Valoarea totală a investiției în laserul de la Măgurele, ELI-NP, crește de la 1,73 miliarde de lei la peste 2 miliarde, în condițiile în care guvernul a decis să finalizeze în 2026 proiectul major de cercetare / România și-a asumat să susțină continuarea proiectului, declarat nefuncțional acum un an din cauza falimentului unei companii americane

Cladirea laserului de la Măgurele, ELI-NP / Foto: Facebook ELI-NP

Guvernul a adoptat, joi, o hotărâre prin care stabilește o nouă valoare totală a investiției în proiectul major de cercetare „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), ce vizează tehnologii în domeniul laserelor de mare putere. Valoarea crește, astfel, cu aproape 280 de milioane de lei. Potrivit notei de fundamentare a hotărârii de guvern, decizia vine la un an după ce proiectul, o investiție majoră în cercetarea românească, a fost declarat nefuncțional, conform procedurilor europene, de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în urma falimentului unei companii americane implicate în program.

Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile alocate prin Fondul European de Dezvoltare Regională și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Cercetării. 

Potrivit prezentării făcute acestei HG de către guvern, „În 2023, proiectul a fost declarat nefuncțional, iar finalizarea sa va fi realizată până în 2026 cu finanțare de la bugetul de stat, prin Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Lucrările de construcție au fost încheiate, iar diverse componente, cum ar fi sistemele de laser și transport al fasciculelor, au fost finalizate. Cu toate acestea, întârzierile au apărut din cauza falimentului companiei Lyncean Technologies Inc., care a fost responsabilă pentru realizarea sistemului de fascicul gamma. În urma acestui faliment, proiectul va fi continuat cu implicarea directă a ELI-NP și a experților internaționali. În urma unei licitații publice, compania Lyncean Technologies Inc. a fost înlocuită, iar implementarea sistemului de fascicul gamma va fi continuată prin colaborări cu CERN și alte instituții internaționale.”

Situația – apărută după o serie de dificultăți prelungite cauzate de dispute între partenerii români și internaționali din proiect – este prezentată pe larg în Nota de fundamentare a HG. Aceasta arată că România și-a asumat finalizarea implementării proiectului cu finanțare de la bugetul de stat, până în 2026, ca urmare a eșecului Lyncean Technologies și declarării proiectului ELI-NP drept nefuncțional la 14 decembrie 2023.

Potrivit Notei de fundamentare:

Ce urmărește ELI-NP și de ce este important

Aceeași notă de fundamentare descrie schimbările de natură tehnică și științifică preconizate prin finalizarea ELI-NP,:

Potrivit documentului, „Sistemul Laser de Mare Putere cu Sistemul de Transport a Fasciculelor Laser precum și Sistemul de fascicul gama, care este în curs de realizare, reprezintă sisteme unice și inovative la nivel mondial care necesită implicarea unor specialiști cu calificare înaltă, unici în competențele lor”.

Impactul socio-economic descris în Nota de fundamentare:

Hotărârea de guvern:

Nota de fundamentare:

Exit mobile version