“Dacă la începutul acestui nou context de învățare toți copiii erau foarte încântați și entuziasmați că în sfârșit vor sta toată ziua pe internet, pe telefon, în fața calculatorului fără să mai primească reproșuri din partea părinților și a profesorilor, după aproximativ o lună majoritatea și-a exprimat dorința de a se reîntoarce la școală”, spune profesoara de limba română Andra Cîrșmaru, colaborator al Organizației Salvați Copiii, în cadrul campaniei “Sunt profesor, vreau la școală!”.
- Edupedu.ro este partener media al campaniei “Sunt profesor, vreau la școală!”
- Devino cadru didactic ambasador al campaniei “Sunt profesor, vreau la şcoală!” și împreună putem salva educaţia copiilor.
- Trimite măsurile educaţionale pe care le-ai implementat cu succes şi inspiră şi alţi profesori şi comunităţi locale să facă o schimbare!
“Dintre toate problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării consider că cea mai importantă este cea de natură afectivă. Dacă la începutul acestui nou context de învățare toți copiii erau foarte încântați și entuziasmați că în sfârșit vor sta toată ziua pe internet, pe telefon, în fața calculatorului fără să mai primească reproșuri din partea părinților și a profesorilor, după aproximativ o lună majoritatea și-a exprimat dorința de a se reîntoarce la școală”, spune Andra Cîrșmaru.
Una dintre cele mai mari probleme pe care cu toții am descoperit-o în această perioadă de pandemie cu măsuri de izolare a fost cea a lipsei dispozitivelor sau condițiilor pentru a putea face școală online, mai spune cadrul didactic.
“Din păcate, foarte mulți elevi nu au avut acces la mijloacele necesare comunicării online, nu a avut tablete, telefoane, acces la internet sau conexiune bună la Internet iar cerințele școlare din această perioadă le-au redus mult posibilitățile, ceea ce i-a determinat pe foarte mulți să lipsească de la cursuri sau chiar să abandoneze școala.
Eu m-am axat pe construirea unei relații și a unui confort emoțional în viața copilului, am profitat de această perioadă pentru acorda mai multă atenție fiecărui elev pentru a da feedback individualizat și pentru ai încuraja să folosească orice platformă, aplicație, orice metodă le vine la îndemână.
Școala nu este doar un loc unde scriem după dictare și ieșim la tablă, sau punem note, sau strigăm catalogul, este locul în care învățăm să fim disciplinați, ne cunoaștem propria persoană, asimilăm cunoștințe de viață și de cultură generală, legăm primele prietenii și ne lăsăm inspirați sau inspirăm la rândul nostru alte persoane”.
Edupedu.ro este partener media în această campanie, iar unele dintre mesajele trimise de profesori, la fel ca cel de mai sus, vor fi publicate pe edupedu.ro.
Ce trebuie să faci:
- Alege măsurile educaționale pe care le-ai implementat cu succes în această perioadă în şcoala ta sau în clasa ta.
- Prezintă aceste măsuri în fața camerei, într-un video de 3 – 5 minute.
În cadrul clipului, poţi răspunde la întrebările de mai jos:
- Care au fost problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării?
- Au avut acces la internet, tablete şi lecţii online? Au ştiut şi putut să le folosească?
- Cum credeţi că i-a afectat lipsa şcolii timp de mai mult de 3 luni?
- Ce măsuri aţi implementat pentru a-i ajuta pe copii să parcurgă materiile cu succes de la închiderea școlilor?
- Credeţi că îi ajută lecţiile de recuperare pe parcursul verii?
- Vor copiii să se întoarcă la şcoală, să înceapă şcoala?
- Cum credeţi că ar trebui pregătită şcoala astfel încât să poată primi copii?
- Ce măsuri de succes, din cele implementate de dumneavoastră, sau altele, propuneţi să fie implementate şi de autorităţi la nivel național?
- Încarcă acest clip în această pagină, apăsând butonul Upload.
- Echipa Salvaţi Copiii va verifica clipul şi va posta pe canalele social media Salvaţi Copiii o selecţie cu materiale video potrivite campaniei. Echipa Salvaţi Copiii îşi rezervă dreptul să editeze, selecteze şi posteze doar o parte dintre materialele video primite.
- După ce clipul tău este postat pe canalele Salvati Copiii, îl poţi reposta (dând share) şi pe pagina ta de Facebook folosind hashtag-ul #VREAULASCOALA
- Îndeamnă şi alte cadre didactice să îşi transmită experiența proprie și metodele ori măsurile educaționale pe care le-au implementat pe perioada izolării sau acum pentru a susţine copiii să recupereze materiile pierdute.
Profesorul anonim
În cazul în care îţi doreşti să rămâi anonim, dar vrei să participi dând ca exemplu măsurile pe care le-ai implementat cu succes, o poţi face astfel:
- Alege măsurile educaţionale de succes pe care le-ai implementat în această perioadă în şcoala ta sau în clasa ta.
- Prezintă aceste măsuri într-un document word cu maximum 500 cuvinte (aprox. 2 pagini A4).
În cadrul textului, poţi răspunde la întrebările de mai jos:
- Care au fost problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării?
- Au avut acces la internet, tablete şi lecţii online? Au ştiut şi putut să le folosească?
- Cum credeţi că i-a afectat lipsa şcolii timp de mai mult de 3 luni?
- Ce măsuri aţi implementat pentru a-i ajuta pe copiii să parcurgă materiile cu succes de la închiderea școlilor ?
- Credeţi că îi ajută lecţiile de recuperare pe parcursul verii?
- Vor copiii să se întoarcă la şcoală, să înceapă şcoala?
- Cum credeţi că ar trebui pregătită şcoala astfel încât să poată primi copii?
- Ce măsuri de success, din cele implementate de dumneavoastră, sau altele, propuneţi să fie implementate şi de autorităţi la nivel naţional?
- Trimite documetul word în la adresa secretariat@salvaticopiii.ro
- Echipa Salvaţi Copiii va încărca o selecţie a recomandărilor anonime pe această pagină. Echipa Salvaţi Copiii îşi rezervă dreptul să editeze, selecteze şi posteze doar o parte dintre materialele video primite.
Foto: Andra Cîrșmaru/Salvați Copiii