Universitățile să fie consultate când sunt formulate noi legi europene în domenii-cheie, iar bugetarea pentru mediul academic și de cercetare să fie „ambițioasă” – cererile Asociației Universităților Europene pentru instituțiile UE, în mandatul care începe după alegerile din 2024

252 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Uniunea Europeană ar trebui să susțină statele membre pentru a atinge țintele de 3% din PIB pentru cercetare și inovare și 2% din PIB pentru învățământul superior, să asigure infrastructura fizică și virtuală necesară în domeniul dezvoltării digitale, dar și să consulte universitățile atunci când se iau decizii în domenii-cheie cu impact asupra acestora, de la migrație la statul de drept și de l transformare digitală la comerț. Acestea sunt o serie din lucrurile pe care, printr-un „contract social înnoit”, universitățile europene, prin principala asociație car ele reprezintă, le cer instituțiilor UE pentru mandatul 2024-2029, după alegerile ce vor avea loc în Uniune în iunie a.c..

În „Contractul social înnoit pentru Europa și universitățile sale”, propus săptămâna aceasta de Asociația Universităților Europene (EUA), spun că un astfel de document este necesar pentru ca forurile comunitare să susțină instituțiile de învățământ superior în calitatea lor de „actori cruciali, independenți, implicați pe deplin la fiecare nivel al societății”. Organizația invocă numeroase probleme cu care se confruntă în prezent continentul și restul lumii pentru a argumenta că rolul universităților ca factor de echilibru și de referință, precum și pentru identificarea de soluții trebuie susținut și mai mult la nivel UE: 

  • conflicte geopolitice, război, terorism, polarizarea politică, dezinformarea și scăderea încrederii în experți, regresul democrației în unele țări, schimbările demografice majore (migrație, refugiați, îmbătrânirea populației), inflația în creștere, digitalizarea și inteligența artificială, schimbările climatice 

„Dacă UE vrea să abordeze eficient aceste provocări și să-și îndeplinească ambițiile sale mai largi, atunci educația, cercetarea și inovarea trebuie să facă parte din strategia sa în toate zonele politicilor sale”, afirmă EUA.

Ce spune EUA că trebuie să facă instituțiile UE în următorul mandat, ce urmează să înceapă anul acesta:

  1. Să consolideze cadrul de cooperare – să se asigure că politicile în domeniul educației, cercetării și inovării sunt coordonate la nivelul uniunii
  2. Să întărească eficiența sistemului de guvernanță european – o mai bună coordonare între politicile naționale, regionale și europene, pentru a „întări coeziune și contracara exodul creierelor”
  3. Să introducă „verificări”, în mediul universitar, când sunt formulate noi măsuri legislative europene – să solicite punctul de vedere al universităților privind impactul unor proiecte în domenii-cheie: comerț, migrație, transformare digitală, stat de drept etc..
  4. Să promoveze o bugetare care să susțină „educația, cercetarea și inovarea la un nivel ambițios”
  5. Să promoveze rolul global al universităților ca moderatori și transmițători responsabili de cunoștințe
  6. Să susțină valori esențiale precum autonomia instituțională și libertatea academică, aceasta din urmă fiind „cel mai important pilon al cercetării și predării (…) care fac să avanseze cunoașterea și, prin urmare, societatea”.
  7. Să dezvolte infrastructura fizică și virtuală necesară în domeniul digital, la nivel transfrontalier, pentru inițiativele educaționale și de cercetare
  8. Să stabilească o finanțare dedicată pentru dezvoltarea conducerii universităților

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cursuri de limba română și servicii de tip afterschool pentru copii – printre principalele nevoi invocate, la doi ani de la declanșarea războiului, de refugiații ucraineni participanți la un sondaj Salvați Copiii

Cursurile de limba română și serviciile de tip afterschool pentru copii se numără, alături de accesul la servicii medicale și sprijin pentru găsirea unui loc de muncă, printre principalele nevoi…
Vezi articolul

„Care este diferența funcțională dintre un doctorat profesional și unul științific, în afara diferențelor de nume?” / „Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele” – Marius Ghincea, cercetător postdoctoral din Elveția, după ultimele modificări legale privind doctoratele din România

„Schimbările adoptate de guvern prin OUG nivelează diferențele dintre doctoratele profesionale, care devin regula deși reprezentau excepția în versiunea originală a legii, și doctoratele științifice”, apreciază, într-un comentariu publicat joi…
Vezi articolul
școli din București

Restricțiile care intră în vigoare la depășirea ratei de infectare de 3 la mie: Masca obligatorie în toate spațiile deschise, se închid restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și sălile de jocuri de noroc / Școlile ar putea trece la predarea exclusiv online

O serie de restricții intră automat în vigoare odată ce într-un județ sau într-o localitate se depășește incidența cumulată a cazurilor de infectare cu coronavirus de 3 la mia de…
Vezi articolul

Reintroducerea Deontologiei ca disciplină obligatorie la toate facultățile de comunicare – cerută de profesori universitari și ONG-uri. Apel către ARACIS: Regimul comunist nu a permis existența profesiilor de specialist în relații publice

Disciplina Deontologie trebuie reintrodusă în rândul materiilor obligatorii la toate facultățile de comunicare, de stat și private, cer peste 40 de profesori universitari și reprezentanți ai mai multor ONG-uri. Într-o…
Vezi articolul