VIDEO Discurs în derivă al premierului: „Mă angajez personal…”, după care anunță că în loc să se întâlnească azi cu sindicatele din Educație, pentru negocieri, va avea întâlniri cu asociațiile de părinți și elevi. Acestea nu revendică nimic / Ciucă e îngrijorat că nu poate să îi predea lui Ciolacu „un mandat cu probleme”

10.592 de vizualizări
Foto: gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă a lăsat de înțeles că se angajează personal în rezolvarea problemelor cadrelor didactice și ale angajaților din Educație, după care a spus că se va întâlni marți cu asociațiile de părinți și elevi și ca a discutat și cu Marcel Ciolacu. Într-un discurs cu multe fraze și idei neterminate, amestecate, fără o coerență, o structură a exprimării și a mesajelor transmise, Ciucă a vorbit la un eveniment dedicat cercetătorilor despre cum el nu poate să predea un mandat cu probleme, făcând referire la greva sindicatelor din Educație.

„Mă angajez personal, am discutat și cu președintele Camerei Deputaților, domnul Marcel Ciolacu, astăzi vom continua dialogul, vom avea întâlniri cu asociația părinților, cu asociația elevilor și vom face în așa fel încât pe bază de dialog să rezolvăm problema făcând încă odată apel și la liderii de sindicat și la cadrele didactice să înțeleagă măsurile pe care noi le-am luat”, a spus Ciucă.

Asociațiile de părinți și cele de elevi figurează pe agenda premierului, la consultări, la ora 11:00. Doar că acestea nu au nicio revendicare, ba chiar au anunțat prin reprezentanții lor că nu susțin în totalitate protestele profesorilor, ci doar „principiile” reclamate de protestatari.

De exemplu, secretarul general al Federației Naționale a Părinților, antreprenorul Gabriel Chicioreanu, a declarat la Digi24 că „greva se putea face altădată” și că „sindicaliștii bagă pumnul în gura guvernanților, fiind examene”. „Se putea face această grevă, poate, altădată, nu neapărat acum, la finalul anului școlar, când sindicaliștii bagă pumnul în gură guvernanților, pentru că știu că sunt examenele de Evaluare Națională, examenul de Bacalaureat și atunci pot forța Guvernul să le acorde aceste facilități și creșteri de salarii”, a spus reprezentantul Federației Naționale A Părinților.

Reprezentanta Consiliului Național al Elevilor, președinta organizației, Miruna Croitoru, a declarat că susține protestele în educație, dar a lăsat de înțeles că pe acesta nu îl susține. Aceasta a spus că „susținem principiile din spate, dar nu suntem de acord ca elevii să fie utilizați drept armă emoțională pentru a atrage atenția asupra subfinanțării“. Este pentru prima dată în istoria existenței sale când CNE, prin conducerea organizației, nu susține un protest al profesorilor. În ianuarie 2022, de exemplu, CNE anunța public că ia în calcul să facă grevă alături de sindicate, în școli, iar motivele invocate de sindicaliști pentru protest erau similare atunci, cu cele de acum.

Revenind la discursul lui Ciucă, acesta a fost foarte preocupat despre ce fel de mandat predă mai departe lui Marcel Ciolacu, spunând deschis că el nu vrea să predea „un mandat cu probleme”, și că nu ar fi „onest și nici principial” să facă asta.

„Sigur, eu mă apropii de sfârșitul mandatului, nu ar fi nici onest, nici corect și nici principial să predau un mandat care să aibă probleme, să aibă, oricum sunt probleme, orice asumare de mandat presupune de la sine și asumarea problemelor, nimeni nu le două situații rezolvată și s-o guvernăm, venim la guvernare ca să rezolvăm problemele, dar încă odată o astfel de chestiune n-aș putea să o fac pentru că nu mi se pare, cum spuneam, nici principial și nici onest și este o chestiune care are continuitate, într-o coaliție care și-a asumat guvernarea într-o situație deosebit de dificilă pentru țara noastră”, a declarat Ciucă.

Este prima dată când Ciucă vorbește public despre asta, dar este al doilea reproș făcut sindicatelor, după ce la întâlnirea de duminică le-a spus reprezentanților profesorilor că e cel mai prost moment pentru grevă, când se schimbă un guvern cu altul, pentru că ar conduce la instabilitate, conform surselor G4Media.ro


36 comments
  1. Cum a promovat Anisie titularizarea,gradele didactice? Răspuns neveste securiștilor chiar daca sunt proaste sunt promovate.Securistii au confiscat Romania,prin prostii ,,puși” in functii ,prosti care sunt marionetele securiștilor.

  2. | De exemplu, secretarul general al Federației Naționale a Părinților,
    | antreprenorul Gabriel Chicioreanu, a declarat la Digi24 că
    | „greva se putea face altădată”

    Doamne, unde ii gasiti, frate, pe toti retarzii astia, toti bolnavii astia cronici de sindromul neuronului singuratic?!
    Deci, vine un parlit de ciumpalac (mare “antreprenor”), care isi baga deshtiul in gatul gandirii, scurma bine, si vomita ideea “geniala” ca greva se putea face altadata, peste vreo 2.000 de ani, cand guvernul si copiii sunt in vacanta, cand nu supara pe nimeni, cand apele sunt calme, soarele canta si pasarelele straluceste.
    Ba, Chiciorene, tu ori te-ai nascut prost, ori ti-ai pierdut neuronul incercand sa antreprenorezi o functie de mare secretar general de stat degeaba al federatiei de feisbucisti cu drepturi si cu “cei mai buni copii din lume”.
    Astia sunt latratorii care fac mult praf, mult, mult praf, pentru ca opinia publica sa nu mai inteleaga nimic din incompetenta cretinilor ce ne conduc: klauni, ciolaci, ciucalai si CHICIoreni. Ce chiciuri de oameni! Caricaturi pseudo-politice!

  3. Daca acum renuntam, invatamantul nu va mai primi niciodata nimic.
    În acest moment, nu există o corelare între dispozițiile legale din Codul muncii (Legea nr.53/2003) și cele din Legea dialogului social nr.367/2022, în legătură cu suspendarea de drept a contractului individual de muncă în cazul participării la grevă.

  4. Spuneau cei de la radio Digi într-o dimineață o chestie super tare…
    Cum a ajuns Ciuca ,cel care are și super salariu și super pensie speciala , sa încerce sa convingă, sa explice celor din învățământ, ca nu sunt bani,ca nu au de unde, și sa se mulțumească cu ce au deocamdată, ca nu e frumos ce fac .🤣🤣🤣

  5. De acord cu solicitarile, dar nu si cu momentul. Dupa cum spuneti, a fost ales exact cand doare mai tare. Pe principiul asta si cei din sanatate ar trebui sa intre in greva cand avem o epidemie, pandemie etc. Cei de la armata cand e razboi. Si tot asa. Din punctul asta de vedere, elevii care sunt acum a 8-a, a 12-a va pot bate obrazul. Rusinica… Va folositi de ei sa va atingeti scopurile, chiar daca sunt juste.

    1. Da, da, e caz de viață și de moarte dacă e grevă o săptămână și elevii trebuie să rămână acasă cu părinții.

      Analogia e exagerată, fii serioasă.

  6. Nicu si Marcel = Leana si Costel!!
    Doi analfabeti care joaca rolul de barbati de stat. Vai de capul lor!! Pana nu vin cu niste mariri clare de salarii (si nu din 2026), scolile raman inchise.

  7. Sa inteleg eu bine?!…. Fac greva profesorii si premierul se intalneste cu parintii si elevii???!!!!! Ca sa ce???!!!!!
    Manipulare fara perdea!!!!! Tactica de intimidare!!!!!!
    OMG!!!!! Oare mai avem vreo sansa sa ne facem bine, sa traim si sa muncim intr-o societate normala?!😥

  8. Am auzit-o pe aceea fatuca vb. nu stia ca politicienii ce se intimpla parca cineva i-a scris ce sa spuna.Croitoru?Parca era….Oricum dsca mai si iesim in strada sa protestam acest agramat premier ein stare sa plinga.Solutii sint ,nu se vrea .Se comporta acesti asazisi politicini ca sistemul fanariot.

  9. Ma Ciuca, daca nu erai un plagiator aveai si tu un IQ mai mare si capacitatea sa rezolvi probleme. Asa … ghinion.

  10. Caricatura asta, Mos Teaca Maciuca, are treba sa mai dea niste pensii speciale la vreo 800 de parlamentari. De unde sa dea la profi cand ei fura de rup? Bani dati inseamna furt mai putin.

  11. Ii cheama pe cativa parinti si elevi sa le spuna: “Eu am explicat sindicatelor ca nu s-a vrut altfel niciodata (de ce tocmai acum sa fie altfel?) si nu se poate decat sa traiasca in nevoi. Nu au acceptat. Spuneti-le si voi ca asta vreti de la profesori: sa lucreze bine si foarte bine cu salariul care este, cat este el stabilit de noi, ca ii platim ca si cum nu am avea nevoie de ei dar sa-si faca treaba responsabil si perfect! Daca nu reusiti… voi suferiti (noi nu)”

    1. Vor suferi si ei, la anul sunt 4 randuri de alegeri.
      Daca incep parintii sa nu mai reziste vor crea presiune pe guvernanti.

  12. daca un profesor debutant(2700 ron)se titularizeaza in alt judet,fiindca in judetul propiu nu sunt locuri titularizabile,din aceste salariu mizer trebuie sa plateasca 1000ron chirie,utilitati la apartament 400-500 ron,ii mai raman 1200ron pe luna :30 zile = 40 ron pe zi din care trebuie sa manance 3 mese ,sa se imbrace,sa si procure materiale pentru predare,sa si plateasca telefon,si multe alte lucruri…
    cum vi se pare lucrul asta????
    ati dat la toti :politisti,pompieri,judecatori,etc banii pentru chirii intrebarea mea este pentru profesori de ce nu se poate?
    vreti rezultate la copii?vreti profesori de nota 10 sa va predea la copii?cu 40 ron pe zi???
    sa va fie rusine.

  13. Stimați părinți și elevi! Să nu fiți de acord cu revendicările cadrelor didactice, este chiar împotriva copiilor și al viitorului lor. Educația are nevoie de bani. Totul costă, inclusiv materialele didactice pe care trebuie să le utilizeze copiii la clasă. Toată lumea se plânge de condițiile din școli, dar acum vă împotriviți. Ce pretenții puteți avea de la un profesor care merge cu griji, cu datorii, apăsat și chinuit de povara cheltuielilor? Un profesor nu lucrează pe bandă cu materiale, el formează caractere, dar câștigă cât un muncitor. Aud părinți, care nu mai pot cu copilul lor, păi ce ar face cu 20? dar să mai și aibă rezultate vizibile, adică să știe ceva după lecție?
    Este vorba de dreptate! Nu este normal ca un profesor să fie atât de desconsiderat cu astfel de salariu. Și profesorul are familie și copii, nu doar voi aveți copii! Și copiii dascalilor sunt importanți! Copiii trebuie să învețe de la profesori să fie demni, să lupte pentru asta și pentru drepturile lor!
    Referitor la alegerea perioadei de grevă, când considerați că ar fi fost justificată pentru a atinge niște obiective? Nu vedeti că nimeni nu mai poate avea încredere în legile date (Legea salarizarii 2017, s-a aplicat în 2023, an în care inflația a ajuns aproape de 20%), dar în promisiuni?
    Dați vina pe guvernele care au fost și sunt, deoarece problema a fost sesizată de nenumărate ori, prin adrese, comunicate, sesizări, pichetări, marșul din piața Victoriei, dar…. nimic; s-au plimbat, au achiziționat mașini, canapele, scaune, fotolii( nu de oricare, căutaț in presă). Am făcut gălăgie cu vuvuzelele în fața Parlamentului, dar nimeni nu s-a sinchisit să încerce măcar să facă ceva, tot țin ca orbul de bâtă, aceeași placă din decembrie. O negociere înseamnă că și lași de la tine, ori învățământul a fost tot timpul care a cedat, care a suportat, de la tăierea salariilor, de la subfinanțarea continuă (de 30 de ani), la așteptat promisiuni, etc
    GRVA GENERALĂ ESTE PE DEPLIN JUSTIFICATĂ, ȘI NU NE VOM OPRI , CU TOATE RISCURILE!

    1. Nu se mai aude nimic de impozitarea pensiilor speciale! Fraieri sa fim sa avem incredere in politicieni.

  14. Sa vina el la catedra, sau ceilalți din parlament.
    Problema este ca toți cei care azi ne CONDUC,
    AU UITAT CA SI EI AU TRECUT PRIN ȘCOALĂ.
    ” PUTIN RESPECT DOMNILOR “

    1. :))) la catedra? :)) bine ai zis DOAR au trecut prin scoala, Dupa cum se vede si mai ales aude, nu s-a prins nimic

  15. Dacă nicicum nu poate,
    nu găsește niciunde bani,
    nu reduce din cheltuielile inutile cu duiumul,
    după atâția de NU cel mai demn ar fi să își dea demisia .

    Mințiți oamenii dintotdeauna că nu sunt bani !!

    Ba da au fost și sunt bani, dar numai pentru voi și ai voștri !!

    Nu vă mai crede NIMENI !!
    Demisia !!!

  16. Romania in ultimii 30 de ani a ajuns in halul in care a ajuns pentru ca ii LIPSESC liderii!
    – cand Premierul Romaniei Nicolae Ciuca NU e in stare sa spuna LIBER, fara sa citeasca dupa foaie, 5 cuvinte CONSECUTIVE inteligente si inteligibile, balbaindu-se dupa fiecare cuvant….
    – cand ieri dna Monica Anisie fost Ministru al Educatiei a spus in plenul Parlamentului, CITIND dupa foaie ca “Aceste legi este despre viitor”. Apoi și-a cerut scuze. CE scuze sa iti ceri cand tu ai CITIT dupa foaie…
    – cand actuala dna Ministru al Educatiei Ligia Decca, cu ZERO realizari in cariera profesionala, e total paralela cu Educatia, ca si seful ei adormit de la Cotroceni, autorul povestii SF numita pompos Romania educata, o insiruire de vorbe goale…
    – cand presedintele PSD, seful Camerei Deputatilor si viitor Premier abia ingana 10 cuvinte in fraze redundante care NU spun si mai ales NU rezolva nimic…
    – cand in fruntea Tarii, in TOATE Institutiile publice colcaie clientelismul politic cu indivizi fara Educatie, cu diplome peste diplome primite in plic de la celebrele fabrici de diplome…
    – cand in 33 de ANI, Educatia a fost prioritatea prioritatilor doar in vorbele goale ale guvernantilor, in timp ce LEGEA Educatiei Nationale din 2011 care OBLIGA Guvernele sa aloce 6% din PIB pentru Educatie NU a fost niciodata, in nici un an, RESPECTATA, alocarile pentru Educatia “prioritate nationala” NU au depasit nici 3% din IB!!!
    Cum sa arate altfel Educatia in Romania?!
    Fostul Ministru al Educatiei, Sorin Campeanu, desi implicat in multe functii in domeniu, a recunoscut senin nevoie mare in minunata luna Mai 2022 ca: “Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că s-a ajuns la un „punct de MINIM” cu CALITATEA Educaţiei din România, aceasta fiind o concluzie tristă trasă atât în urma testării elevilor, cât şi după ce mediul academic a atras atenţia privind calitatea slabă a absolvenţilor de liceu care intră pe băncile facultăţilor.”

    Iar Presedintele Iohannis senin nevoie mare afirma in 1 Octombrie 2021 o concluzie si mai realista:
    “Președintele spune că „este o zi neagră” și că „statul român a ESUAT în misiunea sa fundamentală de a-și proteja cetățenii”, dupa ce in spitalul Connstanta(si in multe alte spitale!) 9 oameni au murit arsi de vii intr-un incendiu….
    Educatie la “MINIM”, “stat ESUAT”, bravo dle profesor Iohannis, asa arata Romania dupa 9 ani cu tine dormind linistit la Cotroceni!
    “Viitorul” despre care vorbea analfabeta dna Monica Anisie e de-a dreptul ingrijorator…

    1. Si doamna Monica Anisie este profesoara de limba romana ?!?
      Si fost ministru al invatamantului…o habarnista…
      Ce era scris pe foaie, era scris de consilierii ei… dati-va seama cum au ajuns acestia consilieri… nepoti, fini, amante
      Lipsesc la venituri bugetare douazeci de miliarde de lei, s-au stopat angajarile si in aceasta perioada grea, cel care asigura calitatea in invatamant, adica aracipu face concurs pentru ca o fina de primar de sector vrea sa prinda radacini ( de palmier ) acolo…

    2. Monica Anisie a CITIT de pe foaie, nu DUPA foaie. Nu este la prima abatere. Cand era ministru, d-na Anisie facea frecvente greseli gramaticale, profesoara de romana fiind. Colegii d-nei Anisie – care este si director al unui liceu – parintii elevilor pregatiti de aceasta sunt multumiti de calitatea activitatii didactice a d-nei Anisie? In sistemul actual de invatamant este multa impostura, chiar in comentariiile articolelor sunt persoane care afirma ca sunt profesori si fac greseli gramaticale Indivizi certati cu limba romana au ajuns profesori. Mai sunt profesori care se afla intr-o zona de confort pe care nu o vor parasi pana la pensie, indiferent de progresele digitale care apar. Daunele pe care acesti profesori le produc sunt uriase, din pacate nu le pasa ca distrug viitorul unor copii care ar fi avut dreptul la un invatamant de calitate.

      1. Vai de elevii pregatiti de doamna profesoara de limba romana Anisie, care nu face acordul dintre subiect si predicat…probabil fac pregatire cu o profesoara adevarata de limba romana.

  17. Greva în educație dacă nu este făcută într-o perioadă în care ”doare”… nu-i bagă nimeni în seamă… pot să stea în grevă și un an

  18. Mai bine mergem noi ..de Înălțare..vreo 40000..de cadre didactice ca tot e sărbătoare..si stam de vorba ..

  19. Cu educație precară, gheneralul cu limbaj greoi, sistematizat spre comenzile simple către subordonați, este incapabil să rezolve probleme grave ale statului corupt. Evident, cooptarea ”mămicilor” în discuțiile despre greva profesorilor trădează doar incapacitatea politrucilor de a gestiona corect o criză. Politizarea învățământului și convingerea politrucilor conducători că astfel vor putea controla sistemul nu a făcut decât să acutizeze problemele și să ducă la izbucnirea unei greve cu susținere mult mai consistentă. Mă”, ciucă este, la fel ca și ciolacu, fără perspectivă politică, fără viziune pe termen lung și incapabil să poată administra un stat democratic.
    Deja, în toate inspectoratele școlare județene și prin conducerile politice ale școlilor, cățeii de partid se zbat să sugrume greva, amenințând direct sau nu personalul subordonat. Evident, politrucii numiți în funcții prin inspectorate și școli nu văd mai mult de lațul pe care l-au primit de la șefii haitelor politice și luptă pentru scaunele pe care, nemeritat, le ocupă.

  20. Nu e nici un haos. Asa e el: e prost saracu’. E o calitate des întâlnită in profesia dansului.

  21. Așadar prim-ministrul (o)Lae e interesat tot de soarta lui Marcel!

    Nicidecum de educație!

    Se vede treaba că încă are ură pe profesori de când cu doctoratul.

    E incredibil unde s-a ajuns!
    Sa aștepți soluții de la Lae si Marcel!

    Unii vor spune că sunt produsul școlii românești!
    Eu mă dezic de asemenea manipulări!

    Lae , Marcel , Bode și alții ca ei sunt rezultatul jocurilor de culise din partide care promovează incultura, analfabetismul funcțional, imoralitatea, mitomania etc.

    Se pare că a face grevă generală e prea puțin pt acești politruci.
    Ei îi își văd în continuare de jocurile lor meschine…

  22. haos… parcă este general…. încearcă anumite tactici învățate în armată? dorește să învrăjbească elevii, părinții cu profesorii..

  23. Nu prea arata a discurs de general.
    Cand cineva accepta o functie in stat trebuie sa-si asume nu sa incerce sa fuga de responsabilitate.

    1. Apropo de discursuri,păi când vorbea Vadim Tudor!!!
      Sunt fochist,adică personal nedidactic și pe timpul iernii mă trezesc la ora 4.30 să aprind centrala termica pe lemne pentru un salariu de 2000 lei .Domnilor guvernanți????

      .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Școala în campanie electorală. Peste 100 de liceeni au fost aduși la restaurant, la Câmpulung, pentru o întâlnire cu politicieni-candidați ai PNL în prezența ministrelor Educației și Justiției / Ligia Deca spune că evenimentul din aprilie ar fi fost organizat de Prefectura Argeș și că pe ea a invitat-o Alina Gorghiu / Inspectorul general adjunct, candidat și el, susține că „ministra Educației i-a invitat pe elevi”

Un număr mare de elevi de liceu din Câmpulung – peste 100, potrivit unor estimări – au fost aduși, în aprilie, la un restaurant din localitate pentru o întâlnire la…
Vezi articolul

Deruta doctoratelor – studiu de caz: ASE București organizează studii doctorale și cu frecvență, și cu frecvență redusă, deși propriul regulament prevede doar doctorate științifice, ce pot avea loc doar cu frecvență / Director CSUD: Juriștii au interpretat așa, vom actualiza în septembrie

Regulamentul studiilor doctorale de la Academia de Studii Economice din București, recent actualizat și aplicabil „începând cu” anul universitar 2023-2024, prevede că la ASE este posibil doar doctoratul de tip…
Vezi articolul