Vasile Bănescu, membru CNA: Educația din România este fragilă. Mă refer la roade concrete în mințile unor oameni care merg la vot – un om needucat este ușor de manipulat / Tăcerea Bisericii poate fi o formă de complicitate

Educația precară din România favorizează manipularea și violența verbală din spațiul public, avertizează Vasile Bănescu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Într-o intervenție la Prima News, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a declarat că „un om needucat este ușor de manipulat” și că lipsa formării reale conduce la „convulsii” sociale și alegeri problematice.

„Educația din România este fragilă. Vedem asta în roadele concrete din mințile unora care merg la vot sau care se manifestă în spațiul public”, a spus Bănescu. În opinia sa, acest deficit educațional se reflectă în felul în care oamenii reacționează la discursurile publice, la fenomenul fake news și la mesajele transmise în special prin rețelele sociale. „Participarea la aceste sarabande de ură este uriașă prin numărul celor care sunt în online”, a spus el, arătând că efectul este „confuzionarea societății”.

Ca membru CNA, Bănescu a tras un semnal de alarmă cu privire la creșterea fără precedent a violenței verbale, pe care o asociază și cu lipsa unei educații solide. El a afirmat că online-ul este un spațiu tot mai radicalizat, cu „violență verbală, de amenințări, inclusiv cu moartea, de desființare a adversarilor în termeni, dincolo de vulgaritatea obișnuită”.

În același context, Bănescu a denunțat ceea ce numește „invadarea spațiului public de o ideologie religios-politică numită ortodoxism”, pe care o distinge de ortodoxia religioasă autentică. Potrivit lui, confuzia dintre cele două vine, din nou, pe fondul unei lipse de catehizare, adică al unei educații religioase clare, oferite de Biserică.

„Responsabilitatea Bisericii este de a-i catehiza pe oameni și de a le transmite care sunt diferențele între credință și ideologia religioasă care se manifestă violent. (…) Dacă se tace, tăcerea respectivă poate fi interpretată ca o formă de complicitate”, a spus el, criticând lipsa de reacție a clericilor în fața derapajelor religioase și politice.

Bănescu a făcut apel la luciditate și spirit critic, susținând că unele dintre comportamentele publice care invocă religia – cum ar fi folosirea expresiei „Doamne-ajută!” în contexte de instigare la ură – sunt manifestări ale unui ortodoxism militant, nu ale ortodoxiei „reale”.

• La alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, o treime din locurile din Parlament au fost ocupate de candidați din partea partidelor extremiste AUR, SOS și POT. O analiză G4Media.ro arată că partidele extremiste au luat mai mult de jumătate din mandatele de parlamentari din Dobrogea.

• Vezi și: Succesul extremei drepte se explică „prin falimentul proiectului România Educată” – istoricul austriac Oliver Jens Schmitt

• Vezi și: INTERVIU Legionarismul explicat pe înțelesul elevilor de profesoara de istorie Iuliana Căplescu, de la Colegiul Național „Matei Basarab” din București

Redăm declarațiile lui Vasile Bănescu de la Prima News:

„Educația din România este foarte fragilă. Vedem asta în spațiul public, mă refer la roade concrete în mințile unor oameni care merg la vot sau care se manifestă în spațiul public așa cum știm. [Educația slabă] A provocat convulsii, a provocat confuzii uriașe, pentru că un om needucat este un om impulsiv, este un om confuzionat, ușor de confuzionat, ușor de manipulat. Și problemele cu care ne confruntăm de trei luni de zile – și probabil ne vom mai confrunta și în următoarea lună de zile sau cât mai este până la alegeri – sunt probleme care tulbură organismul comunitar.

Dacă îmi dați voie, voi încerca să surprind ceea ce eu am numit cel mai înalt val de violență verbală. O spun și în cunoștință de cauză, întrucât poziția mea actuală în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului e una din care văd foarte clar cum se manifestă această violență în anumite televiziuni, pe anumite posturi și mai ales în online. Recent, în jurisdicția supravegherii CNA-ului intră și spațiul online. Acolo este vorba de lucruri care pot fi greu povestite. Nu-mi permit să redau, evident, ad litteram, conținutul unor astfel de materiale foarte numeroase, de violență verbală, de amenințări, inclusiv cu moartea, de desființare a adversarilor în termeni, dincolo de vulgaritatea obișnuită, în zona scatologică, în zona pornografică.

Aceste manifestări de ură în valuri, din păcate, au fost provocate manifestările respective, în viziunea mea și, desigur, nu numai a mea, de lideri ai unor mișcări publice, sociale, politice care au lansat, au consacrat acest stil de interacționare cu oamenii în modurile care astăzi provoacă în piața publică, în zonele virtuale care sunt și ele tot publice, această furtună de violență fără precedent. Am comparat-o doar cu valul de ură ridicat în 1990, când o mare parte din acest popor deja smintit în comunism a fost ușor de smintit de neocomuniștii care au capturat Revoluția română. Și atunci s-au produs convulsii uriașe, culminând cu mineriadele, cu cruzimii foarte greu de înțeles în secolul XX, cum eram atunci. Astăzi lucrurile mi se par și mai dramatice, pentru că în 1990 nu exista social media.

Astăzi, datorită social media, aceste valuri de ură sunt amplificate. Practic, participarea la aceste sarabande de ură este uriașă prin numărul celor care sunt în online și rezultatele nu pot fi decât confuzionarea societății, tulburarea ei. Și, bineînțeles, după cum ați văzut niște alegeri – mă refer nu la alegerile politice, ci alegerile pe care le fac oamenii în legătură cu anumite persoane – care s-au dovedit a fi trădătoare de țară, s-au dovedit a fi manipulatoare, mincinoase și așa mai departe. Cu toate astea (…), oamenii rămân ușor de manipulat în continuare. S-a stârnit, aș spune, un fenomen. E vorba de niște ani ai urii care au precedat acest fenomen și care, acum, iată, a izbucnit pe față. E o mare problemă societală în viziunea mea.

(…) Nu am putut să nu observ, și asta cu câțiva ani înainte, când eram încă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române: proliferarea acestui tic verbal, pentru că e vorba de un tic verbal a spune «Doamne-ajută!» după orice, a înlocui «bună ziua», «hai, salut» sau «La revedere» cu «Doamne-ajută!» mi s-a părut o ducere în derizoriu a unei curate rugăciuni. Pentru că, de fapt, prescurtarea aceasta «Doamne-ajută!», fluturată sau debitată oricând și oricum este de fapt sau face trimitere la frumoasele cuvinte «Doamne, ajută-mă!» sau «Doamne, ajută-mă!», ea este realmente un fragment dintr-o rugăciune. A aduce aceste cuvinte, a le amesteca cu toate impuritățile conversațiilor noastre, ale limbajului nostru comun și cu atât mai mult a folosi aceste cuvinte după un îndemn la ură, după un îndemn la sau după o instigare la violență; am văzut nenumărate materiale aici la CNA, le analizăm pe fiecare în parte în urma petițiilor primite – și de aceea am scris că mi se pare evident o contradicție în termene atât de stridentă, atât de zgomotoasă încât merită semnalată pentru cei care n-o mai aud, paradoxal n-o mai aud. Întrucât, repet, acest tic verbal însoțește practic orice în spațiul românesc.

Cuvintele acestea «Doamne-ajută!» nu sunt un salut și nici nu sunt o formulă de la revedere, pentru că nu poți să folosești terminologie religioasă atunci când e vorba despre cu totul altceva sau despre ceva total opus purității la care fac trimitere aceste cuvinte, la rugăciune și reflexie religioasă. Acest lucru se întâmplă pentru că asistăm la invadarea spațiului nostru public românesc, creștin, invadarea sa de către o ideologie religioasă numită ortodoxism.

Nu voi obosi niciodată să facă această distincție, public, între ortodoxism, care este o ideologie religioasă, religios-politică – întrucât politicul a capturat religiosul de foarte mult timp în istoria creștinismului și a dat naștere creștinătății, care e diferită de creștinism – și ortodoxia e cu totul altceva decât ortodoxismul. Așadar, noi avem ca religie creștinismul în varianta lui ortodoxă. Mai există varianta romano-catolică, protestantă și neoprotestantă în creștinism. Dar, pe lângă ortodoxie, a crescut în timp această tumoră, a ortodoxismului, care este practic un vehicul de propagandă folosit în ultimii ani în războiul din Rusia. Unde știți bine patriarhul Chiril însuși binecuvintează un război de agresiune, comițând un sacrilegiu prin aceasta, întrucât creștinismul și ortodoxia nu recunosc, evident că nu pot face lucrul acesta, și nu pledează vreodată pentru război. Singura modalitate de de luptă este cea care include apărarea familiei tale, a comunității tale atacate de cineva.

Dar a binecuvânta un război de agresiune împotriva unei țări independente suverane, împotriva unui popor, împotriva unor oameni total nevinovați, bombardați cu arme la rândul lor binecuvântate – asta aș spune că este exemplar pentru ce poate însemna toxica ideologie ortodoxistă, care n-are legătură cu ortodoxia reală și cu creștinismul real. De aceea se întâmplă și la noi în acest spațiu românesc această confuzie gravă. Oamenii sunt insuficient educați, insuficient catihizați. Și aici e responsabilitatea Bisericii și a preoților să-i catehizeze pe oameni și să le transmită care sunt diferențele și atitudinile care diferă între ele între cei care reprezintă, după cum vedeți, o mișcare violentă de stradă în care se aude «Doamne-ajută!», dar se aud înjurături. Și vă mai dau un exemplu care mi s-a părut frapant: purtarea icoanelor în mână la aceste manifestații politice.

Colegi din presă ai dumneavoastră mi-au povestit cum la o ultimă mare manifestație din Piața Victoriei o doamnă în vârstă cu o icoană în mână îi blestema pe jurnaliști să moară de cancer. Astea sunt expresii ale ortodoxismului care n-are nimic de-a face cu credința reală. Habar nu au acești oameni care e miezul creștinismului (…).

• Întrebare: (…) N-ar fi trebuit oamenii Bisericii să amendeze toate aceste delapaje?

Răspunsul meu este evident da, această tăcere și în decembrie și ulterior pe marginea unor teme care privesc viața credincioșilor – întrucât biserica include pe oamenii care au aderat la creștinismul ortodox, care s-au botezat creștin; Biserica nu e compusă doar din clerici – acești clerici care tac complice uneori în legătură cu ducerea în derizoriu are a credinței, a creștinismului, a Bisericii însăși, fac o mare greșeală. Este o eroare și tăcerea bisericii și a cultelor religioase în general, la momente de răscruce ale societății în care ele sunt repere, vor să fie repere, sunt percepute ca repere. Dar mă întreb ce reper poate fi luat în considerare dacă e un reper inert, tăcut, exact când oamenii vor să afle sau să audă o voce credibilă. Dacă se tace, tăcerea respectivă poate fi interpretată ca o formă de complicitate.

Iar clericii care n-au rămas doar în tăcere, ci au ieșit în evidență ca propagandiști electorali ai unui personaj care se dovedește de la o zi la alta că a fost un mare înșelător, că nu avea nimic de-a face cu creștinismul personal, a declarat că n-are nicio treabă cu Biblia, citez, ci că Biblia a fost inspirată de o minte bolnavă – dacă un asemenea om a putut fi susținut, eu nu zic de Biserică, ci de oameni din biserică, atunci avem o mare problemă inclusiv în Biserică. Din păcate”.