Un număr foarte mare de elevi de liceu declară că fumează, consumă alcool sau produse de tip fast-food / snacks, iar 1% admit că apelează zilnic la droguri, potrivit unui studiu privind Calitatea vieții liceenilor din România. Situația problematică este semnalată în condițiile în care, potrivit autorilor analizei, investigarea acestui fenomen este problematică din cauza tendinței adolescenților de a subraporta comportamente indezirabile social.
Studiul privind „Calitatea vieții liceenilor din România”, realizată în parte cu ajutorul unei cercetări cantitative pe un eșantion reprezentativ de 4.577 de elevi din 76 de licee din țară, a fost publicat de Ministerul Educației, fără niciun fel de promovare de Ministerul Educației, la sfârșitul lunii decembrie.
- În cadrul lui, elevii de liceu au fost întrebați și în legătură cu diverse activități și comportamente de consum, ce au indicat, între altele, și problema lipsei unei alimentații suficiente pentru 1 din 10 elevi de liceu, după cum Edupedu.ro a scris aici.
Dacă majoritatea covârșitoare (98%) a respondenților declară că nu consumă niciodată droguri, studiul notează că pentru 1% consumul de substanțe psihoactive reprezintă „o obișnuință zilnică”, iar pentru alți 1% – o practică ocazională (o dată la câteva luni).
Alte deprinderi nesănătoase sunt larg răspândite, chiar și în condițiile riscului de subraportare, după cum arată studiul.
Astfel, 15% dintre liceeni spun că fumează zilnic sau aproape zilnic, iar 2% spun că fac acest lucru de 1-2 ori pe săptămână. Alți 6% dintre ei spun că fumează, dar rar.
Pe de altă parte, aproape 1 din 10 liceeni (8% dintre respondenți) declară că sunt consumatori frecvenți de alcool, în sensul că ei consumă astfel de produse zilnic, aproape zilnic sau de 1-2 ori pe săptămână. În același timp, aproape jumătate dintre ei – 45% – se declară consumatori ocazionali (lunar sau mai rar).
Potrivit cercetării:
- „Consumul de alcool și fumatul au o frecvență mai mare în cazul liceenilor din mediul urban și a celor din clasele mai mari (a X-a, a XI-a, a XII-a). Abstinența totală față de alcool este mai des întâlnită printre elevii care învață în licee private și printre fete. Fetele sunt, totodată, și cele care declară mai frecvent că nu consumă niciodată droguri. Pentru toate cele trei comportamente de risc (consum de alcool, de droguri, fumat) procentele cele mai ridicate de abstinenți se regăsesc în rândul liceenilor de vârstă mai mică (14-16 ani), din clasa a IX-a.”
În privința obiceiurilor nesănătoase de alimentație, același studiu arată că mai bine de trei sferturi (79%) dintre respondenți declară că mănâncă des dulciuri – cel puțin săptămânal, iar aproape jumătate mănâncă (45%) consumă dulciuri zilnic sau aproape zilnic.
În același timp, 57% dintre respondenți declară că apelează cel puțin săptămânal la fast-food, snacks, băuturi carbogazoase sau energizante, iar un sfert din total consumă astfel de produse zilnic sau aproape zilnic.