mai buni în fiecare zi.

Sprijinim progresul, însă în aceeași măsură sprijinim performanța prin bursele de excelență olimpică pe care le acordăm. Ne dorim ca școala să fie un loc potrivit pentru o educație de calitate și avem investiții în școli așa cum nu am avut niciodată în ultimele trei decenii. Inclusiv aici știu că vă așteaptă în clase niște table smart. Vă veți bucura curând și de laboratoare inteligente pentru informatică și știință.

Foto: Cititor Edupedu.ro

Datorită investițiilor din toată țara și prin implicarea autorităților locale, școala poate sprijini atât performanța, cât și incluziunea și echitatea. Dotări în toate școlile laboratoare inteligente în peste 1.000 de licee, microbuze școlare care vor duce la școală încă peste 200.000 de copii, o treime dintre școlile din România își sprijină copiii să recupereze decalaje de învățare prin programul național de reducere a abandonului școlar (PNRAS), iar o școală din trei oferă deja copiilor o masă la școală.

(…) Vorbim mult și de educația verde în ultima vreme. Peste 50 de școli verzi își vor deschide porțile curând.

Recredibilizăm învățământul dual, pentru ca tinerii care termină școala să fie pregătiți pentru piața muncii de acum, iar mediul privat să devină partener adevărat. Mâine primul campus dual regional integral își deschide porțile la Oradea.

Dragi profesori, sunteți motorul acestei lumi, sunteți ancoră și ghid spre visuri împlinite. Vă mulțumesc pentru fiecare efort de a rămâne reper pentru copii.

Victoriile nu pot fi doar individuale, dialogul este cheia. Mulțumesc că sunteți un exemplu real școală – comunitate. Trebuie să fim uniți împotriva oricărei forme de agresiune pentru binele copiilor. Toleranță 0 pentru violență trebuie să fie un crez comun.

Domnule Președinte, sunteți parte din progresul despre care am vorbit. Vă mulțumesc pentru încrederea dumneavoastră că educația merită orice efort și pentru investiția din ultimul deceniu, în crezul că educația este baza oricărei societăți prospere, bazate pe valori.

Dragi elevi, este prima zi dintr-un an nou în drumul spre devenirea voastră și nu uitați învățarea începe cu gândirea critică, liberă, pe care sper să o descoperiți cu toții alături de profesorii voștri. Știu că aspirațiile vă sunt înalte, că am în față tineri care știu ce vor și reușesc și să găsească calea de a ajunge acolo unde își doresc.

Dragi elevi, e prima zi dintr-un an nou din drumul spre devenirea dumneavoastră. (…)

O mână strânsă poate forma o prietenie pe viață. Mult succes tuturor în noul an școlar. Mulțumesc!

Citește și:
VIDEO Klaus Iohannis deschide anul școlar la Colegiul Național „Mihai Viteazul”: Școlile trebuie să fie absolut sigure pentru elevi, cadre didactice și restul personalului din învățământ / Rezultatele reformelor sunt convins că se vor vedea când generațiile ajung în fața noilor examene naționale
Exit mobile version