VIDEO Copy-paste la Palatul Victoria. Premierul Viorica Dăncilă a citit în ședința de Guvern același discurs pe care-l citise cu o zi înainte

6.806 vizualizări
În ședința de Guvern de miercuri, 31 octombrie, de la Palatul Victoria, prim-ministrul Viorica Dăncilă a ținut un discurs copiat în mare parte din discursul ținut cu o zi înainte, la o conferință despre politica de coeziune în Uniunea Europeană.
Vezi cele două discursuri, de la Parlament și apoi de la Guvern, ambele prezentate cu toată presa de față:

Citește transcrierea celor două discursuri, așa cum au fost publicate chiar de Guvern:

 

30 octombrie, Palatul Parlamentului (gov.ro)

Uniunea Europeană trebuie să ofere cetățenilor săi prosperitate, stabilitate, solidaritate socială, pace, libertate și securitate. Avem nevoie de o Europă mai integrată, mai puternică și mai coezivă, clădită pe obiective și direcții de acțiune consensuale. (…) În centrul preocupărilor Comisiei se află promovarea transformării economice prin stimularea investițiilor la nivelul UE, prin încurajarea inovării, a digitalizării, dar și prin sprijinirea intreprinderilor mici și mijlocii. (…) Peste numai două luni, începând de la 1 ianuarie 2019, România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. Motto-ul care ne va călăuzi pe parcursul celor șase luni este „Coeziunea, o valoare comună europeană”. În acest spirit, vom urmări ca politicile Uniunii Europene să se raporteze în permanență la principiul coeziunii, ca element definitoriu al Uniunii Europene, pentru a reclădi încrederea cetățenilor.

31 octombrie, Palatul Victoria (gov.ro)

Uniunea Europeană trebuie să ofere, în continuare, cetăţenilor săi prosperitate, stabilitate, solidaritate socială, libertate, pace şi securitate. Avem nevoie de o Europă cu un grad mai ridicat de integrare, mai puternică, clădită pe obiective şi direcții de acțiune consensuale. În centrul preocupărilor Comisiei se află promovarea transformării economice, prin stimularea investiţiilor la nivelul Uniunii Europene, prin încurajarea inovării, digitalizării şi sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii. (…) Peste numai două luni, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene. Motto-ul care ne va călăuzi pe parcursul celor şase luni este „Coeziunea, o valoare comună europeană”. În acest spirit, vom susţine o raportare permanentă a politicilor Uniunii Europene la principiul coeziunii, ca valoare comună, pentru încrederea cetăţenilor.

Autoplagiatul în Legea cercetării

Potrivit Ordonanței nr. 28/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare, autoplagiatul este o abatere de la normele de bună conduită.

Art. 4, alin e) din Legea cercetării:

“e) autoplagiatulexpunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.” (sursa aici).

Dacă vrei să dezvoltăm proiectul Edupedu și ești un susținător, ca și noi, al Educației, ne poți susține fie prin donații, fie prin platforma Patreon. Îți mulțumim!
Become a Patron!


1 comment
  1. Ar fi bine să nu vă grăbiți când prelucrați imagini video. Și în general, dar mai ales când e vorba de persoane oficiale!
    Sper să aveți timp să corectați ce e greșit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții elevilor până în 12 ani ale căror școli au decis să adopte scenariul online fără a avea la bază o anchetă epidemiologică a DSP și o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență, ori cei care sunt în grupe de risc și solicită școală online, nu primesc concediu plătit de la serviciu, pe baza ordonanței 147, ca să-și supravegheze copiii

Părinții elevilor ale căror școli au decis să adopte scenariul online fără a avea la bază o anchetă epidemiologică a DSP și o hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență…
Vezi articolul

Educaţia este în pericol și din toamnă – apel World Vision România către Senat pentru respingerea propunerii legislative care limitează dreptul tuturor elevilor de a primi laptop sau tabletă

„Apel către autorităţile decidente: Educaţia este în pericol și din toamnă! Susținem implementarea de măsuri care să asigure acces egal și echitabil la educație”, transmite Fundaţia World Vision România într-un…
Vezi articolul

În programa de Istorie se acordă prea puțin timp Istoriei comunismului, spune o elevă de liceu / Alexia Mihon, de la Colegiul „Matei Basarab” din București: După ce am vizitat Memorialele Închisoarea Pitești și Sighet am început să conștientizez mai bine suferința celor care au trecut prin acele momente cumplite

„Consider că în programa de istorie se acordă prea puțin timp studierii despre regimul comunist din România și cred că se poate acorda mai mult timp pentru a aprofunda și…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Subiectele și baremul pentru consilierii școlari, publicate de Ministerul Educației / Prezentare despre „Educația pentru carieră”, evidențierea unei consecințe în plan școlar a stimei de sine scăzute la elevi – subiecte de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii consilieri școlari au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și…
Vezi articolul