USR îi cere ministrului Educației, Ligia Deca, să vină în comisiile de învățământ din Parlament săptămâna viitoare pentru „a-și clarifica poziția față de legile Educației: Dorim să ne lămurim dacă va închide ochii la grupurile de interese care au fost în spatele scrierii acestor legi”, spune senatorul Ștefan Pălărie

556 de vizualizări
Ștefan Palarie / Foto: Facebook.com
Ministrul Educației este chemat de USR în comisiile reunite de specialitate din Parlament, pentru a-și clarificat mandatul: “Dorim să ne lămurim dacă doamna Ligia Deca va închide ochii la grupurile de interese care au fost în spatele scrierii acestor legi sau dimpotrivă, așa cum USR a cerut răspicat încă din perioada verii, aceste legi ale Educației scrise într-un grup restrâns de către, să zicem, gruparea Câmpeanu, vor fi întoarse, vor fi oprite și niște noi legi, scrise pe curat, pentru viitorul Educației vor fi propuse undeva în viitor”, scrie senatorul Ștefan Pălărie pe Facebook. În plus, USR vrea să știe – în privința avizului negativ dat de Guvern privind numărul limitat de mandate de rector – „dacă acest aviz negativ a fost unul al unui guvern Cîmpeanu sau al unui guvern Deca”.
  • În prima ședință de Guvern la care Ligia Deca a participat ca ministru al Educației, premierul Nicolae Ciucă i-a transmis acesteia că proiectele legilor Educației elaborate de fostul ministrul Sorin Cîmpeanu trebuie să fie gata până la finalul lunii pentru a fi aprobate în Guvern și apoi trimise în Parlament pentru dezbateri în luna noiembrie.
  • Klaus Iohannis a precizat recent că anumite prevederi din proiectele existente trebuie îmbunătățite” dar asta „nu înseamnă că legile trebuie retrase, că nu au fost înaintate nicăieri”.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a cerut, în numele USR, ca ministrul Educației, Ligia Deca, în funcție de o săptămână, să clarifice poziția sa privind legile Educației, dacă le va rescrie de la zero, sau dacă va lucra tot pe același proiecte scrise de Cîmpeanu.

“USR propune o dată săptămâna viitoare, marți sau miercuri, în timpul căreia, în Comisiile reunite de învățământ, doamna Ligia Deca să poată să vină să-și clarifice prioritățile și să răspundă la toate întrebările adresate de către membrii comisiilor parlamentare. Îi cerem noului ministru al Educației, doamna Ligia Deca, o audiere în fața camerelor reunite din Parlament în care dumneaei să-și clarifice mandatul pe care și l-a asumat, prioritățile pe care le are și, de asemenea, poziționarea sa față de proiectul extrem de important al noilor legi ale Educației din România.

Considerăm că este un gest absolut elementar pentru un ministru care își începe mandatul pe perioada mandatului guvernului actual Ciucă. Dorim să avem aici clarificări pentru că avem o foarte mare temere. Dorim să ne să ne lămurim dacă doamna Ligia Deca va închide ochii la grupurile de interese care au fost în spatele scrierii acestor legi sau, dimpotrivă, așa cum USR a cerut răspicat încă din perioada verii, aceste legi ale Educației scrise într-un grup restrâns de către, să zicem, gruparea Câmpeanu, vor fi întoarse, vor fi oprite și niște noi legi scrise pe curat pentru viitorul educației, vor fi propuse undeva în viitor”.

Ministru al Educației de o săptămână, Ligia Deca a anunțat că va “armoniza” proiectele de legi Cîmpeanu cu “recomandările care susțin calitatea, echitatea, integritatea și predictibilitatea”. Din calitatea de fost ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu i-a cerut premierului Nicolae Ciucă să adopte rapid în guvern proiectele celor două legi ale educației elaborate în mandatul său. La două zile distanță, în prima ședință de Guvern la care Ligia Deca a participat ca ministru al Educației, premierul Nicolae Ciucă i-a transmis acesteia că proiectele legilor Educației elaborate de fostul ministrul Sorin Cîmpeanu trebuie să fie gata până la finalul lunii pentru a fi aprobate în Guvern și apoi trimise în Parlament pentru dezbateri în luna noiembrie.

Proiectele legilor Educației au fost puse în dezbatere publică pe 13 iulie, timp de 43 de zile și au fost intens criticate. Au fost trimise 10.431 de amendamente de la 1523 de inițiatori și ar fi trebuit ca, în termen de 15 zile de la încheierea dezbaterilor, să fie făcute publice amendamentele și noile proiecte ale legii Educației după ce au fost luate în considerare amendamente propuse. Acest lucru încă nu s-a întâmplat, până în acest moment, deși termenul a fost mult depășit.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a cerut luni clarificări din partea ministrului și în privința numărului de mandate de rector. “De asemenea, credem că doamna Ligia Deca trebuie să se pronunțe foarte clar și asupra unor lucruri care sunt în desfășurare: să nu uităm chiar săptămâna trecută o universitate prestigioasă din București a anunțat că, din punct de vedere al numărului de mandate al rectorului și al duratei, consideră că două mandate sunt suficiente și că un mandat de patru ani este de asemenea suficient, în timp ce tot săptămâna trecută, într-o ședință de Guvern, avizul Guvernului pe propunerea USR de a se limita mandatele la rectori a fost unul negativ. Vrem să înțelegem dacă acest aviz negativ a fost unul al unui guvern Cîmpeanu sau al unui guvern Deca”, potrivit sursei citate.

Citește și:
„Moștenirea” lui Cîmpeanu: Proiecte de legi cu dedicație pentru plagiatori / Legile servesc interesele ilegitime ale rechinilor imobiliari, fabricilor de meditații și rectorilor / Degringoladă totală pentru Evaluarea Națională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce se întâmplă când un profesor are o suspiciune că un elev se droghează? Ligia Deca: Profesorul merge la conducerea școlii, care contactează familia, are loc o discuție, inclusiv cu consilierul școlar și se agreează măsuri

„Avem deja o procedură privind prevenția și adresarea consumului de substanțe interzise, cine, ce face, ce trebuie să facă directorul, profesorul, cum interacționează cu Direcția de protecție a copilului, cu…
Vezi articolul