Vaccinare obligatorie de azi pentru personalul școlar și pentru forțele de ordine din Italia. Cei care nu se vaccinează riscă suspendarea fără remunerație

401 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Vaccinarea obligatorie a personalului școlar din Italia începe miercuri și școlile vor primi o circulară cu indicațiile pentru controlul certificatului verde. Obligația de rapel – adică de a se supune celei de-a treia doze de vaccin anti-Covid – se aplică și personalului școlar, începând de miercuri, 15 decembrie, potrivit circularei transmise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), scrie G4Media.ro.

Printre categoriile pentru care este prevăzută obligativitatea de vaccinare, chiar și pentru a treia doză, începând de miercuri, Ministerul de Interne italian enumeră și „personalul școlar al sistemului național de învățământ, din grădinițe și creșe, din centrele provinciale pentru educația adulților, din sistemele regionale de educație și formare profesională și din sistemele regionale care desfășoară cursuri de învățământ superior și de formare tehnică”.

Totodată, sunt prevăzute amenzi foarte mari pentru cei care se prezintă la locul de muncă fără să fie vaccinați. „Desfășurarea activității de muncă prin încălcarea obligației de vaccinare – se arată în circulară – se pedepsește cu sancțiunea plății unei sume de la 600 de euro la 1.500 euro”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Chayakorn LotongkumDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Ipocrizie a Ministerului Educației: anunță că sumele pentru 2023 au fost date școlilor din programul de prevenire a abandonului școlar, dar omite să spună ce s-a întâmplat cu banii pe anul trecut. Director de școală: Unde sunt banii din PNRAS pentru 2022, de ce nu se spune nimic concret?

În contextul în care majoritatea școlilor care fac parte din PNRAS nu au primit nici acum banii pentru toate cheltuielile din 2022, după cum a scris joi, 28 septembrie, Edupedu.ro.…
Vezi articolul

Dragoș Iliescu, vicepreședintele Comisiei Internaționale de Testare: Am putea argumenta că Subiectele grilă sunt în favoarea candidaților și o să aducă note mai mari

Testele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională pun în mișcare procese de gândire axate mai degrabă pe recunoaștere, decât pe reproducere, a explicat pentru Edupedu.ro psihologul Dragoș Iliescu. “Nu trebuie…
Vezi articolul

Filmul acuzațiilor de plagiat aduse lui Nicolae Ciucă, lider PNL și candidat la președinție după ce scandalul a fost îngropat în justiție – descris în documentarul Recorder despre cei 10 ani de președinție Iohannis / „O întreagă punere în scenă care îți arată că sunt niște mâini nevăzute care apasă pe niște butoane”

Cazul acuzațiilor că fostul premier, actual lider PNL și candidat la președinție Nicolae Ciucă a plagiat în lucrarea sa de plagiat, acuzații formulate la începutul anului 2022 și îngropate între…
Vezi articolul