VIDEO Valentina Codreanu, educator Salvați Copiii: Exemple de activități care pot fi făcute acum individual, dar pe care copiii le simt ca fiind colective

2.641 de vizualizări
Educatoarea Valentina Codreanu, de la Salvați Copiii vine cu o serie de exemple de activități pentru copii, iar explicațiile sale arată cum pot fi făcute aceste activități individual, conform normelor sanitare impuse de autorități, astfel încât copiii să le simtă ca fiind colective. Toate cadrele didactice pot trimite clipuri video în care să explice exemple de activități în cadrul campaniei “Sunt profesor, Vreau la școală!”.
  • Edupedu.ro este partener media al campaniei “Sunt profesor, vreau la școală!”

Aceste instrumente au fost folosite cu succes în perioada verii, perioadă în care Organizația Salvați Copiii a desfășurat activități remediale în comunitățile în care activează.

“În primul rând am pus accentul pe activitățile de formare a deprinderilor de viață independentă. Asta înseamnă că am folosit măsurile de protecție și de igienă impuse la nivel național, copiii trebuie să se obișnuiască cu luarea temperaturii, spălatul pe mâini, dezinfectatul, botoșei puși în picioare, mască de protecție și mai apoi să se așeze fiecare pe scaunul lui și să-și mențină locul pe perioada desfășurării activităților”, spune Valentina Codreanu, educator Salvați Copiii.

“O activitate de alfabetizare și de exersare a scris-cititului dar și a ortogramelor este aceea a jocurilor ortograme.

Fiecare copil a primit această fișă și un zar individual, pe care-l folosea doar el, și dădea cu zarul, începe de la start și când dădea pe câte o ortogramă trebuia să formuleze propoziții verbale cu ortograma potrivită, să o folosească corect. Cei care o foloseau corect primeau câte un punct, dacă nimereau din a doua încercare primeau o jumătate de punct.

Acest joc i-a antrenat, chiar dacă au stat distanțați, deoarece fiecare avea zarul și foaia în față și era și prin punctaj, ceea ce i-a făcut mai competitivi și i-a făcut să ajungă până la 10, iar la sfârșitul jocului deja pe multe dintre ortogramele de aici învățaseră să le folosească corect.

O altă activitate pe care am făcut-o este de exersare a înmulțirii tot printr-un zarul individual – se numește înmulțirea numerelor. Copiii dau cu zarul, pe primul număr îl scriu în prima căsuță, pe al doilea în adoua și realizează înmulțirea. La fel a fost făcut și cu adunări. Îi antrenează să stea concentrați fiecare pe foaia lui și astfel simt și ei că joacă cumva colectiv acest joc, chiar dacă lucrează individual cu foaia în față, simt cumva că este un joc de grup și asta îi antrenează să-și mențină atenția în fișa lor și să termine jocul concomitent cu ceilalți, sau să ajungă cumva la final și să rezolve foaia.

Am mai realizat și activități de terapie ocupațională, ceea ce înseamnă că ei au desenat fișa de lucru. Fiecare are setul individual de creioane și își alege diferite desene scoase de către educatori și le colorează după bunul plac, își mențin creativitatea în continuare în formă. Este o activitate pe care o desfășurăm și în timpul anului școlar și poate fi realizată individual acum. La sfârșit se pot arăta desenele făcute de fiecare copil”, a spus Valentina Codreanu.

Edupedu.ro este partener media în această campanie, iar unele dintre mesajele trimise de profesori, la fel ca cel de mai sus, vor fi publicate pe edupedu.ro.

Ce trebuie să faci:
  1. Alege măsurile educaționale pe care le-ai implementat cu succes în această perioadă în şcoala ta sau în clasa ta.
  2. Prezintă aceste măsuri în fața camerei, într-un video de 3 – 5 minute.

În cadrul clipului, poţi răspunde la întrebările de mai jos:

  • Care au fost problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării?
  • Au avut acces la internet, tablete şi lecţii online? Au ştiut şi putut să le folosească?
  • Cum credeţi că i-a afectat lipsa şcolii timp de mai mult de 3 luni?
  • Ce măsuri aţi implementat pentru a-i ajuta pe copii să parcurgă materiile cu succes de la închiderea școlilor?
  • Credeţi că îi ajută lecţiile de recuperare pe parcursul verii?
  • Vor copiii să se întoarcă la şcoală, să înceapă şcoala?
  • Cum credeţi că ar trebui pregătită şcoala astfel încât să poată primi copii?
  • Ce măsuri de succes, din cele implementate de dumneavoastră, sau altele, propuneţi să fie implementate şi de autorităţi la nivel național?
  1. Încarcă acest clip în această pagină, apăsând butonul Upload.
  2. Echipa Salvaţi Copiii va verifica clipul şi va posta pe canalele social media Salvaţi Copiii o selecţie cu materiale video potrivite campaniei. Echipa Salvaţi Copiii îşi rezervă dreptul să editeze, selecteze şi posteze doar o parte dintre materialele video primite.
  3. După ce clipul tău este postat pe canalele Salvati Copiii, îl poţi reposta (dând share) şi pe pagina ta de Facebook folosind hashtag-ul #VREAULASCOALA
  4. Îndeamnă şi alte cadre didactice să îşi transmită experiența proprie și metodele ori măsurile educaționale pe care le-au implementat pe perioada izolării sau acum pentru a susţine copiii să recupereze materiile pierdute.
Profesorul anonim

În cazul în care îţi doreşti să rămâi anonim, dar vrei să participi dând ca exemplu măsurile pe care le-ai implementat cu succes, o poţi face astfel:

  1. Alege măsurile educaţionale de succes pe care le-ai implementat în această perioadă în şcoala ta sau în clasa ta.
  2. Prezintă aceste măsuri într-un document word cu maximum 500 cuvinte (aprox. 2 pagini A4).

În cadrul textului, poţi răspunde la întrebările de mai jos:

  • Care au fost problemele pe care le-au avut copiii în timpul izolării?
  • Au avut acces la internet, tablete şi lecţii online? Au ştiut şi putut să le folosească?
  • Cum credeţi că i-a afectat lipsa şcolii timp de mai mult de 3 luni?
  • Ce măsuri aţi implementat pentru a-i ajuta pe copiii să parcurgă materiile cu succes de la închiderea școlilor ?
  • Credeţi că îi ajută lecţiile de recuperare pe parcursul verii?
  • Vor copiii să se întoarcă la şcoală, să înceapă şcoala?
  • Cum credeţi că ar trebui pregătită şcoala astfel încât să poată primi copii?
  • Ce măsuri de success, din cele implementate de dumneavoastră, sau altele, propuneţi să fie implementate şi de autorităţi la nivel naţional?
  1. Trimite documetul word în la adresa secretariat@salvaticopiii.ro
  2. Echipa Salvaţi Copiii va încărca o selecţie a recomandărilor anonime pe această pagină. Echipa Salvaţi Copiii îşi rezervă dreptul să editeze, selecteze şi posteze doar o parte dintre materialele video primite.

Foto: Salvați Copiii


3 comments
    1. Da, asa au facut. Am tras si eu acest semnal de alarma. Si au facut-o in scolile de stat. Va dati seama si asa pe vara era o economie la curent si utilitati si se bucura lumea, au venit astia in scoli in pandemie: cheltuiala, mizerie, oameni de serviciu la dispozitia lor, curent consumat. Nu e ok. Pt.ce? Pentru ce sa chemi la scoala elevi in plina pandemie cand scolile sunt inchise din cauza pericolului pandemiei?

  1. Eu zic sa va schimbati numele ca nu onorati “Salvați copiii”. In pandemie trebuie sa luptați ptr școală online sau la alegerea parintelui ca sa salvați copiii, nu sa ii chemați pe toti la școală. Veți fi răspunzătorii morali ptr ceea ce se va întâmpla. Țări dezvoltate au deschis școli, s-au îmbolnăvit cadre didactice si copii si le închid acum, dar noi le deschidem. Plus de asta ce condiții au alte țări in scoli, spitale si ce dezastru e la noi? Ma refer la condițiile de igienă, distanță socială, tratamente. Sa va fie rușine! Salvați copiii cat nu este prea târziu si onorați numele! Nu meritați acest nume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercetători din Uniunea Europeană și Marea Britanie reproduc mirosuri “pierdute” din istorie, în cadrul proiectului “Odeuropa” / În înțelegerea trecutului, mirosurile nu prea au fost luate în calcul, spun istoricii

Cercetători din Uniunea Europeană și din Marea Britanie refac mirosuri specifice din trecut, ca parte a proiectului “Odeuropa”, folosind algoritmi și desene pe baza unor dovezi vizuale sau scrise, notează…
Vezi articolul

Cutia-resursă pentru profesori și elevi, ghiduri de activități și o “hartă” de ajutor pentru cadrele didactice ca să creeze competențele specifice prin educația de mediu, elemente-cheie în proiectul „Verde pentru Generația Alpha” (P)

Schimbările climatice sunt deja vizibile în viața de zi cu zi și contracararea efectelor acestora nu mai poate fi o discuție despre viitor. Pentru că este impetuos necesar să se…
Vezi articolul