VIDEO Festivalul de trailere după cărți “Boovie” 2021, la final, cu peste 90 de premii acordate. Videoclipul și experiența echipei câștigătoare a Marelui Premiu: “Hit List” din Urlați, Prahova

1.515 vizualizări
Scena Boovie din Piața Unirii, Focșani, pregătită pentru vineri, 27 august / Foto: Boovie
Plecat în 2015 din dorința de a motiva elevii să citească măcar altceva dacă nu cărțile din programa obligatorie de liceu pentru limba și literatura română, fenomenul Boovie, festival de trailere după cărți, coordonat de profesoara Carmen Ion de la Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” din Focșani a ajuns anul acesta la a 6-a ediție.

Au fost implicați nu mai puțin de 1.990 de copii de gimnaziu și liceu, din 30 de județe ale țării, străinătate și câțiva din Republica Moldova. Între 27 și 29 august, tinerii participanți care s-au înscris în concursul de book-trailere, și care au venit la Focșani, au avut parte de o experiență complexă de festival: au cunoscut mobilizarea și agitația din jurul evenimentului, au participat la ateliere cu profesioniști din cinematografie, educație și mass-media.

“La fel de important, copiii de gimnaziu sau liceu s-au reunit cu alții care au realizat, alături de profesorii lor, că tehnologia și cărțile se împacă mai bine ca niciodată când sunt folosite cu simț de curiozitate, dar și în egală măsură coordonat, corelat”, spune Carmen Ion, profesor de limba română și fondator Boovie, pentru EduPedu.ro.

Premiile în bani au ajuns la suma de 50.000 de lei și au existat și premii speciale oferite de sponsori: cursuri, training-uri, experiențe, cărți, echipamente pentru școală sau IT. Marele Premiu al Boovie 2021 a fost câștigat de echipa “Hit List”, formată din elevi care au trecut clasa a XII-a de la Liceul Teoretic “Brâncoveanu Vodă” din Urlați, cu un trailer pe marginea cărții “Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr. Videoclipul câștigător:

Citește pe larg declarațiile lui Carmen Ion, organizator, de la pregătirile Boovie și impresii, despre fenomenul Boovie (2021), experiența echipei câștigătoare dar și lista completă de premii.

  • Într-un material realizat de EduPedu.ro, despre atmosfera evenimentului, Carmen Ion spune că “nebunia” din cele 3 zile de festival a meritat orice efort, în final, cu toate că punerea cap la cap a evenimentului a fost pregătit de la începutul lunii noiembrie anul trecut riguros, încât să găsească săli, voluntari, sponsori, parteneri, finanțări și organizare tehnică pentru a ține la curent participanții și publicul cu tot ce se întâmplă în Orașul Unirii. “Și multe altele.”
În primul rând, cum funcționează festivalul, pe scurt?
Cameră pe poziții / Foto: Boovie.ro

Copiii doritori, împreună cu profesorii lor, să realizeze un videoclip de circa 3 minute, după o anumită carte, se înscriu în concurs pe platformă cu toate datele necesare atunci când organizatorii anunță perioada înscrierilor pe site-ul oficial al Boovie. Anul acesta, data limită a fost 31 martie. Grupul trebuie să fie delimitat bine, să se știe ce funcție ocupă fiecare în echipa de filmare și să țintească una dintre cărțile de la categoria lor, încât să știe ce să aleagă în ziua tragerii. De exemplu, anul acesta, pe 6 aprilie s-a făcut alegerea cărților pe platforma informatică Boovie unde, “în 2 secunde, toate echipele și-au selectat cartea, într-o rapiditate grozavă”, ne spun organizatorii.

Urmează construirea propriu zisă a trailerului după ce cartea este citită, în modul în care fiecare echipă simte volumul pe care îl are ca suport – în costume, în diferite locații, filmate cu diverse aparaturi etc. Întâi august a fost ultima zi pentru ediția 2021 de a trimite videoclipurile realizate către organizatorii Boovie, videoclipuri de asemenea filmate după câteva reguli (să conțină bloopers la final, să fie subtitrate, să nu depășească X minute etc.).

Dacă pe parcurs s-au făcut modificări la echipă sau vreuna se retrage, pe platformă sau în aplicația mobilă există posibilitatea de a semnala acest lucru. Urmează jurizarea și anunțarea câștigătorilor într-o gală Boovie: ultimul weekend de august, anul curent, a făcut din Focșani capitala cultural-educațională a României.

Amploarea festivalului – 1.996 de elevi și 309 profesori implicați în festival

Festivalul a strâns în jurul lui peste 2.300 de echipieri, profesori și elevi, din România (plus diaspora) și Republica Moldova. Din cele 230 de echipe înscrise inițial, au dus trailerul până la capăt doar 161, adică 1.000 de persoane aproximativ. La Focșani, dintre aceștia au fost prezenți, în weekend, 90 de echipe: peste 500 de elevi.

Datele oficiale Boovie / numărul participanților

“Anul acesta am constatat interesul copiilor de gimnaziu, în aceeași măsură cu interesul profesorilor care predau la clasele V-a și a VI-a, având în vedere că secțiunea Kids a fost pilotată. La liceu, am avut peste 100 de echipe care au finalizat. Se observă o creștere pe toate ciclurile de învățământ. Poate să fie o mică scădere la gimnaziu – clasele VII-VIII -, ce-i drept au avut admiteri la liceu, a fost o perioadă grea, iar în zilele de festival, pe care le-am anunțat din timp, mulți au fost plecați, s-au odihnit după primul lor examen important. În perioada în care echipele filmau trailerele, aceștia nu puteau să învețe și pentru examen cu succes, ar fi fost complex”, afirmă Carmen Ion, profesor de limba română și inițiator al festivalului “Boovie”.

Noutăți: categorii noi, ateliere noi și îmbunătățiri la trailere

În prezent, Boovie are şase secţiuni: Boovie Kids (clasele V-VI) a fost ceva nou, pilotat anul acesta din dorința copiilor și profesorilor; apoi: Boovie Junior (clasele VII-VIII), Boovie Liceu, Boovie + (carte de nonficţiune), ExtRo Boovie (categorie destinată elevilor români din diaspora) şi Trailerul de Buzunar (secțiune în afara concursului deschisă oricui care se încadrează în regulile privind echipa și componența, de obicei elevi de la cluburi culturale).

Consacrat pentru elevii de liceu, Boovie a lansat de acum doi ani provocarea de a participa şi elevilor de gimnaziu (clasele a VII-a şi a VIII-a), iar de anul trecut şi echipelor din diaspora. (Citește pe larg regulamentul 2021 aici.)

Atelier pentru adolescenți despre gestionarea banilor / Foto: Boovie.ro

Totodată, în cele trei zile de la Focșani, copiii pasionați de jurnalism au realizat un Ziar de Boovie în care au surprins atmosfera focșăneană: forfotă, testimoniale și multe fotografii de la toate atelierele, discuțiile și întâlnirile lor.

Atât vineri, cât și sâmbătă și duminică, cei care au venit în Vrancea au avut posibilitatea să ia parte la ateliere și discuții moderate de oameni din diverse domenii, de la educație (Marcel Bartic, Doru Căstăian), voluntariat și sănătate – Paula Herlo, Carmen Uscatu -, ateliere de jurnalism și de finanțe pentru adolescenți. Online, copiii mici de gimnaziu s-au întâlnit cu Sally J. Pla, autoare americană de cărți pentru copii. Vezi mai jos desfășurarea pe zile.

“Am observat un grad mai mare de conștientizare a necesității de a lucra trailerele mai bine din punct de vedere tehnic, au fost mult mai atenți la aspectele tehnice, la omogenitatea trailerului. Ideile lor și practica în care au fost puse, coerența – s-a văzut o creștere calitativă vizibilă aici, spune Carmen Ion despre trailerele de la această ediție.

Premiile au fost de 50.000 de lei, din partea Primăriei Municipiului Focșani, dar au mai fost și premii “în servicii”, spun organizatorii. Pentru montaj, scenaristică, s-au dat ca premii cursuri și training-uri la case de producție de film, cărți la alegere de la editurile partenere (pentru cei mai mici), cursuri de content video profesionist; “cursuri care valorează sume foarte mari, dar și pachete de rechizite, agende, gadget-uri din partea unui sponsor tehnic, dedicate unor participanți din mediul rural pentru pasiunea cu care s-au agățat de concurs”, menționează conducerea festivalului.

Boovie 2021 – pregătit din noiembrie 2020

Perioada noiembrie-decembrie e plină pentru Boovie: “Ne gândim la cărți și selectăm cărțile, citim mult, ne orientăm ca să găsim tema și așa mai departe”. În aceeași perioadă, organizatorii abordează sponsorii și “facem diverse prezentări ale festivalului pentru a aduce aproape parteneri și finanțatori, nu cu mare succes anul trecut.

Anul trecut în noiembrie-decembrie a fost greu pentru sponsori să facă o proiecție stabilă, clară. Nu a fost un an normal în care să se poată baza doar pe factori economici. De exemplu, au fost firme care în anii trecuți ne-au fost alături, dar situația i-a pus în postura de a nu mai aloca bugete, a fost dificil pentru toți”, prezintă Carmen Ion.

Pregătiri în Piața Unirii din Focșani / Foto: Boovie

“Ne-am gândit că festivalul are notorietate și că efectele produse de el sunt pozitive și vizibile și că în zona Educației nu sunt atâtea evenimente, de acest gen. Ce e drept, greșeala noastră a fost că am crezut că ne va fi ușor să strângem sumele pentru festival și ne-am cam înșelat. Un demers mai greu decât oricând pe acest fond impredictibil.

Însă finanțări au venit de la autoritățile locale, pentru premii – care sunt de 50.000 de lei -, logistică, mese, spații și cazări: Consiliul Județean Vrancea și Consiliul Local împreună cu Primăria Vrancea, cărora le mulțumim pentru încrederea în eveniment”.

Despre cazarea copiilor la Focșani: “A fost o întreagă infrastructură. Am avut un call center de elevi care a luat legătura cu echipele și, după ce am avut certitudinea că avem banii pentru festivalul în format fizic, bani aprobați la CJ Vrancea, atunci am dat semne în țară iar reprezentanții echipelor au fost în contact cu noi.

A trebuit să facem repartizarea copiilor la hotelurile și pensiunile rezervate înainte cu luni bune, pentru că e vară, e sezonul nunților și nu poți risca să lași totul pe ultima săptămână.

A fluctuat mult numărul elevilor înscriși, unii s-au retras, alții au avut inconveniente, au venit din concedii de nu știu unde și au stat în carantină. Nu numărul, cât numele tuturor copiilor ne-au dat de furcă la repartizarea aceasta”, relatează Carmen.

Zilele de Festival

Lucrurile s-au desfășurat hibrid. Pentru a veni la Focșani, echipele au avut nevoie fie de test de coronavirus, fie de adeverință de vaccin, încât activitățile să se desfășoare în condiții cât mai sigure din punct de vedere al pandemiei. 90 de echipe au fost prezente din 161 care au mers până la capăt cu trailerele.

De vineri, 27 august, în Focșani au ajuns copiii. O întâmplare amuzantă, povestește profesoara, este că la 4 dimineața, vineri, doi elevi au contactat-o că au ajuns în oraș, iar echipa lor ajungea la 11-12 ziua, opt ore mai târziu. Situația s-a rezolvat repede și cei doi au fost cazați. Dimineața s-a făcut amenajarea Pieței Unirii, iar ziua a continuat cu atelierul de jurnalism, discuția de deschidere și concertul din partea “Noaptea Târziu”, pe seară.

Sâmbătă, atelierele și activitățile s-au desfășurat în mai multe locații, asigurate de Consiliul Județean și Primărie, “săli dotate tehnic. Am avut și Ateneul sub ocupație, cu workshop într-o sală mică, în sala mare la fel, tehnicul în altă sală la fel, împreună cu relațiile publice”.

Printre invitații de la ateliere, se regăsesc profesorul de istorie Marcel Bartic, profesorul de filosofie Doru Căstăian care au vorbit despre sistemul de educație, dar și Paula Herlo și Carmen Uscatu din partea Asociației “Dăruiește Viață”. S-au făcut și tururi ghidate în oraș, alături de Silvia Vrînceanu, reporter.

“Am livrat trailerele în piață, sâmbătă, copiii au putut sa le urmărească acolo dacă au vrut, dar am avut în paralel și vreo 3 ateliere care să le ofere alternative la petrecerea timpului. O agitație amuzantă și totală în piață, copii care se duceau dintr-o parte în alta, am avut ateliere afară și înăuntru, am difuzat și live evenimentele pentru cei de acasă.”

Duminică, 29 august, copiii s-au adunat în Piața Unirii din Focșani și au urmărit Gala de premiere. Festivitatea a fost moderată de inițiatorul festivalului, profesorul Carmen Ion, iar toți premianții au fost invitați, pe rând, să facă poze, pe scenă, împreună cu profesorii lor.

Jurații Boovie 2021 au fost oameni din cinematografie: Crăița Nanu, Alexandru Ion, Ioana Flora, Tedy Necula, dar a fost și un elev jurat, ales printr-un concurs: Mălina Turtureanu, proaspăt absolventă de liceu și viitoare studentă la Iași. 
Voluntarii și oamenii din spatele social media

Voluntarii sunt elevi din Focșani, adunați într-un apel de voluntari, adunați după mai multe etape: ne-am întâlnit, am semnat contracte de voluntariat, au intrat în grupurile de contact și s-au distribuit în cele 5 departamente: relații publice, foto-video, comunicare, resurse umane și lobby. “Pe la 20 august s-au întâlnit cu cei care au coordonat fiecare filieră. Am avut ca sediu Ateneul Popular din Focșani unde am lăsat aparatura și tot ce am avut nevoie, acolo era centrul de comandă. O muncă total complexă, cu împărțiri în ture și pe diverse zone: voluntari care au primit echipele la sosire, voluntari care au stat la pensiuni, care au stat în Piața unirii, alții care au stat la intrări cu măști și dezinfectant”, explică aceștia.

Prin anvergura sa, prima experiență amplă după o ediție nu la fel de mare (2019) și o ediție online (2020), a trebuit să fie gestionată și pe social media foarte bine. Despre oamenii din spatele postărilor de Facebook, Instagram sau chiar TikTok, am aflat de la Carmen că aceștia sunt “cei mai buni copii, de un PR de neimaginat, nu mă așteptam la așa ceva”.

Postările au fost gestionate de Alecsia Dima, o elevă “implicată la maxim, posta cu precizie fiecare update pe Facebook/Instagram”, cu alți elevi voluntari din Colegiul Național Pedagogic “Spiru Haret” din Focșani, pe care Carmen îi cunoaște și al căror entuziasm l-a văzut încă de când a anunțat festivalul.

Experiența echipei “Hit List”, cu premii pentru montaj, regie și cel mai bun actor masculin, dar și cu Marele Premiu Boovie 2021

Totodată, am avut ocazia să vorbim și cu echipa “Hit List”, de elevi de la Liceul Teoretic “Brâncoveanu Vodă” din Urlați, județul Prahova. Echipa “Hit List” este formată din 11 elevi de clasa a XII-a de la liceul din Urlați și se află la a doua participare. Anul acesta, au obținut Marele Premiu Boovie, dar și premiile pentru montaj, regie (de care s-a ocupat Ania Ionescu) și cel mai bun actor băiat – Mircea Popescu.

Aceștia declară pentru EduPedu.ro că, inițial, își doreau cartea “Caraval”, de Stephanie Garber, “pentru că ne-a fascinat subiectul său și aveam o parte din costume și recuzită cumpărată, scenariul era făcut și muzica deja compusă doar că, din păcate, nu am reușit să prindem un loc, așa ca am ales cartea “Toată lumina pe care nu o putem vedea”, de Anthony Doerr”.

La început, au fost dezamăgiți, dar lucrul la trailerul pentru cartea pe care au “prins-o” i-a captivat: “Ne-am dat seama cât de interesant a fost realizată povestea și de felul în care personajele începeau să prindă contur în mințile noastre, și de asemenea, pe ecran. Acest lucru a demonstrat că ne putem descurca în orice situație și putem crea ceva frumos, pe orice tematică“, lucru care i-a bucurat foarte mult.

Fotografii de la filmări:

Despre echipă, aceștia au spus că a rămas la fel ca anul trecut, avându-i ca membri pe: Ania Ionescu (regizor, scenarist, editor), Ana Salcie (actriță principală, co-scenarist), Mircea Popescu (actor principal), Jessyca Popa, Octavian Ghica, Gabriel Dumitru, Iulia Sîrbu, Alexandru Oprinoiu, Andreea Catrinescu, Violeta Mateiu, Adela Mihai, coordonați de profesoara de limbă și literatură română Marilena Olaru.

Despre resursele avute la dispoziție, “a fost destul de complicat să facem rost de tot ce ne-a trebuit, deoarece acțiunea cărții se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar căutând prin multe second-hand-uri și colaborând cu Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești, am reușit sa găsim costumele de care am avut nevoie; am filmat în multe locuri, de la munte, până la mare, oriunde peisajul aducea cu perioada războiului (Franța); părinții Aniei au fost cei care au înnoit echipamentul pentru filmări”, menționează echipa.

"În opinia noastră, trailerul de anul acesta este incomparabil cu cel de anul trecut, datorită experienței pe care am dobândit-o de-a lungul vremii și a echipamentului", afirmă membrii "Hit List" despre evoluția lor. 
“Ni se pare uimitor că sunt atâtea echipe cu aceeași pasiune ca noi”

“Am fost plăcut surprinși de trailerele din aceasta competiție, care, din an in an, devin mai bune. Mi se pare uimitor ca sunt atâtea echipe din toata Romania cu aceeași pasiune ca noi, iar festivalul Boovie reușește să ne aducă pe toți împreună. Este admirabil, de altfel, cum cei de la gimnaziu s-au descurcat excelent să ecranizeze niște subiecte atât de grele la o vârsta așa fragedă”, remarcă adolescenții.

Trailerul echipei câștigătoare:

“În timpul citirii cărții, ne-am imaginat actorii noștri ca fiind personajele principale. Chiar dacă este făcut de noi, nu ne plictisim niciodată să-l urmărim și am fi foarte dornici să realizăm și o versiune completă a cărții, un lungmetraj. Mulțumim juraților de la Boovie pentru încrederea în trailerul făcut de noi.”

“Experiența Boovie 2021 ne-a reunit pe toți și va rămâne mereu partea noastră preferată din an!”, încheie actorii în devenire pe care echipa de jurați, profesioniști în cinematografie, speră să îi cunoască, după cum au menționat când au anunțat câștigul.

Festivitatea de premiere se poate urmări mai jos. A fost live pe Facebook duminică, 29 august, începând cu ora 10:40.

Lista cu premii Boovie și speciale:

Boovie 2022

“O să ne gândim foarte bine, mai avem deocamdată de făcut documente post-event și ne vom lua o pauză în care să facem, în mare, proiecția pentru anul viitor. Vom vedea dacă schimbăm formatul și trebuie să vedem ce ne rezervă situația coronavirus / economică / socială lunile viitoare”, anunță profesoara Carmen.

Citește și:
Regulament: Boovie, festival-concurs de book-trailere pentru elevi: ediția 2021 / Înscrieri până pe 31 martie. Carmen Ion, profesor și fondator: Ne bucură mult succesul evenimentului
Cultura la Dubă: Carmen Ion, profesoara care i-a determinat pe elevi să citească și a pus bazele festivalului de book trailere, Boovie
Șapte medalii de aur, argint și bronz pentru elevii din echipa României la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori / Centrul organizării europene a fost la Ploiești
VIDEO Cum arată o școală nou construită în Danemarca, fără clase delimitate și bănci, “pentru a încuraja creativitatea”. Primarul: Este extrem de important să continuăm să privim cu 30-40 de ani în față, în loc de un singur ciclu electoral înainte
INTERVIU Cine este și cum conduce școala directorul care organizează întâlnirea tuturor celor 3.300 de absolvenți și profesori din istoria de 60 de ani a școlii? Romulus Simion: Apelăm permanent la părinți pentru că vor să ajute, dar și pentru că avem nevoie de ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Standarde minime de confort în căminele studențești și măsuri pentru un „mediu universitar mai sustenabil” – cereri ale Alianței organizațiilor studențești într-o petiție online adresată autorităților

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o serie de măsuri și reglementări pentru a „crește gradul de sustenabilitate a instituțiilor de învățământ superior” din România, printr-o petiție anunțată…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu reacționează la avertismentul lansat de Mircea Miclea, pe tema securității datelor din portofoliul educațional al elevilor: Ministerul Educației coordonează și în prezent funcționarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Școlarității / SIMS este de fapt programul catalogul electronic, de 42 de milioane de euro, semnat în 2019 și blocat până acum, a cărui resuscitare ar trebui făcută de STS și ADR

Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional…
Vezi articolul

VIDEO Să deschidem încă de la liceu ușa experienței, dacă vrem să venim în sprijinul tinerei generații. E nevoie de o repoziționare a atitudinii față de muncă, ce în ultima perioadă s-a perimat – Maria Metz, vicepreședinte NTT DATA Romania

Tânăra generație trebuie sprijinită pentru a obține experiență, mediul antreprenorial trebuie să colaboreze mai mult cu universitățile și liceele, iar acestea trebuie să fie deschise spre colaborare. Pe scurt, este…
Vezi articolul