La inaugurarea podului dintre localitățile Căpud și Teiuș, peste râul Mureș, elevii de la școlile din cele două localități au fost aduși pentru un program “artistic” dedicat realizării podului și primarului din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, potrivit imaginilor live transmise de Alba24.ro. O elevă a recitat o poezie „închinată” edilului, care îl laudă pe acesta pentru realizările sale. Oda pentru primar ar fi fost scrisă, potrivit prezentării, de un localnic.
Elevii Liceului Teoretic Teiuș și ai Școlii primare Căpud au participat la inaugurarea podului peste râul Mureș În imaginile transmise live de la inaugurare de Alba24.ro se vede cum după ce are loc slujba și după ce sunt rostite discursurile autorităților locale, la o oră după începutul evenimentului, apar în mijlocul adunării elevii. Câțiva sunt îmbrăcați în costum popular. Poezia închinată primarului Mirel Vasile Hălălai a fost anunțată de prezentatoarea evenimentului. Poezia este intitulată „Străbunii noștri din Căpud” și a fost compusă de Alexandru Salcă, localnic al satului Căpud, sub numele de „Duhu”, potrivit imaginilor citate. (momentul „odei” poate fi văzut în VIDEO de la finalul articolului la minutul 59)
Redăm poezia citită de elevă integral:
„Străbunii noștri în Căpud
Treceau podul de la Teiuș
C-așa a fost lumea lăsată
Mai redusă câte-o dată
Și-au trecut primari mai mulți
Pod peste Mureș n-au făcut
Promisiuni toți au avut
Nimeni nu a venit
Ca să facă ce-au promis
Și-a venit ziua cea mare,
C-un primar ca Hălălaie
Un copil de ceferist
Tânăr, învățat, cinstit
Proiectul pod când l-a găsit
La București l-a și trimis
Podul s-a construit
Și satul a înflorit.
O școală modernizată,
Apă în Căpud băgată.
Domn’ Primar îți mulțumim!
Sănătate îți dorim!
Belșug și fericire,
Să ai parte de iubire!”
Au urmat aplauze generale și colegii elevei au spus și ei poezii și cântece despre toamnă și despre satul lor, dar și despre inaugurara podului.
Înainte de acest moment, unul dintre preoții prezenți la slujba de inaugurare a ținut și el un discurs laudativ la adresa edililor:
„Iubiți credincioși și credincioase, mulțumim autorităților locale și județene, Guvernului României – cel ce a aprobat suma de bani pentru această minunată lucrare. Dar să dăm Cezarului ce este al Cezarului și să mulțumim întâi de toate domnului Primar care împreună cu echipa sa de consilieri a rânduit ca astăzi să vin aici în această zi pentru a binecuvânta și sfinți acest pod”.
Evenimentul a început cu prezentatoarea spunând că „Rolul determinant în realizarea acestei lucrări este indiscutabil al Guvernului României care prin PNDL a alocat banii necesari.”
Primarul din Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, este fratele prefectului de Alba, Dănuț Hălălai, prezent și el la inaugurare. Amândoi sunt membri PSD. Prefectul împreună cu deputatul PSD Ioan Dârzu au dezvelit o plachetă la inaugurarea podului.
FOTO: Primăria Teiuș/Facebook.com