Imaginea emblematică a celor două fete care jucau tenis de pe un acoperiș pe altul, în perioada carantinei generale din Italia, din primăvară, a fost dată ca exemplu de lecție de viață de președintele Comisiei Europene. Ursula von der Leyen a subliniat în discursul din fața Parlamentului European despre starea uniunii Europene rolul tinerilor și al copiilor în această criză.
Concluzia discursului său de o oră și 20 de minute a fost construită în jurul imaginilor simbolice cu cele două fete pasionate de tenis.
“Iată lumea în care ne dorim să trăim. Lumea în care suntem uniți în diversitate și în adversitate. Lumea în care lucrăm împreună pentru a ne depăși diferențele și în care ne sprijinim unii pe alții în momente dificile.
Lumea mai sănătoasă, mai puternică și mai respectuoasă pe care o construim astăzi pentru copiii noștri. Dar, în timp ce încercăm să îi învățăm pe copiii noștri câte ceva despre viață, ei înșiși ne învață ce este viața.
Anul acesta ne-a arătat cât este de adevărat acest lucru. Am putea vorbi de milioanele de tineri care cer o schimbare pentru o planetă mai bună. Sau de sutele de mii de curcubeie minunate afișate în semn de solidaritate pe ferestrele Europei de către copiii noștri.
Dar, mai presus de toate, mi s-a imprimat în minte o imagine în aceste ultime șase luni dificile, o imagine care surprinde lumea prin ochii copiilor noștri.
Mă gândesc la imaginea Carolei și a Vittoriei. Cele două fete care joacă tenis, fiecare de pe un acoperiș, în Liguria, Italia.
În această imagine nu impresionează doar curajul și talentul fetelor, ci mai ales lecția care se desprinde din această poveste. Lecția de a nu ne lăsa niciodată înfrânți de obstacolele pe care le întâlnim în drumul nostru, de a nu fi prizonierii convențiilor și de a ne bucura de fiecare clipă.
Iată ce ne învață în fiecare zi Carola, Vittoria și toți tinerii europeni despre viață. Aceasta este generația următoare a Europei. Aceasta este NextGenerationEU.
Anul acesta, Europa le-a urmat exemplul și a făcut un pas înainte, în mod colectiv.
Când a trebuit să găsim soluții care să ne deschidă calea spre viitor, am refuzat să fim prizonierii vechilor convenții.
Când am simțit fragilitate în jurul nostru, am profitat de acest moment pentru a imprima o nouă vitalitate Uniunii noastre.
Și, când am avut de ales între a acționa în mod izolat, așa cum am făcut în trecut, am utilizat întreaga forță conjugată a celor 27 de state membre pentru a le oferi tuturor celor 27 o șansă pentru viitor.
Am arătat că suntem împreună în această încercare și că o vom scoate la capăt împreună”, a încheiat Ursula von der Leyen.
Foto: captura federtennis.it