Valoarea tichetelor de grădiniță, 100 de lei pe lună de la 1 ianuarie 2021. Le vor primi circa 100.000 de copii care provin din familii cu alocație de susținere

Foto: Pixabay.com

Valoarea tichetelor sociale pentru grădiniță se va dubla de la 1 ianuarie 2021, după ce Legea nr. 49/2020 pentru completarea și modificarea legii tichetelor sociale pentru grădiniță a fost promulgată de Președintele României Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Asociației Reality Check primit de Edupedu.ro. Condițiile de eligibilitate s-au modificat și ele – tichetele vor fi primite de toate familiile care au copii la grădiniță și care primesc alocație pentru susținerea familiei.

Noua lege, de care vor beneficia aproximativ 100.000 de preșcolari, schimbă condițiile de eligibilitate a copiilor (mărește pragul de venit pe familie – de la copiii din familii care primesc venit minim garantat, la toți copiii din familii care primesc alocația pentru susținerea familiei), elimină cererea părinților, dublează valoarea tichetului social lunar și crește responsabilitatea primarilor și directorilor de școli de a informa părinții cu privire la lege și la importanța grădiniței.

Redăm comunicatul Asociației Reality Check:

Modificările au fost propuse de Asociația Reality Check, în urma evaluării modului în care s-a aplicat legea, și au fost preluate într-un proiect legislativ de un grup mixt de deputați și senatori. Noua lege a fost votată în Camera Deputaților pe 3 aprilie 2020, cu 326 de voturi pentru și unul împotrivă.

Anual, aproximativ 100.000 de preșcolari vor avea șansa să meargă regulat la grădiniță și, astfel, să se adapteze mai ușor la școală și să nu o abandoneze, prin Legea 49/2020 care modifică și completează Legea 248/2015, prin care familiile copiilor eligibili primesc lunar tichete sociale de grădiniță, condiționate de prezență. Legea 49/2020, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021, a fost promulgată de Președintele României Klaus Iohannis prin Decretul 241 din 16 aprilie 2020 și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 323 din 17 aprilie 2020. Aceasta poate fi accesată integral aici.

Legea nr. 49/16.04.2020 are la bază evaluările Asociației Reality Check privind modul în care se aplică legea 248/2015, precum și numeroase consultări cu profesori, asistenți sociali, primari, reprezentanți ai autorităților județene și specialiști ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale și ai Ministerului Educației și Cercetării. Noua lege propune următoarele modificări față de Legea 248/2015, care rămâne în vigoare până la finalul anului 2020:

  1. Schimbarea condițiilor de eligibilitate de la 284 lei venit maxim pe lună pe membru de familie (în prezent), la toți copiii înscriși la grădiniță din familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, de la 1 ianuarie 2021. Acest lucru crește pragul de eligibilitate la 530 lei/lună pe membru de familie.
  2. Eliminarea cererii – simplificare administrativă prin care stimulentul se acordă din oficiu copiilor din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, iar părinții nu mai trebuie să depună încă un dosar la primărie;
  3. Mărirea cuantumului tichetului socialde la 50 la 100 de lei pe copil pe lună, pentru a îi crește utilitatea, având în vedere faptul că suma de 50 de lei a fost propusă în 2010 și era prea mică pentru ca părinții să poată acoperi din ea cheltuielile legate de grădiniță;
  4. Introducerea responsabilității primarilor și directorilor de grădinițe de a organiza campanii de informare și înscriere în program, de două ori pe an.

Ne bucură foarte mult că avem o lege a tichetelor sociale pentru grădiniță îmbunătățită, care va ajuta de la începutul anului viitor mai mulți copii din familii defavorizate să meargă zi de zi la grădiniță și să înceapă școala mai pregătiți. Toate modificările propuse de noi în urma consultărilor de la firul ierbii și cu reprezentanți ai autorităților au fost adoptate, iar legea este acum mai accesibilă familiilor sărace. Ne bazăm în continuare pe buna colaborare cu autoritățile publice centrale pentru realizarea la timp a normelor metodologice de implementare a noii legi și pentru promovarea noilor prevederi legislative, în așa fel încât toți copiii eligibili să beneficieze de acest sprijin de la 1 ianuarie 2021.“ – declară Nadia Gavrilă, Președinte Asociația Reality Check.

La baza legii care îi ajută pe cei mai săraci copii din România să meargă la grădiniță este proiectul pilot Fiecare Copil în Grădiniță al Asociației OvidiuRo, implementat în perioada 2010-2015 în 45 de comunități defavorizate. Condiționate strict de frecvența copiilor, tichetele sociale ajută părinții să acopere unele costuri de bază ale educației preșcolare: gustarea zilnică, rechizite sau o pereche de pantofi. Pentru copiii care au beneficiat de lege până acum, rata medie de prezență la grădiniță a crescut de la 65% în 2016 la 76% în 2019, ceea ce indică faptul că legea produce rezultate, odată ce copiii sunt înscriși în program. Modificările propuse au fost extrem de necesare în contextul în care în ultimii doi ani legea în forma actuală nu a ajuns decât la aproximativ jumătate dintre copiii eligibili. Proiectul de îmbunătățire a Legii 248/2015 și de promovare a noii legi este derulat de Asociația Reality Check în parteneriat cu Asociația OvidiuRo și cu sprijinul The Alex Fund.

Asociația Reality Check este o organizație neguvernamentală care are ca misiune sprijinirea dezvoltării de programe și politici publice cu impact, gândite în favoarea cetățenilor și aplicate eficient și corect. Una dintre direcțiile strategice ale organizației este realizarea de evaluări și studii de impact cu privire la legi și programe naționale, în special în domeniul intervențiilor integrate de combatere a sărăciei.

Foto: Pixabay.com

Exit mobile version