VIDEO Vicepremierul Raluca Turcan a refuzat să răspundă cu Da sau Nu dacă garantează că va dubla alocațiile pentru copii de la 1 august

SURSA: Captura EuropaFM

O întrebare despre dublarea sau nu a alocațiilor de la 1 august 2020 a stârnit un răspuns ezitant al vicepremierului Raluca Turcan. Într-un interviu la EuropaFM, Turcan a fost întrebată de realizatoarea emisiunii dacă garantează că din 1 august se vor dubla alocațiile pentru copii. Vicepremierul a refuzat să răspundă cu Da sau Nu, așa cum fusese rugată, preferând să spună că „de la 1 august legea intră în vigoare”, lucru care nu înseamnă neapărat că dublarea alocațiilor se va aplica.

Redăm răspunsul vicepremierului Raluca Turcan

Moderator: O întrebare cu Da și Nu: Garantați că începând cu 1 august veți dubla alocațiile pentru copii?

Raluca Turcan: Garantăm că de la 1 august legea intră în vigoare.

Moderator: Deci de la 1 august garantați dublarea alocațiilor pentru copii, că asta e legea!

Raluca Turcan: Eu pot să vă garantez pe deciziile și legislația în vigoare. În momentul de față există o lege a alocațiilor și există o Ordonanță de Urgență de intrare în vigoare a acestei legi. În momentul de față nu există o altă variantă în discuție.

După majorarea alocațiilor în Parlament de către PSD, Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea, iar Guvernul a decis în ședința de joi să amâne aplicarea măsurii până la data de 1 august 2020.

Ordonanța de Urgență pentru prorogarea intrării în vigoare a art.I, punctul 1 din Legea nr. 14/2020 privind aprobarea Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr.9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru modificarea art.58 alin. (1) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nu a fost pusă în dezbatere publică anterior, iar în ședința Consiliului Economic și Social de marți nu apare pe ordinea de zi și nici pe lista proiectelor avizate. Avizul CES este obligatoriu pentru a putea fi aprobată o ordonanță de urgență.

Ordonanța de Urgență apare după ce premierul Ludovic Orban a anunțat pe 10 ianuarie că ”Noi nu putem să luăm bani din altă parte şi să îi ducem spre alocații pentru copii”.

Dacă s-ar aplica, alocațiile ar fi majorate după cum urmează:

Potrivit unei alte legi în vigoare, Legea 214/2019, alocaţiile de stat pentru copii s-au majorat de la 1 ianuarie 2020 şi cu rata inflaţiei din anul anterior, adică 3,8%.

În România au fost 3.574.835 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani, care au primit alocaţie de stat în luna octombrie 2019, potrivit datelor Ministerului Muncii. Dublarea alocaţiilor, votată în Parlament, ar fi însemnat, implicit dublarea bugetului plătit de stat pentru aceste beneficii se asistenţă socială. Astfel, de la un buget lunar de 595.589.400 lei, alocat în luna octombrie 2019, cel mai probabil acesta va creşte lunar la aproape 1,2 miliarde lei. Impactul anunțat de guvern pentru un an întreg ar fi fost de circa 6,5 miliarde lei.

FOTO: Captura EuropaFM

Exit mobile version