Uniunea Studenților din România (USR) anunță că organizează un protest luni, 30 decembrie, în Piața Victoriei, de la ora 12:00, împotriva măsurilor propuse de Guvern în proiectul de Ordonanță de Urgență (OUG) „trenuleț” cu măsuri fiscal-bugetare pentru 2025, potrivit unui comunicat de presă. Studenții contestă reducerea drepturilor de transport și înghețarea fondului pentru burse, măsuri care, în opinia lor, afectează grav accesul la educație și mobilitatea generației tinere.
Proiectul propune ca reducerea de 90% pentru transportul intern să fie aplicabilă doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și centrul universitar în care studenții studiază, iar cuantumul burselor să rămână neschimbat în 2025. USR consideră că aceste modificări vor adânci dificultățile economice ale studenților, mai ales în contextul creșterii inflației și al costurilor de trai.
- Proiectul de OUG „trenuleț” 2025 asumat de Ministerul Finanțelor poate fi descărcat mai jos din articol. Documentul urmează să fie discutat în ședința de Executiv a Guvernului Ciolacu 2 de luni, 30 decembrie, de la ora 13:00.
„La final de an, Guvernul aduce nota de plată. Dar cine o plătește? Studenții refuză să fie sacrificați în numele unor politici fiscale care ignoră nevoile generației viitoare. E timpul să luptăm pentru drepturile noastre!”, se arată în apelul Uniunii către studenți.
USR susține că reducerile la transport reprezintă o necesitate pentru accesul la educație, mai ales pentru cei din medii defavorizate. Într-un context economic dificil, costurile ridicate de transport pot deveni o barieră semnificativă, împiedicând studenții să participe la stagii, conferințe sau alte activități esențiale pentru dezvoltarea lor profesională și personală.
De asemenea, înghețarea burselor înseamnă stagnarea sprijinului financiar pentru studenți, în condițiile în care cheltuielile pentru cazare, hrană și materiale didactice continuă să crească. Protestul din Piața Victoriei vine ca răspuns la aceste măsuri, pe care studenții le consideră inacceptabile.
Argumentele USR împotriva măsurilor propuse
- Reducerile la transport sprijină accesul la educație, mai ales pentru studenții din medii socio-economice dezavantajate.
- Activitățile extracurriculare, stagiile și mobilitatea academică ar fi grav afectate de restrângerea drepturilor de transport.
- Înghețarea burselor ignoră contextul inflaționist și creșterea costurilor de trai pentru studenți și familiile lor.
Studenții sunt așteptați să se alăture protestului pentru a transmite un mesaj clar Guvernului: viitorul generației tinere nu poate fi sacrificat prin politici care descurajează educația și mobilitatea.
Comunicatul integral al Uniunii Studenților din România (USR), din 29 decembrie 2024:
DOCUMENT DESCARCĂ Proiectul de OUG-trenuleț cu măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2025, publicat pe 29 decembrie de Ministerul Finanțelor: