Va fi înființat un Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii, pentru a încuraja tinerii să participe la studii de profil, anunță ministrul Cîmpeanu după discuții cu reprezentanții universităților tehnice / Cursanții studiilor de scurtă durată vor fi recunoscuți ca studenți

ANOSR

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com

Un “Program Național pentru Educația în domeniul Științelor, Ingineriei și Tehnologiei și Matematicii” va fi înființat în baza noii legi a învățământului superior, a anunțat, vineri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, după discuții cu Alianța Română a Universităților de Tehnologie (ARUT). Ministrul scrie, într-un anunț pe Facebook, că au fost agreate majoritatea propunerilor pe care alianța le-a elaborat.

Printre solicitările ARUT admise de minister, conform anunțului lui Sorin Cîmpeanu, se mai numără o propunere privind organizarea programelor de scurtă durată și recunoașterea ca studenți a cursanților care urmează aceste programe.

Programul național pentru educație în științe, inginerie, tehnologie și matematică, PN-STIM, fusese cerut de universitățile de tehnologie pentru a încuraja elevii din gimnaziu și liceu să studieze științele exacte și ingineria, deoarece “România traversează cea mai mare criză de resursă umană din istoria sa, care se va adânci în următorii 30 de ani”, afirma Alianța cu câteva zile în urmă.

Propunerile și completările ARUT acceptate de ministrul Cîmpeanu, conform anunțului acestuia:

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Alianța Română a Universităților de Tehnologie vrea, în noua lege a Educației, un Program Național de încurajare a elevilor din gimnaziu și liceu să studieze științele exacte și ingineria / “România traversează cea mai mare criză de resursă umană din istoria sa, care se va adânci în următorii 30 de ani”, subliniază Alianța
Universitățile tehnice, replică la acuzațiile rectorului Universității București: Vizează un singur scop, atragerea, prin orice mijloace, a unor resurse financiare suplimentare către Universitatea din București
Exit mobile version