USR solicită Biroului permanent al Senatului stabilirea unor „termene rezonabile” pentru „o dezbaterea serioasă” a proiectele legilor Educației, intrate joi dimineață în circuit parlamentar și la Senat, după ce au fost adoptate cu o zi în urmă de Camera Deputaților, scrie Agerpres.
Biroul permanent al Senatului şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare au stabilit, joi, că amendamentele pot fi depuse până pe 14 mai, comisiile avizatoare au termen pentru analiza proiectelor până pe 15 mai, iar comisia sesizată pe fond, cea de învățământ, va acorda raportul până pe 19 mai.
Vicepreședintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, citat de Agerpres, că pe 22 mai va fi vot final pe legile Educației în Senat, după ce aceste legi au primit ieri, 10 mai, votul Camerei Deputaților. Procedura rapidă este anunțată și de senatorul Ștefan Pălărie, care o compară cu o “mineriadă” și care comentează pe pagina sa de Facebook: “PNL-iștii de la Senat (…) vor să „termine” cu legile educației în camera Senat în doar 11 zile cu totul.”
USR propune într-o adresă înregistrată la Biroul permanent ca avizele să aibă termen 24 mai, iar raportul să fie acordat până pe 15 iunie, relatează Agerpres.
„Dată fiind importanţa deosebită a acestor proiecte legislative pentru organizarea şi funcţionarea sistemului de educaţie din România, considerăm că este nevoie de o dezbatere serioasă care să permită desfăşurarea unui proces legislativ de calitate. În opinia grupului USR, o adoptare grăbită a unor proiecte de o asemenea complexitate ar aduce grave servicii educaţiei din România”, se arată în documentul USR semnat de viceliderul grupului USR din Senat, Ştefan Pălărie.
Cu avizele şi raportul comisiilor, proiectele vor primi votul plenului Senatului.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor că pachetul de legi reprezintă proiectul ambiţios pe care coaliţia de guvernare şi l-a asumat, scrie agenția de presă.
Senatul e for decizional pentru aceste proiecte.