Școlile își vor pierde treptat monopolul în furnizarea de competențe, conținuturi, iar directorii de școli trebuie să fie pregătiți să transforme unitățile de învățământ pe care le conduc în huburi în care să fie pus accentul pentru consilierea psihologică a elevilor și a părinților, este de părere profesorul de filosofie Vasile Mihăilă, directorul Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța.
Întrebat de o publicație locală ce pregătește la școală și care sunt avantajele liceului său, directorul Vasile Mihăilă a explicat că „am accentuat foarte mult aspecte care țin de un domeniu nu neapărat nou, dar care, din punctul meu de vedere, va constitui, cred că esența sistemului de educație în viitorul cel mai apropiat, și anume cred că școlile își vor pierde treptat monopolul pe care îl au în ceea ce privește furnizarea de competențe, conținuturi. Aspectul acesta academic, cel puțin unitățile de învățământ preuniversitar, ele ușor, ușor devin altceva, și anume un soi de de hub”.
Iar Mihăilă a explicat: „Copiii vin la școală din medii sociale, din familii care au așteptări, atitudini care îmbrățișează și susțin valori sau, dimpotrivă, nu agreează alte comportamente sau atitudini. Cu alte cuvinte, ei vin și cu problemele lor, vin cu părinți [diverși]. Și cred că mișcarea pe care noi trebuie să o anticipăm este că școala să vină în întâmpinare acestor aspecte. Adică într-o unitate de învățământ ai undeva la 750, 1.000, 1.000 și ceva de elevi. Imaginați-vă câți părinți sunt în spatele lor și câte probleme sunt în spatele acestora”.
„Școala trebuie să devină un loc în care copilul – nu e o întâmplare, asta vedeți că în ultima vreme asistăm la o transformare: copiii primesc burse din ce în ce mai ușor, copiii primesc masă la școală caldă sau, mă rog, rece, lapte – corn – miere ș.a.m.d. Asta nu e întâmplare, nu e doar în România, este peste tot în lume. Cu siguranță trebuie să accentuăm rolul psihologilor în școli, pentru că trebuie să trecem de la simpla consiliere a unui copil care exprimă dificultăți emoționale sau de altă natură la a merge mai departe, să oferim servicii de consiliere, de terapie de grup chiar, nu doar pentru copii, ci și pentru părinți”, a subliniat directorul de liceu.
Vasile Mihăilă a continuat: „Pentru că părinții vin cu aceleași categorii de probleme la școală. Ei sunt sincronizați în acest aspect, pentru că copiii lor învață în același mediu și comunicarea dintre ei este foarte ușoară și este foarte bine să ai un psiholog, să ai un asistent social, să ai un pedagog ș.a.m.d., un profesor care are deschidere, să preiei aceste această problematică și să încerci să faci din școală ceea ce nu era până acum.
Să faci un centru în care, iată, integrarea aceasta de natură socială, psihopedagogică, da să-și pună amprenta în viețile tuturor participanților, nu doar cum se spune, beneficiarii direcți – elevii și beneficiari indirecți – părinții. Nu. Toți beneficiem, toată societate beneficiază, toată comunitatea beneficiază de școală. Și dacă școala este bună și dacă școala, repet, furnizează servicii nu doar academice – trebuie să trecem dincolo de a crede că școala este o stație de benzină în care și alimentăm istorie, geografie, matematică și da, plecăm mai departe. Rezervorul se golește uneori înainte să ieși din stația de benzină”.
- „Și atunci, repet, copiii vin cu probleme și copiii pleacă cu probleme dintr-o școală, indiferent de câtă (…) Nu vreau să mă înțeleagă colegii mei greșit, spun aleatoriu. Îmi vin minte discipline, de exemplu, filozofie sau logică. Nu contează câtă știi, dacă tu ai niște dificultăți de adaptare, niște dificultăți de comunicare, niște probleme până la urmă în a relaționa… Vă rog să discutați și cu alți colegi directori și vă vor spune că părinții sunt într-adevăr de cele mai multe, ori n-aș zice depășiți, dar sunt plini de probleme. Ar vrea să aibă pe cineva care să-i asculte și să fie dacă se poate și profesionist, și să le cunoască copilul”.
Întrebat ce crede că face liceul pe care îl conduce atractiv, Mihăilă a ținut să spună că „nu există o abordare în managementul educațional care să funcționeze oriunde, oricând, un șablon pe care îl aplici și lucrurile vor merge de la sine”.
„Cea mai bună abordare în managementul educațional este cea care funcționează într-o anumită școală și trebuie să avem în vedere că ceea ce funcționează într-un context anumit poate să nu dea rezultate în alte contexte. Deci, cu alte cuvinte, liderii educaționali trebuie să fie dispuși să experimenteze și să fie deschiși la își asuma roluri și a implementa strategii adaptate specificului școlii în care își desfășoară activitatea”, a continuat profesorul.
„Uneori se poate să nu obții rezultatele propuse, nu aș numi asta un eșec, însă trebuie să ne permitem acest lux, și anume să îndrăznim să greșim, pentru că altfel, ca să fac o scurtă paranteză, unul dintre marii pedagogi contemporani pe care eu îl admir foarte mult, Sir Ken Robinson, spunea că atunci când vrei să vii cu ceva nou, original, trebuie să fii pregătit să greșești, fiindcă altfel nu se poate.
Noi, la Liceul Călinescu, suntem pregătiți să greșim – și când am greșit ultima dată? Este o întrebare foarte interesantă. Am să merg pe firul ăsta. Cred că greșim în fiecare zi, fiindcă în domeniul educațional e foarte greu să știi, să ai certitudinea unei decizii pe care ai luat-o în raportul direct un elev, dacă ai luat cea mai bună decizie pentru el. La nivelul acesta mă refer în ceea ce privește greșeala. Pentru că probabil că sunt un tip foarte, nu știu, perfecționist sau pretențios”, a completat Vasile Mihăilă în emisiunea citată.
Directorul a mai spus că în educație este greu să știi care este mereu cea mai bună abordare și că este important ca un manager de școală să ia imparțial decizia pe care o consideră el drept cea mai bună:
„Întotdeauna eu mi-am dorit să iau cele mai bune decizii, nu o decizie bună sau o decizie, nu știu, care oferă o anumită satisfacție de moment părintelui sau elevului. Întotdeauna îmi doresc să luăm cele mai bune decizii și lucrezi cu colegii mei îndeaproape să găsim această soluție și nu știi când decizia este cea mai bună. Este adevărat că noi, ca și organizație, am experimentat și eșecuri și mă refer aici nu doar la cele în domeniul academic”, a adăugat Vasile Mihăilă.
„Eu insist foarte mult atunci când apar probleme, de exemplu, situație de bullying, că trebuie să ieșim din faza de negare, că o școală nu are probleme – toate școlile au probleme, toate școlile și toți profesorii și directorii ș.a.m.d. Toți care suntem implicați în sistemul de educație participăm și trebuie să ne asumăm această misiune de a îi face pe copii mai buni”, a mai spus directorul.
R.P.
Redacția
Raluca Pantazi
2 comments
Școala chiar formează competențe și nu transferă atât cunoștințe cât cunoaștere, conștiință și atitudine și asta este ceva ce nu se poate în afara relației directe profesor-elevi, în cazul cel mai bun ( acum foarte rar dar de dorit), maestru -discipol. Consilierul psihologic este foarte important și el nu trebuie să predea ci doar să fie lăsat să-și facă bine meseria (fără semnături suplimentare de acord din partea părinților, tutorilor). Pe de altă parte chiar logica și filosofia, cu altfel de manuale, sunt mult mai importante decât poziția pe care o au acum ca materii ce par de umplutură pe lângă cele de Bacalaureat. În realitate, atribuțiile profesorilor de socioumane pentru formarea elevilor ca persoane, indivizi responsabili, activi și capabili, sunt de extins în activități practice și nu doar teorie. Cu condiția unei formări diferite a profesorilor și a structurării diferite a conținutului, logica și filosofia ar trebui să fie obligatorii la bacalaureat, de asemenea, nu doar în clasa a 12-a filosofia ci în toți anii în care nu au de învățat mai mult decât este deja ci mai profund cu accent pe lucrul direct cu gândirea și atitudinea, acțiunea civică, morală, înțeleaptă.
Școala nu poate deveni și nici nu trebuie să devină un “hub” social ( și eu prefer “centru”). Internetul și orice conținut virtual nu pot înlocui nici cartea fizică, nici profesorul real chiar dacă informațiile sunt cantitativ cu mult peste ce poate nu doar un profesor ci toți profesorii dintr-o școală sau alta pentru un elev. Pentru că informația devine vie și efectivă, cu roade bune, doar însoțită de afectivitate (idee fără emoție e goală, emoția fără idee e fără direcție, vorba ceea), iar situația asta există doar în transferul direct între persoane. Dar profesorii au de făcut o resetare a lor, a condiției lor, ca și oamenii dealtfel în era asta a informației digitale ( infor-sfera spune undeva, cineva). Ei trebuie să mizeze pe aspecte din ființa lor care nu au fost puse în valoare până acum.
Începe cu o prostie… Școala nu are niciun monopol în ”furnizarea” de competențe și/sau conținuturi. Există internet, există cărți în biblioteci, nu ține nimeni ascuns adevărul sub obroc. Cine vrea să afle, află.
Problema e că dacă nu ești suficient de educat pentru a SELECTA corect sursele de informare, te trezești conspiraționist antivaccinist qanon peste noapte. Școala mai are (încă) niște filtre pentru informațiile prezentate elevilor. De pe internet, din largul lumii, nu le mai selectează nimeni. Ajung să creadă toate tâmpeniile și să acționeze în consecință, cu efecte asupra lor și a tuturor celorlalți.
Iar despre școală ca ”hub cu integrare socială și psihologi” – numai un filosof putea spune așa ceva. Ori vrea bibliotecă, ori centru multicultural, ori spital sau clinică. Dar aia numai școală nu va mai fi.
Și până la urmă, care e treaba cu ”hub”-ul? Nu mai există cuvântul ”centru” în limba română?