Mii de studenţi au reclamat în instanţă faimoasa universitate britanică UCL (University College London) din cauza perturbării studiilor în cursul pandemiei de COVID-19 şi al unor greve, relatează miercuri Reuters, transmite Agerpres.ro.
Peste 3.000 de studenţi foşti şi actuali – care au plătit cel puţin 9250 de lire (10.636 dolari la cursul actual) pe an – acuză UCL că şi-a încălcat contractul, iar acest caz ar putea fi urmat de altele similare vizând alte universităţi britanice.
UCL afirmă că nu şi-a încălcat contractul cu studenţii, argumentând că acesta permite schimbarea sau anularea oricăror cursuri în circumstanţe extraordinare cum au fost pandemia şi lockdownul ce a urmat.
Potrivit avocaţilor care se ocupă de caz, circa 100.000 de studenţi de la 18 universităţi, inclusiv UCL, au solicitat iniţierea unei acţiuni în justiţie, mai scrie Agerpres.
Universităţile din întregul Regat Unit au trecut online în timpul pandemiei, iar studenţii nu au avut acces nici la facilităţi de instruire cum sunt bibliotecile.
Potrivit Annei Boase, unul dintre avocaţii studenţilor, acestora li s-a promis în contract că vor învăţa “în persoană, în campus”, dar “nu au primit ceea ce au contractat”.
Procesul de învăţare a fost afectat şi de acţiunile de protest dintre 2017 şi 2022, un total de 47 de zile de predare fiind “anulate” ca urmare a grevelor, a adăugat avocata, conform sursei citate.
“Vor dreptate”, a subliniat aceasta. “Vor diferenţa dintre sumele uriaşe plătite şi valoarea reală a serviciilor furnizate de UCL”.
La rândul lor, avocaţii UCL susţin că nu sunt diferenţe între “valoarea de piaţă” a susţinerii cursurilor în persoană şi online.
Judecătoarea Barbara Fontaine de la Înalta Curte din Londra a indicat după audierea de miercuri că va decide la o dată ulterioară lansarea sau nu a unui proces, mai informează Agerpres.