Avem azi peste 40 de mii de tineri cu vârste între 16 și 18 ani care s-au vaccinat deja, a anunțat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu la briefing-ul de după ședința de Guvern. Oficialul a spus care sunt cifrele pe fiecare categorie de vârstă și a precizat că ține să aprecieze public acest exemplu dat de acești elevi care s-au vaccinat.
„Deja avem peste 10.000 de tineri de 16 ani care au fost vaccinați, de 17 ani avem 14.000 și de 18 ani avem 21.000. Deci sunt elevi. Plus, pe lângă aceștia, sunt inițiative locale care au fost susținute de DSP și de inspectorate pentru vaccinare. Iată că avem peste 40.000 de tineri de peste 16 ani care s-au vaccinat deja și este un exemplu foarte bun pe care țin să-l apreciez public”.
Întrebat dacă ministerul pregăteşte demararea unei campanii de vaccinare în şcoli pentru copiii de 12-15 ani, Cîmpeanu a declarat că acest lucru va fi stabilit după ce vor avea loc autorizările necesare.
„Va trebui întâi să aşteptăm să fie autorizat vaccinul pentru această categorie de vârstă, sub 16 ani, de către Agenţia Europeană a Medicamentului, apoi autorizat de către cei îndreptăţiţi în ţară, apoi vom avea o discuţie pe care deja am stabilit-o cu colonelul Valeriu Gheorghiţă, pentru a vedea care este modul cel mai eficient de organizare a vaccinării în şcoli”, a spus acesta.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că se aşteaptă ca, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie, Agenţia Europeană a Medicamentului să acorde autorizarea de imunizare şi pentru copiii cu vârste între 12 şi 15 ani.
„În general, există un decalaj de circa o lună între o autorizare eliberată de FDA (Agenţia americană pentru Medicamente) şi eliberată de Agenţia Europeană a Medicamentului. Deci, ne aşteptăm ca, probabil, sfârşit de mai – început de iunie să acorde şi Agenţia Europeană a Medicamentului această autorizare”, a explicat el.
Articolul este în curs de actualizare