Vaccinarea copiilor a crescut cu peste 63% față de săptămâna trecută, însă la profesori creșterea este de doar 5%

831 de vizualizări
Foto: © Jacek Sopotnicki | Dreamstime.com
În total, 5.116 elevi s-au prezentat în ultima săptămână la vaccinare împotriva Covid-19, cu peste 63% mai mult decât în săptămâna precedentă, a precizat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la conferința săptămânală de la Guvern pe această temă. Însă datele nu sunt la fel de optimiste în ceea ce-i privește pe profesori, unde s-a înregistrat o creștere a prezentării la vaccinare de doar 5% față de săptămâna precedentă, a mai spus Gheorghiță.

„La nivelul unităților de învățământ, unde există centre de vaccinare, sunt 50 de centre active în momentul de față în unitățile de învățământ preuniversitare, până la acest moment sunt vaccinate 5.116 persoane din rândul elevilor și cu sprijinul echipelor mobile, ceea ce reprezintă o creștere de 63,18% față de săptămâna precedentă, când erau 3.135 de elevi vaccinați. O creștere mult mai redusă se observă în rândul cadrelor didactice și a personalului auxiliar. Până la acest moment, sunt vaccinate 3.391 de persoane, în aceste centre de vaccinare. Practic, e o creștere cu cca. 5% față de săptămâna anterioară, când erau 3.255 de persoane vaccinate. Repet, vaccinare în centre proprii sau cu sprijinul echipelor mobile”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

În săptămâna când a reînceput școala, pe 8 noiembrie, se înregistrase o creștere de 200% în rândul profesorilor care s-au prezentat la centrele de vaccinare, în contextul în care școlile nu se redeschid cu prezență fizică dacă nu sunt vaccinați împotriva coronavirusului cel puțin 60% din angajați.

Amintim că Ministerul Sănătății nu a fost de acord, din motive epidemiologice, cu propunerea Ministerului Educației ca, în localitățile unde rata de incidență nu depășește 3 la mie, școala să se desfășoare cu prezență fizică indiferent dacă se îndeplinește condiția vaccinării a 60% din personalul școlar.

Citește și:
Gheorghiță: În jurul datei de 25 noiembrie, Agenția Europeană a Medicamentului va autoriza vaccinarea copiilor de 5-11 ani
În peste 1.100 de școli și grădinițe, niciun angajat nu este vaccinat. Cele mai multe sunt în Suceava, Bihor și Alba
Lista integrală a școlilor și grădinițelor cu rata de vaccinare care indică faptul că pot funcționa cu prezență fizică săptămâna viitoare, 15-19 noiembrie, a fost publicată de Ministerul Educației. Este vorba despre peste 12.800 de unități / În aproape 5.000 personalul încă nu e vaccinat peste 60%

Foto: © Jacek Sopotnicki | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Noile reguli pentru începutul școlii pe 13 septembrie, din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, proiect: Cum se intră în cele două scenarii, ce elevi pot sta acasă și ce se întâmplă când se infectează un profesor sau copiii

Cele două scenarii care se vor aplica de luni, 13 septembrie, pentru fiecare școală din România, sunt asemănătoare cu cele din anul anterior școlar, dar limita la care școala trece…
Vezi articolul

Elevii legitimați pot participa la Olimpiada națională a sportului școlar (O.N.S.Ș.), potrivit Ordinului pentru modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a competițiilor sportive școlare

La Olimpiada națională a sportului școlar (O.N.S.Ș.) au dreptul de participare toți copiii și elevii din unitățile de învățământ preuniversitar înscriși, la data de 1 octombrie a anului școlar în…
Vezi articolul
Examen studiu pregatire test scoala clasa / Foto: Pexels.com

Noi precizări privind deplasările elevilor în străinătate, trimise de inspectorate către școli: în programele Erasmus, părinții cu directorii și profesorii vor lua decizia finală / La olimpiadele școlare, un cadru medical trebuie să fie prezent

Noi precizări privind deplasările elevilor în străinătate au fost trimise astăzi, 26 februarie 2020, de inspectorate către școli. “Decizia finală cu privire la participarea la activități care presupun mobilități pe…
Vezi articolul