Valeriu Gheorghiță: Din această vară am putea vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani / Pfizer a depus toată documentația necesară la Agenția Europeană a Medicamentului în vederea obținerii autorizării

Valeriu Gheorghiță / Foto: gov.ro

Copiii cu vârste de 12-15 ar putea începe vaccinarea din această vară, în România, având în vedere că Pfizer a depus toată documentația necesară la Agenția Europeană a Medicamentului în vederea obținerii autorizării, iar aceasta probabil va fi acordată în perioada lunii următoare, a anunțat astăzi, la conferința de presă de la Guvern, medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.

„Compania BioNTech Pfizer a depus toată documentația necesară la Agenția Europeană a Medicamentului în vederea obținerii autorizării pentru grupa de vârstă 12-15 ani. Ne așteptăm ca, în următoarele zile, FDA să acorde această autorizare și foarte probabil că în perioada lunii următoare și Agenția Europeană a Medicamentului să elibereze autorizarea astfel încât avem o perspectivă foarte clară ca din această vară să putem vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani care își doresc să se vaccineze prin acordul părinților”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Statele Unite urmează să autorizeze vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 pentru copiii de 12-15 ani începând de săptămâna viitoare.

Pfizer a solicitat autorizaţia de utilizare de urgenţă pentru vaccinul său spre a fi administrat copiilor şi adolescenţilor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, potrivit CNN care citează un oficial guvernamental.

Foto: gov.ro

Exit mobile version