VIDEO Cîmpeanu: Sunt discuții cu privire la cât de adecvate au fost subiectele la Limba și literatura română, de la Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a

Sunt discuții cu privire la cât de adecvate au fost subiectele la Limba și literatura română, de la Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a, a declarat la TVR ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a fost întrebat cum au decurs Evaluările Naționale pentru clasele a VI-a și a IV-a până acum.

„Sunt discuții cu privire la cât de adecvate au fost subiectele cu privire la proba de Limba română care s-a derulat în cursul zilei de ieri” (n. red. marți, 18 mai 2021), a declarat Sorin Cîmpeanu.

Textele și cerințele primite de elevi la Evaluarea Națională pentru clasa a IV-a, la proba de Limba română au fost aspru criticate de către învățătoarea Dana Tufeanu, pe pagina sa de Facebook. Mesajul învățătoarei a fost preluat de publicația Educație Privată.

Redăm textele primite de elevi:

Textul de la testul 1: „În vacanța de vară, copleșiți de căldură, Vlad și prietenul lui, Matei, s-au dus la scăldat în râul din apropierea satului lor. La întoarcere, ei treceau pe lângă o livadă de caiși a unei ferme. Pofticioși din fire și cu o foame de lup, au sărit gardul fermei și au început să-și umple buzunarele cu multe caise. Paznicul fermei i-a observat și a fluierat după ei, dar băieții au rupt-o la fugă de le sfârâiau călcâiele. Pe drumul spre casă, Vlad s-a gândit c-o să-l pedepsească părinții pentru că intrase într-o livadă străină, așa că i-a dat lui Matei toate caisele lui. Cum a ajuns acasă, Matei i-a spus mamei lui, plin de bucurie:

̶Uite, mămico, ți-am adus niște caise!

Când se uită mama la el, îi văzu buzunarele pline de caise, iar în fiecare mână ținea câte trei
caise mari și coapte.

̶De unde le-ai luat? a întrebat ea.

̶Din livadă, a răspuns mândru băiatul.

̶Din care livadă?

̶Din livada fermei de la marginea satului.

̶Cine ți-a dat voie?

̶Nimeni! Le-am cules eu, singur.

̶Deci… le-ai furat?

̶Nu, nu le-am furat! A luat Vlad, am luat și eu… Ce, n-aveam voie?

Și Matei începu să scoată caisele din toate buzunarele.

̶Stai, așteaptă! Nu le scoate! îl opri mama.

̶De ce? era nedumerit băiatul.

̶Pentru că trebuie să le duci numaidecât înapoi!

̶ Unde să le mai duc? Ele cresc acolo, în pomi, eu le-am cules! Acum tot n-au să se mai
lipească la loc, pe crengi!

̶Nu-i nimic! Ai să te duci și ai să le lași chiar acolo, în locul de unde le-ai rupt.

̶Atunci mai bine le arunc chiar acum! ̶Ba, n-ai să le arunci, pentru că nu ai plantat caișii și nu i-ai îngrijit tu!

Matei a început să plângă: ̶Dar acolo e un paznic… A fluierat după noi și noi am luat-o la fugă.

̶Vedeți ce-ați făcut? Dacă vă prindea?

̶Cum să ne prindă? E așa de bătrân!…

̶Câtă lipsă de respect! Nu știi că bătrânul acela răspunde de livada pe care o are în pază? Când o să se vadă lipsa caiselor, o să se spună că el le-a furat! E frumos ce ați făcut?
Și mama începu să vâre înapoi caisele în buzunarele băiatului, care plângea și striga:

̶Nu mă duc! Hai și tu cu mine, mămico! Mi-e frică!

̶Dar când ai rupt caisele nu ți-a fost frică? Așa te-am învățat eu? îi spuse mama, punându-i în mână trei caise care nu mai încăpeau în buzunare și îl dădu pe ușă afară. Nemaiavând încotro, băiatul o luă încet-încet pe uliță, mușcând cu poftă dintr-o caisă. „Ce-ar fi să le arunc în șanț și să spun acasă că le-am dus?” plănuia Matei. „Nu, mai bine le duc înapoi! Poate o să-l certe pe moș din pricina mea! Lui Vlad ce-i pasă?! Mi-a dat caisele lui și acum stă liniștit acasă.” Nici n-a știut când și cum a ajuns la livadă. Cum s-a văzut acolo, s-a oprit lângă coliba paznicului și a început să plângă din ce în ce mai tare. Paznicul l-a auzit și s-a apropiat.

̶De ce plângi, copile? îl întrebă el.

̶Am adus caisele înapoi!

̶Care caise?

̶Cele pe care le-am rupt din acești pomi eu cu Vlad. Mama a spus să ți le aduc înapoi!

̶Vasăzică așa! s-a mirat paznicul. Voi erați? V-am fluierat, dar voi tot le-ați rupt! Nu e frumos, copile, nu e frumos!

̶Dacă a luat Vlad, am luat și eu. Pe urmă el mi le-a dat mie și pe ale lui.

̶De ce te-ai luat după Vlad? Nu te lua niciodată după altul! Gândește tu singur, cu mintea ta, nu cu mintea altuia! Acum dă-mi caisele și du-te acasă!

Matei a scos caisele și le-a pus jos.

̶Acestea sunt toate? îl întrebă paznicul.

̶Nu, nu. Lipsește doar una, răspunse Matei și începu iar să plângă.

̶Lipsește? De ce?

̶Am mâncat-o eu, moșule! Acum ce mă fac?

̶Nu-i nimic! Ai mâncat-o, ai mâncat-o! Să-ți fie de bine!

̶Dar dumneata, moșule, n-o să pățești nimic dacă-ți lipsește o caisă?

̶Ei, vezi? Acum judeci altfel! zâmbi bătrânul. Nu, pentru o caisă nu pățesc nimic. Mai grav era
dacă nu mi le-ai fi adus pe celelalte! Dar așa…

Bucuros, Matei salută și porni spre casă. Deodată, se opri și-i strigă paznicului de departe:

̶Moșule, dar caisa pe care am mâncat-o se socotește că am furat-o ori nu?

̶Greu de spus! Să zicem că n-ai furat-o! Să zicem că ți-am dăruit-o eu!

̶Mulțumesc, moșule! Acum pot să plec liniștit!

̶Da! Du-te, copile!

Și apoi Matei o luă la fugă spre casă. (text inspirat dintr-o poveste de Nikolai Nosov)

Textul de la testul 2 este asemănător, dar caisele din primul sunt înlocuite de portocale:

În vacanța de primăvară, topit de căldură, Carlo l-a luat pe prietenul lui de joacă, Fred, să petreacă împreună o zi minunată pe plajele din apropierea orășelului lor. La întoarcere, ei treceau pe lângă o plantație de portocali a unei ferme. Pofticioși din fire și cu o foame de lup, s-au strecurat pe plantație și au început să-și umple buzunarele cu portocale. Paznicul fermei i-a observat și a strigat după ei, dar băieții au rupt-o la fugă de le scăpărau picioarele.
Pe traseul spre casă, Fred s-a gândit c-o să fie pedepsit de părinți deoarece intrase pe terenul unei plantații care nu-i aparținea, așa că i-a dat lui Carlo toate portocalele lui.
Când a ajuns acasă, Carlo i-a zis mamei lui, plin de bucurie:
̶ Uite, mămico, ți-am adus niște portocale!
Când se uită mama la el, îi văzu buzunarele pline de fructe portocalii, iar în fiecare mână ținea câte două portocale mari și coapte.
̶ De unde le ai? a întrebat ea.
̶ Din plantația fermei de lângă plajă, a răspuns mândru băiatul.
̶ Ți-a dat voie cineva?
̶ Nu, le-am cules eu, singur.
̶ Așadar… le-ai furat?
̶ Nu, nu le-am furat! A luat Fred, am luat și eu…
Și Carlo scoase portocalele din toate buzunarele.
̶ Stai, așteaptă! Nu le scoate! îl opri mama.
̶ De ce? era nedumerit băiatul.
̶ Pentru că trebuie să le duci chiar acum înapoi!
̶ De ce să le mai duc? Ele cresc acolo, în pomi, eu le-am cules! Acum nu mai au cum să se mai lipească la loc, pe ramuri!
̶ Nu-i nimic! Ai să te duci și ai să le lași acolo, în locul de unde le-ai rupt.
̶ Atunci cred că mai bine le arunc chiar acum!
̶ Ba, n-ai să le arunci, pentru că nu ai plantat portocalii și nu i-ai îngrijit tu!
Carlo a început să plângă:
̶ Dar acolo păzește un om… A fluierat după noi și noi am luat-o la fugă.
̶ Vedeți ce-ați făcut? Dacă vă prindea?
̶ Cum să ne prindă? E așa de bătrân!…

̶ Ce lipsă de respect! Nu știi că bătrânul acela răspunde de paza fermei? Când o să se vadă
lipsa portocalelor, proprietarul fermei o să spună că paznicul le-a furat! E frumos ce-ați făcut?
Și mama începu să vâre înapoi portocalele în buzunarele băiatului, care plângea și striga:
̶ Nu mă duc, mămico! Mi-e teamă!
̶ Dar când ai luat portocalele nu ți-a fost teamă? Așa te-am învățat eu și tatăl tău? îi spuse
mama, punându-i în mână o portocală care nu mai încăpea în buzunare și îl pofti pe ușă afară.
Băiatul porni agale pe alee, pe trotuarul umbrit de palmieri, desfăcând coaja unei portocale. „Ce-ar fi să le arunc în tomberon, și să spun că le-am dus?” plănuia Carlo. „Nu, mai bine le duc înapoi! O să-l certe pe moș din pricina mea! Lui Fred ce-i pasă?! Mi-a dat portocalele lui și acum stă liniștit.”
Nici n-a știut când și cum a ajuns la fermă. Acolo, s-a oprit lângă cabina paznicului și a
început să plângă din ce în ce mai tare. Paznicul l-a auzit și s-a apropiat imediat de el.
̶ De ce plângi, băiețaș? îl întrebă el.
̶ V-am adus portocalele înapoi!
̶ Care portocale, băiețaș?
̶ Cele pe care le-am luat din acești pomi eu cu Fred. Mama m-a trimis să le aduc înapoi!
̶ Vasăzică așa! s-a mirat paznicul. Deci voi erați? V-am strigat, dar voi tot le-ați rupt! Nu e
frumos, băiețaș, nu e frumos!
̶ Dacă a luat Fred, am luat și eu. Pe urmă el mi le-a dat mie și pe ale lui.
̶ De ce ai ascultat de Fred? Nu te lua niciodată după altul! Gândește tu singur, cu mintea ta, nu cu mintea altuia! Acum dă-mi portocalele și mergi acasă!
Atunci Carlo a pus portocalele jos.
̶ Acestea sunt toate? îl întrebă paznicul.
̶ Nu. Lipsește una, răspunse Carlo și începu să plângă iar.
̶ Lipsește? De ce?
̶ Am mâncat-o eu, moșule! Acum ce mă fac?
̶ Nu-i nimic! Ai mâncat-o, ai mâncat-o! Să-ți fie de bine!
̶ Dar dumneata, moșule, n-o să pățești nimic la serviciu dacă-ți lipsește o portocală?
̶ Ei, vezi? Acum judeci altfel! zâmbi bătrânul. Nu, pentru o portocală nu pățesc nimic. Mai
grav era dacă nu mi le-ai fi adus pe celelalte! Dar așa…
Bucuros, Carlo salută și porni spre casă. Deodată, se opri și-i strigă paznicului de departe:
̶ Moșule, dar portocala pe care am mâncat-o se socotește că am furat-o sau nu?
̶ E greu de spus! Să zicem că n-ai furat-o! Să zicem că ți-am dăruit-o eu!
̶ Mulțumesc, moșule! Acum pot să plec liniștit!
̶ Desigur! Du-te, băiete!
Și Carlo o luă la fugă spre casă. Se grăbea să-i povestească mamei sale totul.
(text inspirat dintr-o poveste de Nikolai Nosov)

Descarcă Testele de aici: