Vaslui: 11 profesori din judeţ au fost confirmați cu noul coronavirus. Inspectoratul Școlar: Dacă școlile în care predau sunt pe scenariul verde, atunci toţi copiii vin fizic la şcoală

1.068 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Un număr de 11 cadre didactice din judeţul Vaslui sunt infectate cu noul coronavirus, a anunțat, vineri, inspectorul general şcolar din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Loredana Roman.

Oficialul a precizat că şcolile sau grădiniţele în care au fost semnalate infectări în rândul cadrelor didactice trebuie să găsească soluţii astfel încât copiii să fie prezenţi fizic la ore, în cazul în care instituţiile respective de învăţământ sunt în scenariul verde, transmite Agerpres.

„Trebuie să se respecte deciziile date de consiliile de administraţie ale unităţilor, care ne-au fost transmise nouă şi aprobate ulterior în Comitetul Judeţean pentru situaţii de urgenţă. Noi nu putem îngrădi dreptul copiilor. Dacă sunt pe scenariul verde, atunci toţi copiii vin fizic la şcoală. (…) Toţi copiii au dreptul la educaţie”, a declarat Loredana Roman, citată de agenția de presă.

Au mai fost depistaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 un asistent social de la o şcoală specială din judeţ şi un elev de clasa a II-a din municipiul Bârlad, iar patru cadre didactice sunt carantinate în urma anchetelor epidemiologice.

La nivelul judeţului Vaslui sunt 640 de unităţi şcolare, dintre care 451 vor merge pe scenariul verde şi 189 pe scenariul galben, potrivit deciziei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

Photo by Arthur Krijgsman from Pexels


1 comment
  1. Cum adică… au declarat că se încadrau în scenariul verde, toată lumea la școală, apoi au apărut cazuri de Covid-19 în rândul personalului, dar copiii trebuie în continuare să vină la școală??

    Domnii și doamnele acestea au auzit de asimptomatici? De unde știu dânșii că nu mai sunt și alte cazuri încă nedepistate?!

    Nu mi-aș trimite copilul la școală dacă aș ști că există cazuri chiar acolo. De ce să riști?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Calendarul modificat al examenului de Bacalaureat 2023, sesiunea iunie – iulie. Ministerul Educației a publicat noi date pentru probele de competențe / Înscrierea se face până pe 13 iunie

Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota nr. 1.416/2023, informații privind prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale precum și…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2024. Regulamentele actualizate pentru „Lectura ca abilitate de viață” – OLAV gimnaziu, concursul de chimie „Petru Poni” și olimpiadele de arte, publicate de Ministerul Educației

Regulamentele actualizate pentru Olimpiada „Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) 2024, clasele V-VIII, pentru concursul național de Chimie „Petru Poni” și pentru olimpiadele naționale de arte au fost publicate de…
Vezi articolul