Un profesor de la o școală dintr-un sat din India, lăudat pentru îmbunătățirea educației din comunitate, a câștigat premiul Global Teacher din acest an în valoare de un milion de dolari, scrie BBC. Ranjitsinh Disale a făcut un gest deosebit, în loc să păstreze banii, i-a împărțit cu ceilalți profesori care au ajuns în finală.
Câștigătorii au fost anunțați de jurnalistul, autorul și actorul britanic Stephen Fry într-o ceremonie online. Profesorul Disale, care predă la școala primară Zilla Parishad, în satul Paritewadi, predispus la secetă, în statul Maharashtra din vestul Indiei, a fost numit cel mai bun profesor din lume, înaintea altor 12.000 de nominalizări.
Cel mai bun profesor din lume
„În acest moment dificil, profesorii dau tot ce le stă în putință pentru a se asigura că fiecare elev are acces la o educație mai bună”, a spus Disale, în vârstă de 32 de ani. Contribuția sa într-o societate care nu le oferă fetelor aceleași posibilități ca băieților, care le condiționează să se mărite devreme și le limitează accesul al educație, a fost lăudată de juriu. În plus, Disale oferă lecții de știință online pentru elevii din 83 de țări și conduce un proiect internațional de construire a conexiunilor între tineri din zonele de conflict.
„Am vrut să împart premiul fiindcă este o contribuție imensă din partea profesorilor, este important să simtă că societatea înțelege valoarea muncii lor și nu cred că există cel mai bun, suntem la fel. Dacă împart premiul cu restul profesorilor, poate îi ajută să-și continue munca și să deschidă drumuri pentru cât mai mulți copii. Dacă împărtășim în viață, creștem și noi ca oameni”, a spus Disale în conversație cu Stephen Fry.
El a povestit că prima impresie pe care a avut-o când a intrat în clădirea școlii unde lucrează a fost că educația în localitatea respectivă nu este privită ca fiind deschizătoare de drumuri. „Am zis că primul meu rol aici este să schimb mentalități. Dacă reușesc să fac asta, atunci pot să îi ajut pe elevii mei să își depășească statusul socio-economic. Am început un program de comunicare socială cu toată comunitatea. Așa au înțeles oamenii că vreau să îi ajut să își schimbe viața în mai bine, să le oferim împreună un viitor mai bun copiilor din comunitate. Am abordat predarea prin joacă pentru a le crea copiilor un cadru în care să se simtă bine, să vină la școală din plăcere, iar ulterior am introdus tot mai multe elemente din programă”, a explicat Disale.
În contextul pandemiei, profesorul a avut ideea de a codifica lecțiile pe care le preda în QR codes pe care copiii le pot accesa de pe dispozitive electronice, având astfel informații, texte, materiale video, o abordare mai amplă a subiectului decât dacă ar fi învățat doar din paginile unui manual fizic.
În ceea ce privește partea din banii câștigați pe care o va păstra pentru el, Disale spune că o va investi în educație și în inovare, pentru a-i motiva și pe alți profesori să vină cu idei care pot schimba sistemul.
„Pandemia de coronavirus a dat o lovitură severă sistemelor de învățământ din întreaga lume, dar contribuția profesorilor în aceste momente dificile este cea care face diferența”, a spus Stefania Giannini, asistent director general al Unesco, partener în competiție.
Stephen Fry a vorbit despre calitățile care fac un profesor excelent. „Am avut un astfel de profesor incredibil când aveam în jur de 13-14 ani și eram un copil foarte dificil. Toți adolescenții se confruntă cu probelem sociale, emoționale și deseori ultimul lucru la care se gândesc este școala. Eu am avut norocul să-l întâlnesc atunci pe acest profesor care era de-a dreptul inspirațional și uitându-mă în urmă acum pot să recunosc care din calitățile lui a fost de fapt cea mai importantă, care a aprins dorința pentru carte în mine – entuziasmul. Era pasionat nu doar de ceea ce preda, literatură britanică, cât de tot procesul de predare-învățare. În fiecare zi, orele lui erau ca la teatru, toți eram entuziasmați, era ca și cum el a petrecut tot timpul de la ultima lecție punând la cale o oră și mai interesantă. Asta mă făcea să vreau să învăț”, a povestit Stephen Fry.
„Peste ani, când am ajuns și eu să predau, am înțeles ce înseamnă această abilitate a lui și a altor profesori din toată lumea. Secretul lor? O muncă incredibil de grea, care consumă enorm de mult timp. Este nevoie de atât de multă concentrare să menții o oră interesată, să fie ordine, dar să-i lași în același timp pe copii să fie liberi, să fie plini de viață și să prindă entuziasm pentru ceea ce le predai. Trebuie să vrei să vezi sclipirea aceea de curiozitate din ochii altcuiva. De aceea am o imensă admirație pentru profesori”, a spus Stephen Fry.
Sursă foto: Youtube/Global teacher