Mama unui elev de la o școală din București ne-a sesizat că i se cer înapoi banii de bursă de performanță, deoarece bursa s-a aprobat din greșeală. Astăzi ar trebui să se prezinte la școală cu 783 de lei, ne-a declarat părintele copilului, care întreabă cine este responsabil pentru greșeală. Ministerul Educației a răspuns la solicitarea EduPedu referitoare la această situație: “Potrivit ordinului de ministru nr. 5.379/2022, comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ este responsabilă exclusiv pentru acordarea/validarea acestor forme de sprijin financiar. Dat fiind că eroarea aparține comisiei, considerăm că nu elevul este responsabil pentru îndreptarea ei, iar comisia trebuie să își asume consecințele”.
“Împreună cu alți părinți de la aceeași școală am depus actele doveditoare pentru bursele de performanță. Ne-au fost aprobate, ni s-au dat banii, iar acum ni se cer înapoi. Este normal? Cine trebuie să răspundă pentru această greșeală?”, ne-a scris părintele copilului.
Elevii au participat la Concursul național de dans și costume eco “Fantezii de vară”, desfășurat în perioada 10-12 iunie 2022. Pe invitația primită se specifică faptul “că este o manifestare înscrisă în CAEN 2020 și reluată cu aprobarea Ministerului Educației”.
Concursul este pe lista activităților educative naționale din 2020, finanțate de Ministerul Educației, însă nu este pe lista activităților educative naționale din anul școlar 2021 – 2022, publicată pe 21.02.2022.
- Regulamente (actualizate) – olimpiade și competiții școlare (2021 – 2022)
- Calendare competiționale (olimpiade, concursuri, activități educative) – anul școlar 2021 – 202
Răspunsul oficial al Ministerului Educației, la solicitarea Edupedu.ro:
“1. Lista olimpiadelor și concursurilor naționale precum și a competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, pentru care se acordă bursele de performanță, în conformitate cu prevederile art. 7 din Anexa la ordin, sunt cuprinse în:
a) Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare la care participă elevi români, în anul școlar 2021 – 2022, punctul A., aprobat cu nr. 25.812/21.02.2022.
b) Lista activităților de pregătire și selecționare a loturilor naționale pentru participarea la competițiile internaționale, în anul școlar 2021-2022, anexa 3 la OME nr. 5.992/2021, cu modificările ulterioare;
c) Calendarul activităților educative naționale 2022, punctele A. și B., aprobat cu nr. 25.811/21.02.2022.
d) Olimpiada națională a sportului școlar în anul școlar 2021 – 2022, aprobată cu nr. 25.814/21.02.2022;
e) „Campionatele naționale școlare” 2022 – Calendarul competițiilor sportive organizate pentru elevii-sportivi legitimați la unitățile de învățământ cu program sportiv integrat și suplimentar – etapele naționale, aprobat cu nr. 25.813/21.02.2022.
Potrivit ordinului de ministru nr. 5.379/2022, comisia de atribuire a burselor din unitatea de învățământ este responsabilă exclusiv pentru acordarea/validarea acestor forme de sprijin financiar. Dat fiind că eroarea aparține comisiei, considerăm că nu elevul este responsabil pentru îndreptarea ei, iar comisia trebuie să își asume consecințele”.