Vacanța de vară trebuie să fie mai scurtă, susține Ministrul Educației, care anunță că „începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți”, pentru un an școlar cu mai multe săptămâni de cursuri

57.927 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
„Începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți, pentru că noi avem nevoie de o perioadă mai mare de cursuri”, a declarat ministrul Educației la Digi24. Sorin Cîmpeanu a repetat faptul că România are unul dintre cele mai scurte durate a cursurilor dintr-un an școlar și că vrea o durată mai lungă a acestora.

Întrebat dacă asta înseamnă reducerea vacanței de vară, Cîmpeanu a spus că „perioada de vacanță de vară trebuie să fie mai scurtă, nu ai cum să mărești perioada de cursuri decât având o vacanță mai scurtă”.

Sorin Cîmpeanu: „Structura anului școlar pentru anul școlar 2021-2022 este deja stabilită. Mai departe, din toamna anului 2022 am făcut publică opinia mea, pe care o susțin, este nevoie de o creștere a duratei cursurilor. Suntem printre ultimele țări europene din punct de vedere al duratei cursurilor. Pierderile suferite pe perioada crizei sanitare au fost foarte mari, nu numai în România, e drept, ele trebuie să fie recuperate în timp. Pentru asta, mai mult decât oricând este nevoie de o durată mai mare a perioadei de cursuri.

Vacanța de vară mai scurtă înseamnă exact ceea ce am spus, perioadă de cursuri mai lungă. Este nevoie de acest lucru, pentru asta este nevoie însă de accept. În momentul în care am făcut propuneri pentru extinderea perioadei de cursuri încă din anul școlar 2021 – 2022 acestea nu au fost acceptate. Am înțeles, e nevoie de predictibilitate, dar începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți, pentru că noi avem nevoie de o perioadă mai mare de cursuri. Avem nevoie de timp pentru recuperarea pierderilor.

Moderator: Asta înseamnă un an școlar mai lung?

Sorin Cîmpeanu: Da, propunerea pe care am făcut-o și motivat-o este să avem un an școlar mai lung.

Moderator: Cât de lung?

Sorin Cîmpeanu: Vom vedea, acum avem 34 de săptămâni, una dintre cele mai scurte durate ale anului școlar din Europa. Am dat exemplul Germaniei, care are, per total, în clasele I-XII are doi ani și jumătate în plus. Deci elevii germani au cu doi ani și jumătate mai mult, de școală, raportat la elevii din România. În momentul în care comparăm rezultatele, vedem, diferența aceasta s-ar putea datora și acestei perioade de școală pe care cele mai multe state europene o au mai mare decât în România.

Cu siguranță perioada de vacanță de vară trebuie să fie mai scurtă. Nu ai cum să mărești perioada de cursuri decât având o vacanță mai scurtă”.

Cîmpeanu a repetat și ideea de a avea, chiar din toamna acestui an, un proiect de lege a Educației, după încheierea dezbaterilor pentru proiectul România Educată.

Reamintim că anul acesta durata cursurilor a fost redusă cu o săptămână.

Sursă foto: gov.ro / Sorin Cîmpeanu


70 comments
  1. Așa măi idioților,scurtați vacanța la elevi,și atunci veți vedea un abandon școlar din partea elevilor,cum nu o să vedeți nici în,, Germania”. Ești un ministru ajuns cu pile,care gândește cu curu,nu cu capu. Scurtați ar Dumnezeu zilele !;!

  2. O prietena a plecat in Germania din Romania. A fost clasa a7a. Printre ultimii la invatatura, in germania a fost pusa in clasa a9a, deci daca vreti sa lungiti ca sa fiti in rand cu ceilalti, faceti si programa ca si afara. La noi e mult, prost si fara rost. Macar copii invata, ce altceva sa faca ?

  3. Perfect, domnule ministru, lungiti anul scolar, si sa vedem cand si cum veti rezolva problema examenelor de pe timpul verii. Cine va mai fi nebun sa mearga in comisii la examenul de bac din toamna daca are in august concediu? Cine se va mai implica in celelalte examene: titularizare, definitivat, bacalaureat, evaluare nationala?… Ca de obicei, vorbiti mult, ganditi putin… plecati odata acasa….

  4. Acest individ, ministrul nostru ilustru, se plange ca scoala romaneasca nu are rezultate, e slaba, e codasa intre tarile UE….adica e de rahat. Iar ca solutie, propune lungirea rahatului. Daca ceva merge prost, hai sa-l lasam la fel dar sa-l lungim, ca ne va da el si argumentele cu care ne va convinge. AMICE….esti tampit? Dar pe cei implicati nu ii intreaba nimeni? Ca ministrul , numai implicat nu este. El, de fapt, nici nu stie ce cauta acolo. E total pe langa problema. Dar nu e singurul…mai stim noi ministere conduse de anumite doamne blonde cu ochelari care pur si simplu nu inteleg nimic din ce trebuie sa faca domniile lor p-acolo. Vai de capul vostru cand veti cadea pe mana noastra…si nu va indoiti de faptul ca veti ajunge pe mana noastra, incompetentilor!

  5. Ce idei trăsnite! Comparați programa școlară stufoasă din Romania cu Germania, numărul de ore petrecut în banca, materiile de umplutura, timpul alocat temelor, proiectelor și, mai apoi, vacantele!
    Copiii noștri, in iunie sunt frânți, ne batem joc de copilăria lor…
    Domnule ministru, drum bun!

  6. “Vom prezenta argumente, astfel incat SA FIE ACCEPTATE de elevi, parinti, profesori” .
    Suna dictatorial, ca toate afirmatiile acestui ministru.

  7. Mai bine l-ați propune chiar dvs, pe Daniel Funeriu, să vă preia funcția!

  8. Ministru de rahat ! Ne spune că nemții învață cu 2,5 ani mai mult , dar nu ne spune că nivelul de școlarizare la ei este mai ușor ! De aici și cei 2,5 ani mai mult ! Un copil de clasa 3 -a după evaluare în Germania are toate șansele să fie înscris în Germania în clasa5-a . Așa că mai bine plecați și ne lăsați cu povești de adormit copii ! Rușine !

    1. Da, exact. Poate imprumutam si programa scolara de la germani, altfel nu vad rostul. Sper sa nu se aplice.

  9. Rușine sa ii fie..cum a spus un comentator mai sus…cantitatea nu înseamnă calitate…scoateți ce nu este necesar..
    Plus ca nu ai cum sa compari programa școlară a Germaniei cu a României..eventual la preturi..

  10. Rusine! Veniti dumneavoastră la o scoala romaneasca si dupa luati decizii tampite! RUSINEEEE

  11. Sper din tot sufletul să pleci cât mai repede de la educație! Ești cel mai incompetent ministru pe care l a avut învățământul romanesc după ’90.
    Doamne ajută să nu ți ia nimeni în seama propunerea și să te trezească cineva din visul acesta în care tu trăiești în Germania!

  12. Atunci sa comparam si.programele scolare , temele pe care le primesc scolarii din tarile cu care ne comparam. Copiii nostri nu au timp liber sunt incarcati cu teme , primesc ca teme “proiecte” in care investesc timp si bani. Copiii nostri nu au timp sa faca sport sa-si dedice timp vreunui hobby, sunt afundati in teme si tot degeaba caci ajung la maturitate si nu stiu sa se descurce in cazuri minore, sa faca o cerere , sa se exprime ce vor, sunt multi absolventi cu medii mari dar care nu stiu ce vor de la viata nu stiu sa se descurce in viata. Accentul trebuie pus pe esenta invatatului si nu al timpului caci o decizie de a mari perioada procesului de invatamant nu face altceva decat sa ii arunce in probleme psihice . Problema in invatamant nu e timpul ci programele incarcate uneori cu lucruri inutile materii infiintate doar pentru normele profesorilor si nu pentru a veni in sprijinul elevului…sa faci antreprenoriat la varsta de 15 ani in conditiile in care in facultatile de profil se studiaza in an terminal cred ca este prea mult pentru un elev si astfel de exemple mai sunt destule. E timpul sa se faca dezbateri pe astfel de teme nu sa le luam din timpul.liber care oricum nu mai e ce a fost o data pentru ca ma repet …sunt sufocati de teme inutile si astea nu i vor ajuta …iar asta se vede in nivelul din ce in ce mai scazut al.performatelor lor a se vedea rezultatele evaluarii si bacalaureatului. Cred ca e vremea sa luati atitudine si sa incepeti prin a remunera personalul din invatamant pe masura eforturilor a performatelor si atunci vom.avea si calitate . Iar daca am.invatat sa ne comparam.cu diverse tari europene cred ca e cazul sa comparam toate aspectele de la salarii si pana la programe structuri si organizare a invatamantului caci intr-adevar un copil care se duce de placere la scoala pentru acolo invata , cunoaste se recreeaza poate sa mearga la scoala tot timpul anului pe cand la noi se duce la scoala in mare parte nu invata nimic se intoarce acasa si isi petrece ore in sir sa isi faca mormanul de teme sa se documenteze sa invete aproape singur cu informatii de pe internet. In astfel de conditii sa il prelungesti acest chin ar insemna indobitocirea si imbolnavirea psihica cu efecte nocive in timp.

  13. In ultimi 30 de ani toți miniștrii ai educației nu au făcut altceva decât sa mute date sa scadă sau sa crească vacanțe, dar niciunuia nu ia trecut prin cap sa schimbe programa sa facă ceva concret pentru copiii, dascăli și școli
    SA VA FIE RUȘINE

  14. Se pare că creierul tau ori e atrofiat ori e mult mai mic că circumferința ,de debitează numai tâmpenii zi de zi ,ceas de ceas! Da ți demisia,e sincer ,un mare bine pe care îl faci acestui popor! Rușine,cum sa scurtezi vacanta copiilor ,când și pe vremea lui Ceaușescu era tot de 3 luni și se făcea performanta și exista respect și disciplină,ceea ce lipsește acum!!!

    1. Învățământul are atâtea probleme încât ca să epateze i s a pus pata pe vacanta ca distragă lumea de la faptul ca vara elevii mor de cald cum șan cei de la licee tehnologice și profesionale care au practica în continuare. Apropo sunt mulți maiștri pensionari carora li se plătește cu plata cu ora fără drept de concediu în vacante cu plata zero cărora le încheie contractul la 25 iunie și copii au școală încă 3 săptămâni pe căldură. În România nu e clima din celelalte tari cu vacante mai lungi. Asa i la noi vor chipurile sa schimbe din temelii tot cu ceva prost înțeles din vest fără sa se tina cont de de cutuma și tradiția românească. Sa se schimbe ce nu merge sa se lase ce e bun. Cred ei ca dacă măresc numărul de ore creste calitatea, nu cred. Sa mai umble la conținuturi la curriculum și cel mai mult sa îmbunătățească baza materiala. Ateliere cu mașini moderne, laboratoare pentru experimente platforme online mai bune, dotarea profesorilor cu instrumente online, formarea lor prin sponsorizarea cumpărării de cursuri, cărți, suporturi media în funcție de necesitățile personalizate ale profesorilor nu cursuri de la CCD destul de slăbuțe. Pestele vorba romanului se impute de la cap. Politicile educationale prost înțelese legi alambicate, salarizare proasta, fiecare ministru vine cu câte o idee deșteaptă gen mărirea vacantei, gen tăierea titularizarii, gen înscrierea copiilor numai la liceu eliminând pentru o vreme profesionale și alte idei crete de acest gen chipurile pentru integrarea în Europa. Important e sa ne respectam valorile Românești sa ținem cu dinții de ele nu sa fim asimilați de Europa ca o nație de prosti Pisa și consumosti fără producție proprie și gay în devenire de la gradinita. Asta de fapt sunt politicile educationale de azi

  15. Sa fim plătiți ca dascălii din Germania, cu 2500 euro pe luna și sa avem condițiile lor ,in scoala și sa nu mai fie clase supradimensionate și eterogene.
    Vorbărie goala la acest ministru!Oare cât îl mai țin ăștia?

  16. In 30 de ani, nu s-a gandit niciun ministru la treaba asta, s-a gandit El..bate campii , Campeanule ! Cantitate nu inseamna calitate !! In loc sa se lucreze la programele scolare foarte stufoase, incalcite , manuale prost structurate , la mentalitate, la perceptii invechite .. Haos!

    1. Programa este prea încărcată de-aceea nu se termina materia. Sa fie analizată programa, lucrurile inutile sa fie eliminate.

  17. Poate începe “farul ăsta călăuzitor” prin a pune la muncă proprii oameni din minister să publice de exemplu rezultatele la evaluarea națională la 8:00 când începe programul obișnuit de lucru pentru toată lumea și nu doar după 10 când au ajuns angajații lui la servici și și-au băut și cafelele.

    Fiind din mediul universitar nu are deloc habar de anii când Școala Altfel era în aceeași săptămână pentru toată lumea și se creau cozi infernale la orice muzeu, parc tematic, obiectiv istoric și cu greu putea să vizitezi ceva în acea săptămână.

    Asta scria în programul de guvernare pe care se presupune că l-au citit cei care v-au votat?
    Avem infrastructura din Europa de vest pentru a avea aceeași mobilitate în luna de vacanță?
    Avem aceleași dotări în multe școli și licee din țară ca în țările la care ne uităm ca modele și nu doar în câteva licee de renume din orașe mari?

    La asta să ne răspundă domnul ministru înainte să mai iasă la înaintare cu o elucubrație intelectuală!

  18. La bărbați mărimea contează,daca
    Și calitatea actului nu descurajeaza.O sa aflați mai multe despre asta la educația sexuală a naibii,dar în cazul anului școlar mărimea nu contează dacă calitatea descurajează.

  19. Cât timp vă mai credeți zei pe acest pământ, într-o bună zi vă veți da seama că nu ați fost decât o lingură de apă la o baliga. Să vă fie rușine și mă rog la Bunul Dumnezeu ca toți cei dragi ai voștri să aibă parte de ce ne faceți voi nouă. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

  20. Din câte cunosc, în Germania liceul durează până în clasa a XIII-a. De aici rezultă o mare parte a diferenței cu România. E drept că vacanța de vară este mai scurtă la ei dar elevii beneficiază de alte minivacanțe pe întreaga perioada a anului școlar. Apoi un alt element de luat în seamă ar fi numărul total de ore efectuate. Câte ore se fac la noi pe săptămână și câte la nemți? Nu trebuie uitat nici numărul de zile libere legale ș.a.m.d.

  21. Parintii ,,loazelor”needucate si fara respect fata de scoala si profesori, dragi profesori sunt rezultatul implicarii dumneavoastra profesionale .Sa stiti ca parintii ,,loazelor ” nu au stat zeci de ore pe telefon ,dar au fost elevi dupa 1990 si ,,spectatori ” la scoala intre 8 si 12 ani ,dar nu stiu carte nici cat cei care au facut 4 clase in anii 1960-1970.Vivat profesorii , parintii si loazele.

  22. Aşa este,copii noştrii sunt suprasolicitați,materii grele să nu mai vorbesc de gheozdan,jumătate din colegii fiicei mele poartă corsete pentru susținerea coloanei vertebrale.Copii noştrii au ajuns ca roboții,făra jocuri recreative,decât şcoală ,scris,învătat,nu mai au timp şi de altceva.

    1. Jumătate poartă corsete?? E o figură de stil, nu?
      Aveți grijă cu i-urii, e o întreagă filozofie! Și “gheozdanul” e problematic.
      Ina, căreia i-ați răspuns, nu vorbea despre suprasolicitarea copiilor. Dar are dreptate, ați demonstrat chiar dvs cu această postare. Nu v-am fost profesor, presupun, dar mea culpa în numele colegilor mei.

      1. 1. Ce înseamnă “i-urii”?
        2. Cum poate Maria (care a comentat pe 28 iunie- ora 19:37) să îi răspundă Inei (care a scris pe 28 iunie- ora 21:24)? De unde și cum ați dedus așa ceva?

    2. Toti din minister sunt niste incompetenți,au politizat învățământul, sunt puși în funcție de partid si nu stiu nimic din ceea ce trebuie sa faca.Ministrul mai scoate si el câte o perlă ca sa nu zică lumea că nu face nimic.Avem un învățământ neatractiv pt elevi,plictisitor ,neinteresant. Copiii sunt obligați să învețe niște bazaconii,lecțiile la matematică sunt prea grele si nu cred ca toate noțiunile le Sunt utile in viata. Pt ca programa e încărcată si timpul nu le permite aprofundarea profesorii ii “învelesc ” cu teme multe.Ar trebui elevii si părinții sa fie consultați si sa se tina cont de parerea lor.

  23. Pornind de la propunerea ”Pensie la 70 de ani, ca e decretei, e multi, e prosti, au platit pensii speciale la ai nostrii dar ei trebuie sa nu apune pensie prea multa”, extindem spre copii. Nu se propune nimic transformator, care sa creasca calitatea educatiei si dorinta de a invata, ci dimpotriva, ii vor face pe copii si mai agresati de o scoala mediocra si neinteresanta!
    Degeaba aduci copii si 10 luni pe an la scoala, daca nu esti o capabil de o programa moderna, de conditii decente de munca si activitate. Masa calda la pranz si temele la scoala pentru toti elevii, nu lungirea gaia-mațu a anului scolar, fara nici un rost!
    Apropo, cand ati castigat alegerile ati promis ca se respecta calendarul maririi salariilor in invatamant. Anul trecut in septembrie ati pus pauza pe un an, dar acum nu mai ziceti nimic!
    Viitor de aur, tara noastra are, fara carte multa, la sparanghel pe razoare!

    1. Nădăjduiesc să nu fiți „cadru didactic”, pentru că altfel, la o așa ortografie, presupunem că ar trebui lungiți anii școlari retroactiv! Dar și dacă nu sunteți ce-am zis că mă tem că ați putea fi – tot e grav pentru cineva care își dă cu părerea despre educație și probleme ale școlii.

  24. Asta are impresia ca daca raporteaza mai multe ore la hectar se va imbunatati ceva in scoala romaneasca?
    Pana acum facea comparatii cu Franta. Acum face cu Germania. Un fel de Abramburica. Si aia visa noaptea aiureli si le punea in practica a doua zi.

    Probabil se va introduce si materia Rezistenta la Caldura, cate o ora de sauna pe saptamana, ca sa fie elevii pregatiti pentru caldurile verii.

    Acest ignorant ajuns ministru ar trebui sa stie ca lungimea anului scolar nu are nici o legatura cu performanta scolii sau a elevilor. Cele mai bune sisteme scolare din lume au un an scolar intre 35 si 45 saptamani.

    In Finlanda, Singapore, Germania, Estonia elevii merg la scoala in medie 5 si 6 ore / zi.

  25. Da,toti invidiaza lunga vacanta de vara a profesorilor,altii chiar aveau de castigat(horeca),vezi voucherele suspendate….sa nu uitam vacantele lungi si modeste,bilete la mare prin sindicat,hoteluri de max 2 stele,si dramuirea banilor de concediu la maxim….
    Iar inceperea noului an aduce arogantele parintilor(satui de supravegherea parinteasca domiciliara) si a elevilor dornici de socializare ,bullying colegial,ha ,ha..
    Noroc cu gaselnita planetara numita digitalizare..
    Mai usor cu politica aici,dragi postaci,exista si tabara celor deschisi la adaptare,logica imi spune ca nu este nimic exagerat in acest articol….avantaj parintii concentrati pe asigurarea traiului familiei..
    Pentru doritorii intrarii in sistemul de stat: nu veni daca vrei sa ai clima in sala de clasa,sunt probleme si cu hartia igienica si sapunul la wc,sunt prize insuficiente in clase pentru incarcat mobilele elevilor,trebuie sa ai conditie fizica buna(alergare,mers rapid)cand esti prof de serviciu…Plus nervi de otel,empatie nativa,o imagine fara particularitati amuzante(gen nas mare ,limbaj colorat,ochelari fund de sifon,freza depasita,urechi clapauge sau pantofi tociti) ha,ha…elevii sunt super tari la observarea si taxarea acestor mici defecte,cand reusesti sa le captezi atentia din ecranul smartphone….

    1. Elevii au învățat de la cei mai buni să se lege de trăsăturile fizice ale altora:
      “Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire” (M. Eminescu, Scrisoarea a III-a)
      😉

  26. Spuse cel care i-a bagat pe elevi fortat in vacanta de 1 luna, nu v-ar fi rusine! Comparati Romania cu Germania? Treziti-va….Dupa 7 ore de scoala, alte 4-5 acasa si mai aveti tupeul sa spuneti ca e anul scolar scurt? Cate materii aveti de gand sa ma introduceti, printre cele deja multe si unele total inutile? Pentru necunoscatori , anul scolar a mai inceput si la 1 septembrie si a fost un esec. De ce nu reduceti din materii, in special cele absolut inutile, cum s-a votat? De ce nu umblati in programe, ca sa aiba timp si profesorii si elevii pentru consolidare, nu numai predare aproape continua?
    Lasati generalizarile, asa cum sunt copii care nu invata si trateaza scoala superficial, asa sunt si profesori care nu-si fac treaba.

    1. Cat timp crede ca mai suportam acest guvern?
      Preturile au explodat iar salariile sunt inghetate de 2 ani de zile. Bine ca si-au marit palarmentarii la maxim din grila!
      Mai intai sa vedem 6% pentru educatie, scoli ca afara doar pe hartie!

  27. E cea mai “ieftina” masura, nu ii costa nimic pe decidenti prelungirea anului scolar. Daca vreti o scoala ca in Germania, platiti si voi profesorii ca in afara. Alte probleme sunt mult mai importante: 1) Sunt clase cu peste 40 de elevi in conditiile unei pandemii, oare asa este si in Germania? 2) Multe scoli au W.C.-ul afara, gasim si in Germania asa ceva? 3) Salariile profesorilor sunt ca in Germania? Se doreste implementarea unui sistem scolar ca in “afara”, dar cu salarii ca in Africa subsahariana. Este o mare utopie, nici macar “ceausestii” nu erau atat de decuplati de realitate.

    1. De acord cu dumneavoastra. Multe materii inutile, profesori prost pregatiti sau total nepregatiti, invatamant subfinanatat, in care nu s-a investit nimic, manuale prost concepute, elaborate de persoane care au castigat licitatiile in mod nemeritat, etc…
      Mult si prost nu este o solutie…

  28. Noi avem 62 de zile de concediu pe an, cum unii au pensii speciale noi nu ne putem lua concediu cand vrem. Putem pleca numai in sezon cand costurile sunt foarte mari!
    Daca ni se micoreaza concediul sa avem si noi pensii speciale. Ce categorie nu isi poate lua concediu de odihna cand vrea?

  29. In primul rand sa fie aer conditionat in toate clasele. Nici pe banii parintiilor nu s-au putut pune pentru ca suprasolicita reteaua. Cine are chef de scoala cand se simt peste 40+ grade.

    In al doilea rand daca ne comparati cu Germania sa fie si profesorii platiti la acelasi raport fata de alte categorii sociale. Noi suntem ultimii pe scara de salarizare.

    1. Să ne aliniem mai întâi cu condițiile de școlarizare, cu salarizarea ca-n occident și apoi mai putem vorbi de mărimea/scurtimea anului!
      Rezolvarea acestor argumente ar trebui să fie în prim planul vederi ministerului!

  30. Deci, sa inteleg ca in august nu va mai lucra nimeni? Ce se va inampla cu cei din horeca? In iunie ,iulie stam frumos acasa si in august ne vom calca in picioare pe malul marii si in statiunile montane .
    Sa nu-mi spuneti ca dupa ce 30 de ani in care nu ati investit in reabilitarea scolilor, deodata va avea fiecare clasa clima si conditii normale pentru a face fata caldurii.
    Domnule Ministru, mai documentati-va sa vedeti ca vacanta in celelalte state europene dureaza mai mult de o luna ( minim o luna si jumatate , doua). In Germania la fiecare 6 saptamani au o saptamana ,doua de vacanta. Deci, daca e sa adunam saptamanile de vacanta intr-un an ,tot acelasi numar de zile libere au copii.
    In alte state programa se adapteaza la cerintele de pe piata muncii. La noi se incarca programa ,doar asa ….. ca se poate.
    Bravo! Felicitari! Mai puteti ?

  31. Ati esuat de la calea cea dreapta daca v-ati apucat de astfel de comparatii! Invatamantul romanesc are atat de multe probleme si dvs. stati sa faceti comparatie cu sistemul din Germania… La cate sunt de rezolvat in sistemul nostru, Dvs nu ati gasit ce sa rezolvati..si v-ati apucat sa faceti comparatii? Elevii din Romania sunt sufocati la propriu de n materii, teme, proiecte.. peste 60% din ele fiind inutile. Rezolvati intai problema asta. Copilul nu trebuie sa stea 12 ore la birou.. 6 la scoala si 6 acasa!!! Faceti ceva sa atrageti copiii in sistemul de invatamant. Sa invete cu placere, nu cu scarba!!!

  32. Cum va permiteti sa comparati structura anului scolar din Germania, cu cel din Romania? Dvs ati studiat cate teme are un copil din Germania pe luna si cate are unul din Romania? Ati studiat cate, ce si la ce nivel invata ei? Cred ca daca ati inceput sa comparati mere cu portocale, nu sunteti un om potrivit pentru pozitia pe care o ocupati… Pacat ca nu puteti sa stati 2 luni langa un copil sa vedeti cate ore din zi sta la birou acasa+scoala.. Mai bine ati pregati profesorii sa faca ce trebuie, cat trebuie cu elevii, mai bine ati mai scoate din materiile total inutile sa lasati loc celor cu importanta.. Nu v-ati gandi cum sa puneti in carca elevilor din ce in ce mai mult. Si poate dati o fuga si prin Germania sa participati 5-10 zile la cursurile lor…sa puteti face o comparatie in cunostina te cauza. Si poate comparati si cate caiete umple un copil din Romania intr-un an scolar scurt cum il numiti dvs si cat scrie unul din Germania in anul lor scolar lung…

  33. În condițiile în care vor fi tot clase cu aproape 40 de elevi, această măsură e total ineficientă. Doar dacă se dorește transformarea școlii în centru de supraveghere s-ar justifica. Și da, cum spunea cineva mai jos, pentru cei care nu dau doi bani pe învățătură va fi la fel de inutilă prelungirea școlii.

    1. Clasele de 40elevi este vine directorului că acceptă să facă clasele mari. Acceptă transferul de la alte școli care ajung sub efectiv. E fuga după finanțare. E finanțarea per elev și atunci se accepta mulți elevi în clase sa aibă bani școală. Deci vina totala , fara supărare , pentru număr mare de elevi în clasa, e a instituției de învățământ, că acceptă asta. Dacă nu s-ar mai accepta transferuri peste efectivul maxim de 28 elevi în clasa ar fi clasele mai aerisite. Și apoi și alte școli ar avea efectiv de elevi. Fuga asta a părinților la așa zise scoli bune sau licee cu clase gimnaziale e un moft pe care să îl suporte părinții că sunt mulți în clasa și nu înțeleg elevii și trebuie să îi de-a la meditații.Sa nu se mai plângă sărăcuții părinți care nu gândesc când fac astfel de alegeri.

    2. Din pacate profesorii vor fi transformati in babysiter pentru cei pe care Guvernul vrea sa ii transforme in sclavi…

  34. Liceul tehnologic/ grupul scolar are deja ore pana pe 16 iulie, apoi corijente, atestate, admitere scoala profesionala, etc. Intrebare: Care vacanta de vara?

  35. Chiar daca anul scolar va avea 365 de zile, loazele tot nu vor invata. Au doar drepturi, fara indatoriri. Dreptul de a-i injura si batjocori pe profesori. Generatia sparanghel

  36. Scoala sa inceapa ca in majoritatea tarilor europene la 1 septembrie, vacanta de iarna de 3 saptamani (20/21 dec. .-14/15 ian), de primavara de 2 saptamani, si finalul scolii la 1 iulie. Aceasta pentru ca mai dunt zile libere cu alte sarb.religioase, ziua nationala,etc.

    1. Domnule Cercetător,o analiză profundă a fenomenului o poate realiza dascălul modest și dedicat,omul cu vocație,omul care se sacrifică pentru proprii elevi,omul care în scoala sa din chirpici suferă când își vede elevii degerați la mâini și la picioare, omul care trăiește chinul copiilor ce umblă pe drumuri plinte de glod,cu turta în buzunarele ciuruite.Ideile acestea copiate de prin cursuri moderne cu strălucitoare coperți ,visele acestea aberante ale unui ministru ce nu a mers poate vreodată în gumari,ideile unui ministru care dadaceste elevii impertinenți nu prea sunt durabile.

      1. Tocmai de aceea sa fie vacanta de iarna mai lunga, ca sa nu mearga copii in omat si primavara de doua saptamani ca sa mai scape de ploi si noroi, iar sarbatorile pascale trei zile pentru fiecare religie. Scoala ceva mai lunga reduce numarul de ore pe zi, de teme, se poare recapitula materia la fiecare trimestru/semestru.. Ca trebuiesc revizuite manualele si metodele de predare este adevarat.

  37. Pentru ce sa prelungească anul școlar?
    Ce s-a recuperat în cele doua săptămâni pe care le-a avut în plus acest an școlar? (săptămâna altfel și ultima săptămână 19-25 iunie) ? Mediile au fost încheiate pana în 19.06.2021,ultima săptămâna elevii au stat acasă, profesorii au venit dacă au avut treaba la școală.
    Sorin Câmpeanu ar trebui sa știe ca metoda “pumnului în gură” și impunerea cu forța a unor acțiuni (numai pentru orgoliul ministrului) este deja depășită.
    Comparația cu Germania este de-a dreptul aiuristica. Acolo invatamant se face efectiv NUMAI în școală. La noi, DUPĂ 6- 7 ore de curs se dau teme pentru acasă care mai înseamnă 3-4 ore de lucru. Deci?
    Hai sa facem și noi la fel cu alții ca da bine…..!!
    Fără gândire, fără argumente, fără consultare….
    O sa facă consultare, dar anunță de pe acum mărirea anului școlar.
    Revizuiti programa, scoateți ” tone” de informatii care nu folosesc la nimic, tipăriți manuale noi, conforme cu realitatea la zi, angajați medici și asistente medicale în scoli, reabilitati clădirile școlilor avariate, asigurați transportul elevilor în rural, etc, etc, etc….
    Nu mai numărați zilele anului școlar, de cele mai multe ori MULT însemnând și PROST.
    Din aceste motive elevii urăsc școala!

    1. Elevii care “urăsc” școala(cum va exprimați dvs) au aupt în familie încă de la sânul mamei aere de superioritate și dispreț fata de cadrele didactice.
      În unele familii se vorbește oribil despre cadrele didactice, probabil consecință a frustrărilor părinților de pe vremea când erau elevi.
      Alți elevi au fost crescuți de tv, tableta și telefon mobil, în fața cărora au fost plasați de mici, ca să scape părinții de a se ocupa de proprii copiii.
      Acești copiil au început școala cu ochii injectați și cu sistemul nervos obosit de atata stat pe jocuri pe aceste terminale, precum și pe rețele de socializare.
      La ce va așteptați, părinți ai acestor copii?
      Dvs nu aveți dragostea propriilor copii, vin la dvs numai când vor sa își reclame dascălii. Și va așteptați ca ei sa iubească școala???

      1. Total anapoda acest comentariu. Nu vad legătură între tema discutată și supararea
        ta Alina. În comentariile de mai sus nu s-a plâns nimeni de profesori.
        Dacă vorbești de consecințele frustrărilor afla ca ți se potrivesc mănușă.

        Ce vrei sa spui când te referi la “copii cu ochii injectați….”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Drept la replică

Drept la replică la aticolul Comisia de Etică a Universității din București a fost sesizată în urma anchetei RISE Project, anunță Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Articolul din Rise…
Vezi articolul

În școli nu au ajuns decât la nivel declarativ profesioniști care să explice rolul vaccinării, susține Iulian Cristache, președintele federației asociațiilor de părinți, care spune că este nevoie de o campanie reală

În școli este nevoie de o campanie de vaccinare reală, la care să participe profesioniști care să aducă părinților și elevilor lămuriri despre importanța imunizării, susține Iulian Cristache, președintele Federației…
Vezi articolul
inscriere DSBU

Definitivat 2024. Programa de examen pentru educatorii și puericultorii din creșe și grădinițe a fost publicată în Monitorul Oficial. Descarcă bibliografia pe care o au de pregătit candidații la limba română, literatură pentru copii și metodică

Programa de examen pentru candidații la sesiunea 2024 a Definitivatului, educatori-puericultori, a fost publicată în Monitorul Oficial, printre alte 39 de programe pentru discipline dintr-o listă aprobată prin ordin de…
Vezi articolul