VIDEO Anisie, la moțiunea depusă de Ponta și PSD împotriva sa: Sunt acuzată de copy-paste la elaborarea planului de școlarizare. Vorbiți despre copy-paste?

“Am citit în textul moțiunii că sunt acuzată de copy-paste la elaborarea planului de școlarizare. Tocmai dvs vorbiți despre copy-paste?”, a declarat Monica Anisie, în Parlament, unde se dezbate astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei şi Cercetării.

Moţiunea intitulată “Pas cu pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată” este semnată de 93 de deputaţi Pro România şi PSD și a fost depusă la Parlament de Victor Ponta, șeful Pro România.

“Sunt ministru de aproape 7 luni. Aș fi putut să rezolv în 7 luni ce nu au reușit miniștrii dvs în toți acești ani de mandat?”, a început Anisie. Aceasta a susținut că “sunt un ministru care trebuie să gestioneze așa cum nu a mai facut-o nimeni un sistem de educație așa cum îl știm cu toții, la care se adaugă problemele generate de pandemie”.

“Faptul că ați impus atâta vreme în învățământul românesc decizii care au distrus conceptul de descentralizare nu înseamnă ca nimeni nu va incerca sa aduca descentralizarea acolo unde trebuie sa fie, așa cum este scris in lege. Unitățile de învățământ preuniversitar sunt diferite. Descentralizarea deciziei nu este, așa cum vreti dvs sa para, un lucru rau. Problema cea mai mare este aceea de a reda directorilor increderea si curajul de a lua cele mai bune decizii pentru elevii lor, incredere pe care alte guvernari au confiscat-o. În 2016, am fost persoana care după mai mult de 10 ani in care directorii au fost tinuti captivi politic, am organizat concurs de directori”, a declarat Anisie, în fața parlamentarilor.

Monica Anisie, cele mai importante declarații susținute în Parlament:

 

 

Exit mobile version