USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament, iar ministrului să piloteze „noul examen de admitere la liceu”, cu experţi internaţionali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să renunţe la examen

756 de vizualizări
Carti si documente / Foto: Pexels.com
Carti si documente / Foto: Pexels.com
USR îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile care „discriminează” între elevi, „baronizează” universităţile şi „protejează plagiatorii”, transmite Agerpres.

Apelul vine în în urma deciziei Curţii Constituţionale de miercuri prin care au fost respinse sesizările de neconstituţionalitate depuse de USR şi Forţa Dreptei la Legile Educaţiei. Cele două formaţiuni reclamau „vicierea” procedurii care a stat la baza adoptării proiectelor de lege, examenul paralel de admitere la liceu, prevederile privind transportul elevilor, precum şi exmatricularea elevilor în timpul învăţământului obligatoriu.

Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învăţământ, a afirmat că, dacă legile vor fi promulgate în forma actuală, vor produce „grave disfuncţionalităţi” în sistem, „generaţii polarizate social”, rate mai mari de excluziune şi abandon.

„Deşi CCR a considerat că nu au hibe de constituţionalitate, aceste legi pică toate celelalte examene posibile – criterii tehnice, criterii OECD sau UNICEF, examenul bunului-simţ, examenul specialiştilor, examenul consensului social – fiind respinse de toate grupurile sociale”, a transmis parlamentarul.

USR cere ministrului Educaţiei ca noul examen de admitere la liceu „să fie pilotat în cât mai puţine licee şi doar cu experţi internaţionali”, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să se renunţe la acest demers.

La rândul său, senatoarea USR Silvia Dinică, membră şi ea a Comisiei pentru învăţământ, a menţionat că elevii care susţin zilele acestea Evaluarea naţională reprezintă „generaţia proiectului România Educată”, iar 20.000 nu au intrat în examen, „ceea ce este catastrofal” din punct de vedere al eficienţei actului educaţional.

„USR va continua să monitorizeze ceea ce se întâmplă în sistemul de educaţie şi să pregătim soluţii corecte. Vom monitoriza sutele de ordine de ministru subsecvente Legilor Educaţiei, pentru că şi acolo lucrurile pot fi reglementate în mod greşit”, a spus Silvia Dinică.

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu noile Legi ale Educaţiei.

În esenţă, Curtea a constatat, în ceea ce priveşte criticile privind pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă, că aceasta a fost adoptată cu respectarea exigenţelor procedurii parlamentare referitoare la instituţia întoarcerii legii. Totodată, judecătorii CCR au reţinut că sunt întrunite şi criteriile de calitate a legii, dispoziţiile criticate nefiind de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Foto: Profesorii au ieșit din nou în stradă. Sindicaliștii din Educație protestează astăzi în fața Guvernului și a sediilor PNL și PSD / La ce salarii ar fi trebuit să ajungă profesorii din 2020 și ce mărire primesc acum

Aproximativ 100 de profesori, membri în cele trei sindicate mari din Educație, au început protestul, joi dimineață, de la 10:00, în fața Guvernului. Aceștia se vor deplasa la 11:30 la…
Vezi articolul

INTERVIU Cercetătoarea Alina Dolea: Migranții ajung să dezvolte o anumită sensibilitate cu privire la modul în care România e percepută. Experiența „între aici și acolo, nici aici, nici acolo” contribuie la sentimentul de însingurare, teren propice pentru teme precum cele ale AUR

Partidul AUR s-a clasat pe locul treilea în diaspora, cu aproape 25% din voturi, imediat după USR Plus și PNL, potrivit rezultatelor parțiale. Cum a fost posibil ca diaspora românească,…
Vezi articolul

Elevii și studenții români din străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției – propunere legislativă / Absolvenţii facultăţilor de medicină, stomatologie și farmacie vor beneficia de asigurare încă şase luni de la absolvire

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care elevii şi studenţii români din străinătate vor beneficia de asigurare medicală fără…
Vezi articolul