VIDEO E important că profesorii și personalul școlar să fie fericiți, elevii să fie fericiți atunci când vin dimineața la școală, spune ministrul Educației din Franța, în mesajul de Anul Nou

6.172 de vizualizări
Foto: captură – Youtube.com
Este important ca profesorii, elevii și personalul școlar să fie fericiți la școală și aceasta să fie locul în care plăcerea învățatului să se împletească cu responsabilitatea, seriozitatea și dorința de a face performanță, a subliniat ministrul Educației din Franța, Pap Ndiaye, în mesajul de 3 minute adresat la început de an și tradus integral mai jos.

Ministrul s-a adresat îndeosebi profesorilor în discursul său, subliniind faptul că aceștia “sunt în primele rânduri” atunci când vine vorba de a face din școală un loc al dezvoltării și al prieteniei pentru copii. “Educația este o responsabilitate puternică ce se distribuie și care cere de la fiecare sensibilitatea sa și abilitățile sale. Ea cere de asemenea – și o zic cu toată convingerea – starea de fericire”, a spus Ndiaye.

Oficialul din Republică a mai punctat și faptul că profesorii, alături de părinți, sunt “primii adulți cu care copiii se confruntă”. “Voi reprezentați pentru copii și adolescenți intrarea în lume, în societate prin toate cunoștințele pe care le aduceți și care îi cresc. Locul vostru e atât de important încât trebuie apărat, ajutat și [în acest sens] salut ajustările salariale care vor veni la 1 septembrie 2023“, a mai transmis Ndiaye.

“Atunci când ne confruntăm la nivel colectiv cu incertitudini și cu responsabilității imense, așa cum este criza climatică și războiul de pe teritoriul european, școala poate să fie liantul, legătura care dezamorsează disperarea și absența măsurilor. Atât ca loc al învățării, cât și ca loc de întâlnire între generații, școala este indispensabilă pentru echilibrul general al societății noastre. Mulțumesc tuturor celor care contribuie și care o formează”, a mai spus ministrul francez al Educației.

Redăm mesajul integral al ministrului:

“Doamnelor și domnilor, dragi profesori și personal al Educației Naționale, dragi elevi, dragi familii,

Vă doresc multă fericire în anul 2023. Vă doresc să învățați, să puteți să le fiți alături celor mai tineri în plăcerea de a învăța și să nu vă opriți niciodată din a învăța, din a vă transmite experiența și cunoștințele. Comunitatea educațională e aproape toată lumea, pentru că, așa cum știm, e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Educația este o responsabilitate puternică care se distribuie și care cere de la fiecare sensibilitatea sa și abilitățile sale. Ea cere de asemenea – și o zic cu toată convingerea – starea de fericire.

A fi fericit e foarte important pentru școală. E important că profesorii și personalul școlar să fie fericiți, elevii să fie fericiți atunci când vin dimineața la școală. Efortul, munca, concentrarea, seriozitatea și performanța școlară nu se fac fără gust, fără plăcere și fără această împărțire (n. red. a responsabilității).

Prietenia, camaraderia, râsul fac parte din școală care trebuie să fie un refugiu al păcii, de întrajutorare, fără discriminare, fără intimidare, fără batjocură. Pentru a fi un loc al excelenței, școala trebuie să fie un loc al dezvoltării. Și asta trebuie să facem noi pentru toți copiii. Pentru a face acest lucru, profesorii sunt, bineînțeles, în prima linie și le mulțumesc cu căldură pentru ceea ce fac în fiecare zi, pentru prezența lor, pentru ascultarea lor, pentru cunoștințele de care dispun.

Să nu uităm că, alături de părinți, sunteți primii adulți cu care copiii se confruntă, voi reprezentați pentru copii și adolescenți intrarea în lume, în societate, prin intermediul cunoștințelor pe care le aduceți și care îi cresc. Locul vostru e atât de important încât trebuie apărat, ameliorat și salut prin acest mesaj ajustările salariale care vor veni la 1 septembrie 2023.

Cu implicarea voastră, vom face posibil proiectul Educației Naționale pe care vreau să îl concentrez în jurul celor trei priorități, care sunt excelența pedagogică, starea de bine a elevilor și reducerea inegalităților.

În acest sens, concep șantierul pentru proiectele cu care deschidem Noul An, fie că e vorba de gimnaziu, de problema echității sau în ceea ce urmează consultărilor Consiliului Național al Refondării care permit școlilor să se considere a fi “locuri de viață” unde predarea se desfășoară în legătură cu familiile, cu mediul medico-social, cu proiecte pedagogice inovatoare asociate împreună în echipe educaționale.

Atunci când ne confruntăm la nivel colectiv cu incertitudini și cu responsabilității imense, așa cum este criza climatică și războiul de pe teritoriul european, școala poate să fie liantul, legătura care dezamorsează disperarea și absența măsurilor. Atât ca loc al învățării, cât și ca loc de întâlnire între generații, școala este indispensabilă pentru echilibrul general al societății noastre. Mulțumesc tuturor celor care contribuie și care o formează.

Și îmi doresc ca anul 2023 să aducă fiecăruia multe reușite și bucurii și puterea de a le împărtăși. La mulți ani și trăiască Școala!”.

Citește și:
VIDEO „Un profesor care schimbă un destin face diferența!” – mesajul emoționant al președintei Moldovei, Maia Sandu, a avut Educația în prim-plan / Președintele României, profesorul Klaus Iohannis, nu a pomenit nimic despre Educație în mesajul său de 1 minut de Anul Nou
septembrie 2022 – Salarii de cel puțin 2.000 de euro net pentru profesorii francezi debutanți și creșteri de minim 10% la sută pentru restul – măsurile Guvernului din Franța, cu aplicare din septembrie 2023
iulie 2022 – Franța pregătește încă de acum începutul de an școlar din 1 septembrie. Schimbări la grădiniță, fonduri descentralizate pentru formarea personalizată a profesorilor și reforme în liceele tehnologice pentru apropierea de realitatea socio-economică, printre măsuri

4 comments
  1. Demagogie și nimic altceva! Mi-e greață de ceea ce a ajuns învățământul internațional, mi-e greață de tot ceea ce se numește “leader”, în accepțiunea contemporană și la orice nivel, începând cu directorii matusalemici care se eternizează în funcții pe baza unui așa-zis concurs ori “fiindcă nu vrea nimeni”! Mi-e greață de mine și de colegii mei, nu suntem decât o adunătură de foști oameni, deveniți instinctuali din cauza foamei!!!…
    Greața lui Sartre!!!

  2. Nu mai postați tot felul de cac..turi!Ce ne.ar interesa pe noi opinia ministrului francez?! Altceva mai bun nu puteti posta, nu aveți sau doar doriți să iesiti cu ceva in evidență? Credeti ca sistemul lor de învățământ e asa grozav? Nu mai fiți tonți, stați în banca voastră! Doar așa faceți un bine națiunii!

  3. Sunt un fericit cu salariu de profesor mai mic decat al femeii de serviciu din primarie. Multumesc, Romania, ca dupa 18ani in invatamant, sunt un titular fericit cu salariu de salubrizare!

    1. și eu sunt fericit cu salariul de profesor, luat pe stat degeaba și pe scos votaci analfabeți PSD.ului, partid de hoți, pentru care am jurat credință pentru că sunt o mizerie de om asemeni membrilor și susținătorilor lui.
      de ce mi.as bate capul să îmi fac treaba conform contractului, când tot ce trebuie sa fac este nimic și partidul îmi va proteja postul pe vecie..?!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației

„Studentul doctorand răspunde pentru originalitatea tezei de doctorat”, spune noul Regulament-cadru privind studiile universitare de doctorat, adoptat la începutul acestui an și publicat luni în Monitorul Oficial. Din normele oficiale…
Vezi articolul

Suspendarea Rusiei în cadrul Olimpiadei Internaționale de Matematică – propusă de forul ce organizează competiția / Elevii ruși ar urma să participe în nume personal, la distanță, fără drapel sau alte însemne naționale

Boardul Olimpiadei Internaționale de Matematică, reunit la începutul acestei săptămâni, a reacționat față de agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei printr-o serie de propuneri de sancționare a Rusiei, inclusiv suspendarea acesteia ca…
Vezi articolul