Vacanța de vară nu se prelungește, cum au cerut hotelierii. Andronescu: deocamdată, despre 9 septembrie vorbim ca dată la care începe școala

2.382 de vizualizări
Ministrul Educației a declarat că nu intenționează să prelungească vacanța de vară după data de 9 septembrie 2019, așa cum au cerut hotelierii, transmite Agerpres. “Deocamdată despre 9 septembrie vorbim. Sigur, vă spun că au existat și firmele de turism care au pârtii de schi și care vroiau ca vacanța de iarnă să fie de două luni de zile, dacă se poate. Nu poți să răspunzi favorabil tuturor cerințelor”, a declarat Ecaterina Andronescu, vineri, la Suceava, citată de Agerpres.

Hotelierii de pe litoral i-au sesizat ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanței școlare de vară le va afecta afacerile și i-au cerut să facă demersuri pentru a fi prelungită vacanța mare, transmite agenția de presă.

Eu îi înțeleg pe cei care doresc să obțină profit (…) Este o valoare pe care o respect, profitul, și respect şi pe cel care doreşte să obțină profit, pentru că pe profit plătește impozit și impozitul ajunge și la școli, dar cred că întâi și întâi trebuie să promovăm interesul școlilor. Când am stabilit această structură a anului de învăţământ, am avut în vedere numărul de zile de şcoală care determină şi numărul de ore şi care, până la urmă, determină recunoaşterea sau nu a diplomelor pe care şcolile noastre le elaborează şi sigur că dacă vom găsi o formulă mai rațională decât asta, ceea ce nu cred, nu avem nimic împotrivă“, a spus Andronescu.

Oficialul a adăugat că “deocamdată avem un ordin de ministru (…) Deocamdată despre 9 septembrie vorbim. Sigur, vă spun că au existat şi firmele de turism care au pârtii de schi şi care voiau ca vacanța de iarnă să fie de două luni de zile, dacă se poate. Nu poți să răspunzi favorabil tuturor cerințelor şi atunci, întotdeauna, se realizează acest echilibru, între interesul şcolii, major pentru mine şi pentru ce înseamnă şcoala şi, sigur, interesele de natură economică, pentru că, până la urmă, şi educația are şi un rol economic prin formarea celor care apoi produc profit şi cei care obțin profitul trebuie să se gândească şi la procesul de formare şi să-l protejeze“.

Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă:          Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like