VIDEO Discurs în derivă al premierului: „Mă angajez personal…”, după care anunță că în loc să se întâlnească azi cu sindicatele din Educație, pentru negocieri, va avea întâlniri cu asociațiile de părinți și elevi. Acestea nu revendică nimic / Ciucă e îngrijorat că nu poate să îi predea lui Ciolacu „un mandat cu probleme”

Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a lăsat de înțeles că se angajează personal în rezolvarea problemelor cadrelor didactice și ale angajaților din Educație, după care a spus că se va întâlni marți cu asociațiile de părinți și elevi și ca a discutat și cu Marcel Ciolacu. Într-un discurs cu multe fraze și idei neterminate, amestecate, fără o coerență, o structură a exprimării și a mesajelor transmise, Ciucă a vorbit la un eveniment dedicat cercetătorilor despre cum el nu poate să predea un mandat cu probleme, făcând referire la greva sindicatelor din Educație.

„Mă angajez personal, am discutat și cu președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociația părinților, cu asociația elevilor și vom face în așa fel încât pe bază de dialog să rezolvăm problema făcând încă odată apel și la liderii de sindicat și la cadrele didactice să înțeleagă măsurile pe care noi le-am luat”, a spus Ciucă.

Asociațiile de părinți și cele de elevi figurează pe agenda premierului, la consultări, la ora 11:00. Doar că acestea nu au nicio revendicare, ba chiar au anunțat prin reprezentanții lor că nu susțin în totalitate protestele profesorilor, ci doar „principiile” reclamate de protestatari.

De exemplu, secretarul general al Federației Naționale a Părinților, antreprenorul Gabriel Chicioreanu, a declarat la Digi24 că „greva se putea face altădată” și că „sindicaliștii bagă pumnul în gura guvernanților, fiind examene”. „Se putea face această grevă, poate, altădată, nu neapărat acum, la finalul anului școlar, când sindicaliștii bagă pumnul în gură guvernanților, pentru că știu că sunt examenele de Evaluare Națională, examenul de Bacalaureat și atunci pot forța Guvernul să le acorde aceste facilități și creșteri de salarii”, a spus reprezentantul Federației Naționale A Părinților.

Reprezentanta Consiliului Național al Elevilor, președinta organizației, Miruna Croitoru, a declarat că susține protestele în educație, dar a lăsat de înțeles că pe acesta nu îl susține. Aceasta a spus că „susținem principiile din spate, dar nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională pentru a atrage atenția asupra subfinanțării“. Este pentru prima dată în istoria existenței sale când CNE, prin conducerea organizației, nu susține un protest al profesorilor. În ianuarie 2022, de exemplu, CNE anunța public că ia în calcul să facă grevă alături de sindicate, în școli, iar motivele invocate de sindicaliști pentru protest erau similare atunci, cu cele de acum.

Revenind la discursul lui Ciucă, acesta a fost foarte preocupat despre ce fel de mandat predă mai departe lui Marcel Ciolacu, spunând deschis că el nu vrea să predea „un mandat cu probleme”, și că nu ar fi „onest și nici principial” să facă asta.

„Sigur, eu mă apropii de sfârșitul mandatului, nu ar fi nici onest, nici corect și nici principial să predau un mandat care să aibă probleme, să aibă, oricum sunt probleme, orice asumare de mandat presupune de la sine și asumarea problemelor, nimeni nu le două situații rezolvată și s-o guvernăm, venim la guvernare ca să rezolvăm problemele, dar încă odată o astfel de chestiune n-aș putea să o fac pentru că nu mi se pare, cum spuneam, nici principial și nici onest și este o chestiune care are continuitate, într-o coaliție care și-a asumat guvernarea într-o situație deosebit de dificilă pentru țara noastră”, a declarat Ciucă.

Este prima dată când Ciucă vorbește public despre asta, dar este al doilea reproș făcut sindicatelor, după ce la întâlnirea de duminică le-a spus reprezentanților profesorilor că e cel mai prost moment pentru grevă, când se schimbă un guvern cu altul, pentru că ar conduce la instabilitate, conform surselor G4Media.ro

Exit mobile version