Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori, a declarat consilierul prezidențial Ligia Deca, la conferința de lansare a proiectului PROF. „Este un proiect foarte important pentru tot ce înseamnă regândirea carierei didactice și sprijinirea profesorilor din toată țara”, a mai spus reprezentantul Președinției, care a menționat că acest proiect este creat în urma dezbaterilor din proiectul România Educată.
„Atunci când vorbim despre cel mai mare sistem public din România este prioritară investiția în oameni, nu atât motivațional, cât și din punct de vedere al studiilor care ne spun că, de fapt, acolo facem diferența. Cea mai eficientă investiție pe care o putem face în educație este în profesori.
Sistemul de educație a fost provocat de ultimul an și un pic, avem o serie întreagă de progrese rapide, inclusiv în domeniul digital, însă rămâne această nevoie identificată și în contextul grupului de lucru privind cariera didactică din “România Educată” și anume nevoia de sprijin continuu, nevoia de mentori și de suport astfel încât profesorii să scoată la iveală tot ce au mai bun.
Mă bucur că acest proiect vine și propune atât un impact semnificativ legat de numărul de dascăli formați, cât și un sistem instituțional suport care să rămână și cumva să recredibilizeze instituția mentoratului în educația din România.
Dacă ne referim la exemplele de bună practică, care nu țin neapărat de sistemul de public, dacă ne uităm la proiecte de tipul Merito sau Teach for Romania, cei care fac parte din aceste proiecte spun că ceea ce a contat pentru ei este tocmai acest mentorat, acest sprijin pe care proiectele respective au putut să le aducă în plus față de ceea ce sistemul public reușește să ofere.
Am vorbit deseori despre cum reușim să atragem cei mai talentați oameni care își doresc să fie profesori și cum să reușim să le dăm acele competențe necesare pentru ca ei să fie cei mai buni profesori la clasă. Mentoratul este o piesă de puzzle esențială în acest proces și cred că ceea ce urmează să se întâmple, accelerat din câte îmi dau seama, în următorii doi ani, adică amploarea activităților pe care le-am văzut, cred eu că va însemna niște eforturi susținute și foarte curajoase ale echipei și ale tuturor partenerilor implicați.
Mă bucur că vedem pus accentul pe crearea unor comunități de practică, care reunesc preuniversitarul cu universitarul. Proiectul PROF reprezintă, în opinia mea, un sprijin concret și substanțial pentru îndeplinirea obiectivelor pentru România Educată așa cum sunt ele exprimate în forma din dezbaterea publică”, a declarat Ligia Deca.
Proiectul PROF este un proiect cu o finanțare de 28 de milioane de euro (135.733.852,02 lei din care asistență financiară nerambursabilă 120.150.531,521 lei), din fonduri europene prin POCU.
Grupul țintă al proiectului este de 28.211 persoane.
Pe 16 aprilie, secretarul de stat Maria Manea spunea într-un interviu pentru Edupedu.ro că acest proiect va aduce modificări fundamentale în modul în care se face formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice.
Foto: Ligia Deca/Arhivă personală