Trei videoclipuri în care ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, arată cum se face un test de salivă pentru elevi, au fost puse la dispoziția personalului din școli, elevilor și părinților din țară. Videoclipurile vin după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că “profesorul Rafila va filma un material prin care să arate cât de simplă este administrarea acestor teste”. Alături de cei doi se află și un elev de clasa a IV-a.
Inițial, Sorin Cîmpeanu a menționat doar despre un singur videoclip: materialul înregistrat va ajunge “în toate cele 17.632 de unități de învățământ în beneficiul profesorilor, învățătorilor, educatorilor, dar și al părinților și elevilor”, a spus Cîmpeanu.
Alături de cei doi oficiali se află în videoclip și șefa Inspectoratului Școlar București, Mihaela Ștefan.
În cel de-al doilea videoclip (mai jos), Sorin Cîmpeanu prelucrează o probă de salivă a elevului de clasa a IV-a. Rezultatul iese negativ și menționează că “așadar, administrarea unui test de către o persoană, un profesor, fără competențe medicale, durează mai puțin de un minut”. “Este nevoie să lăsăm un timp specificat în instrucțiuni pentru a avea un rezultat relevant al testului”, mai spune acesta.
În cel de-al treilea videoclip (mai jos), miniștrii Alexandru Rafila și Sorin Cîmpeanu arată cum se asamblează un pachet cu două teste necesar unui elev pentru o săptămână (două testări), precizând că în pachet trebuie să fie 5 componente: “caseta de reacție, pipeta, tubul de reacție și căpăcelul picurător, împreună cu două pahare pentru recoltarea salivei”. Sorin Cîmpeanu le transmite colegilor profesori să includă în punga kit-ului și câte o copie după instrucțiunile de folosire și după certificatul de conformitate. Acesta mai menționează că “durează circa 10 secunde realizarea unui set complet”.
“Am vrut să dăm un exemplu, doi membri ai guvernului și un inspector general de București pentru a vedea că lucrurile sunt simple dacă avem bunăvoință, este mult mai important să beneficiem de testare în școli, chiar dacă acest lucru se face cu efortul nostru, al cadrelor didactice“, conchide ministrul Educației.
Cîmpeanu a mai anunțat că testele au venit ambalate în cutii cu câte 25 sau 50 de teste, în același fel în care sunt ambalate în toate țările UE. Cutiile cu teste conțin: casetă de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.
Precizarea oficialului din Ministerul Educației vine după ce a fost criticat în repetate rânduri pentru cumpărarea acestor teste care nu sunt ambalate individual. Cele mai recente critici au venit de la reprezentanții părinților, care au afirmat în această dimineață că “modul în care sunt ambalate aceste teste (în kit-uri de 25/50 buc) a generat din nou nemulțumiri în rândul cadrelor didactice care sunt puse în situația de a le reambala în kituri pentru uz individual” (sursa și detalii).
Cum se asamblează testele de salivă – video
Inspectoratele școlare județene au trimis recent școlilor un video cu instrucțiuni de asamblare a kiturilor de testare pe bază de salivă în pungi individuale. Clipul respectiv arată cum o persoană ia câte o componentă din câte o pungă și o pune într-o pungă sterilă. Persoana poartă mănuși chirurgicale.
Clipul cu o durată de circa două minute a fost distribuit de inspectoratele școlare județene către directorii de școli. În fiecare pungă sunt puse câte două teste, pentru zilele de luni și joi, teste care vor fi date elevilor.
Document – prospect și instrucțiuni pentru testele de salivă, de la inspectoratele școlare:
- Testele pe bază de salivă vor fi date elevilor, câte două pe săptămână, potrivit declarațiilor ministrului Educației. Dacă școala decide să facă aceste teste elevilor, atunci elevii trebuie să aducă un formular completat de părinți, în care aceștia își exprimă consimțământul pentru testare. Dacă școala nu face testarea, atunci părinții le pot face testele acasă.
Senatorul USR Ştefan Pălărie a atras recent atenţia că testele de salivă care ajung în şcoli nu sunt ambalate individual şi sunt „fără instrucţiuni, fără prospect”. „Profesorii trebuie să găsească soluţii ca din seturi de batjocură de 50 de căpăcele şi alte ingrediente să asambleze kituri unitare complete”, a afirmat el.
În răspuns, Sorin Cîmpeanu a precizat că afirmaţia că testele respective nu sunt conforme este falsă: „Afirmaţia cum că nu sunt conforme este falsă. Astfel de afirmaţii trebuie taxate, inclusiv penal, pentru că achiziţia făcută la nivel guvernamental s-a făcut cu deţinerea certificatului de conformitate”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
5 comments
Pe lângă munca depusă de personalul școlilor (benevol) nici măcar nu există garanția corectitudinii efectuării testărilor și a rezultatelor transmise.
Nu există o informație concretă legată de ceea ce se întâmplă după un rezultat pozitiv, în afara anunțării școlii și a medicului de familie. Ce se întâmplă cu elevul respectiv, ce face, având în vedere că aceste testele nu intră în platforma CoronaForms? Ce se întâmplă cu clasa și cu profesorii clasei respectivului elev? Personalul școlilor/grădinițelor se testează? După câte zile se poate întoarce la școală elevul cu rezultat pozitiv sau în ce condiții? Se mai testează la 4 zile? Dacă da, cum intră în posesia testelor de la școală?
Buna ziua,
Ce facem cu acei copii care nu scuipa? In scolile de masa sunt integrati si copii cu dizabilitati. Copilul meu, spre exemplu, diagnosticat cu Autism, nu scuipa!
Multumesc!
Sorina
Sunt discrepante intre instructiunile din videoclip, instructiunile producatorului si Procedura de administrare a testelor rapide antigen noninvazive efectuate din proba de salivă care urmează a fi utilizate în unităţile de învăţământ, din 19.11.2021 publicata in Monitorul Oficial tat in ceea ce priveste componentele kitului cat si a pasilor efectuati. Ar trebui clarificate aceste aspecte.
Materialul a inceput sa fie deja distribuit de obedientii directori, care nu dau doi bani pe Codul Muncii si pe respectarea zilelor Libere ale angajatilor! Cu totii, de la ministru pana jos, ii considera pe dascali ca sunt sclavi pe plantatie si trebuie sa execute prompt si corect orice li se cere!
Ati auzit de dreptul la deconectare si la interzicerea trimiterii de mesaje profesionale in timpul liber al angajatilor, sau va doare drept in paispe? [comentariu editat pentru a elimina majusculele]
Este a doua zi libera si deja am fost bombardat pe mail si Whatsapp cu proceduri si ordonante, videoclipuri de testare si asamblare, cu raportari, tabele, machete, convocatoare CA etc. Si suntem doarrrrr in a doua zi libera. Si mai au si tupeu sa ceara recuperare. Ce recuperare cand eu mi-am pierdut jumatate de zi cu lucrurile expuse mai sus? Ca alea nu doar le deschizi, le si citesti, vizionezi, inveti modul de testare, trimiti rapoarte etc. Repet: IN ZIUA MEA LIBERA!!!!!!!! Cand, daca vreau, pot sa plec pe munte si sa-mi inchid telefonul. Ca asa sunt eu mai pasionat de schi si trecking. Eu nu am vazut niciun alt angajat rechemat la munca atunci cand a ajuns acasa sau e in concediu, nu am vazut muncitor cu betonera in spinare de acasa si cu tarnacopul in geanta la sapat santuri.