Valurile de căldură marină nu afectează abundența peștilor – studiu pe 82.000 de capturi de pescuit / Cercetătoare din SUA: Am fost surprinsă de aceste rezultate

115 vizualizări
Foto: © John Anderson | Dreamstime.com
Caniculele marine au un efect minim asupra abundenţei peştilor şi provoacă puţine modificări în compoziţia populaţiilor piscicole în emisfera nordică, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Nature, informează AFP, conform Agerpres.

“Am fost surprinsă de aceste rezultate”, a declarat Alexa L. Fredston, profesor-asistent la Facultatea de ştiinţe oceanice din cadrul Universităţii California din Santa Cruz şi principala autoare a studiului.

“Ştim că populaţiile de peşti au reacţionat la încălzirea pe termen lung a oceanelor deplasându-se spre poli, ceea ce poate să schimbe biomasa de peşti şi compoziţia sa într-o zonă dată. Anticipam, deci, rezultate similare, precum o comunitate de peşti cu mai multe specii de apă caldă şi mai puţini peşti de apă rece decât de obicei, după aceste valuri recente de căldură marină”, a adăugat cercetătoarea americană.

Cei 12 cercetători americani, canadieni şi europeni care au participat la acest studiu au analizat peste 82.000 de capturi de pescuit, realizate cu traule de mare adâncime în cadrul unor misiuni ştiinţifice desfăşurate în Atlanticul de Nord şi în Pacificul de Nord-Est.

Capturile, care au vizat 1.769 de specii de peşti ce trăiesc pe fundul oceanului şi care au fost pescuiţi între 1993 şi 2019, au fost comparate apoi cu cele 248 de valuri de căldură înregistrate în aceeaşi perioadă în apele de mare adâncime, din zona subtropicală şi până în Arctica, potrivit sursei citate.

Autorii studiului au descoperit într-adevăr câteva efecte ale caniculelor marine, cum ar fi o scădere cu 22% a biomasei de peşti în Golful Alaska după canicula din 2014-2016 şi, în mod contrar, o creştere a biomasei cu 70% în nord-estul Statelor Unite după canicula din 2012.

Însă aceste variaţii, deşi substanţiale, sunt mai puţin importante decât variabilitatea naturală a abundenţei peştilor. În plus, astfel de modificări nu au fost constatate în timpul altor episoade caniculare, până acum puţin studiate.

La finalul analizei lor, cercetătorii nu au găsit o legătură semnificativă între intensitatea cumulată a valurilor de căldură marină şi evoluţia biomasei peştilor de mare adâncime.

De asemenea, ei nu au constatat un declin rapid al peştilor de apă rece sau o expansiune a peştilor de apă caldă în urma acestor valuri de căldură. “Nu am putut să prezicem care dintre peşti ar pierde sau ar câştiga în biomasă, în funcţie de biologia lui sau de temperaturile la care îl găsim în general”, a explicat Alexa L. Fredston, conform Agerpres.

“Ar trebui subliniat că schimbările în biomasa peştilor sunt adeseori dificil de prezis”, a adăugat cercetătoarea americană.

Foto: © John Anderson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

INTERVIU Eu sunt profesorul pe care nu l-am avut, dar pe care mi l-aș fi dorit să-l am, spune Ioana Alexandra Șomîtcă, autoare a unui ghid pentru profesori și părinți: Noi am putea să creăm ceva extraordinar la clasă și în cancelarie, pentru că matematica, ceea ce predau eu, are legătură cu Pitagora, dar, în același timp, Pitagora a avut tangență și cu muzica

Ioana Alexandra Șomîtcă, fostă profesoară de matematică la gimnaziu și asistent universitar, precum și autoare unui ghid pentru profesori și părinți, a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt profesorul pe care…
Vezi articolul

Accesul în Inspectoratul Școlar Județean Mureș va fi limitat, iar intrarea va fi permisă obligatoriu cu mască doar celor care au „de rezolvat situații urgente” / Măsura luată în contextul răspândirii gripei

Accesul personalelor în incinta Inspectoratului Școlar Județean Mureș va fi limitat, în contextul creșterii cazurilor de gripă, după cum anunță instituția. Cei care vor intra în inspectorat pentru rezolvarea unor…
Vezi articolul