Vederea copiilor a fost afectată de pandemie, susțin 9 din 10 participanți la un studiu World Vision în mediu rural

330 de vizualizări
Sursa: World Vision Romania
Peste 90% dintre părinții participanți la un studiu desfășurat într-o serie de zone rurale de către organizația World Vision România spun că vederea copiilor a fost afectată în ultimii doi ani de pandemie, potrivit unui comunicat al organizației. Aceasta anunță un program de informare și testare a acuității vizuale a copiilor și adulților în mai multe comunități rurale.

Potrivit comunicatului, 42% dintre părinții care se plâng de afectarea vederii copiilor spun că problemele de acest fel s-au agravat mult sau foarte mult.

Aproape jumătate dintre părinții de la sate participanți la sondaj afirmă despre copiii lor că s-au plâns des sau foarte des în timpul școlii online că îi dor ochii, arată World Vision Romania. Părinții chestionați au mai transmis că:

  • copiii lor le-au spus des sau foarte des că nu mai văd bine (38.5%);
  • copiii lor le-au spus des sau foarte des că au ochii obosiți (55%).

Peste 61% dintre părinții din comunitățile vulnerabile nu și-au dus niciodată copiii la un control oftalmologic, deși medicii recomandă un control pe an. Printre cauzele enumerate de părinți se află:

  • lipsa banilor (22,5%);
  • distanța prea mare până la medicul oftalmolog (22,5%);
  • lipsa de timp (5,6%);
  • percepția că „dacă copiii nu se plâng, înseamnă că nu au probleme“ (peste 30%). 

Potrivit organizației, procentul copiilor cu probleme de vedere este mult mai mare în realitate, din cauză că mulți părinți nu identifică la timp problemele de vedere ale copiilor. 

Fundația anunță că va organiza sesiuni de inforrmare si testare a acuității vizuale pentru 6000 de copii și adulți din comunitățile din mediul rural. 

Sondajul s-a desfășurat pe un eșantion declarat reprezentativ de către organizatori, de aproape 500 de părinți din nouă județe, cu vârste și niveluri diferite de studii.

Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

  • „Pandemia a însemnat, zilnic, câteva ore în plus în fața ecranelor pentru fiecare copil în contextul școlii online sau hibrid, ceea ce automat a avut un impact semnificativ asupra vederii copiilor, după cum ne-au semnalat medicii oftalmologi de la noi și din afară. Este clar că mulți părinți de la sate n-au cunoștințele sau banii necesarii pentru a-și duce copiii la un control oftalmologic. Din acest motiv, ne vom duce în comunitățile rurale alături de personal medical specializat pentru a vedea cât de răspândite sunt problemele de vedere în rândul copiilor“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Standarde minime de confort în căminele studențești și măsuri pentru un „mediu universitar mai sustenabil” – cereri ale Alianței organizațiilor studențești într-o petiție online adresată autorităților

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România solicită o serie de măsuri și reglementări pentru a „crește gradul de sustenabilitate a instituțiilor de învățământ superior” din România, printr-o petiție anunțată…
Vezi articolul