Un ghid al solicitantului pentru “digitalizarea managementului eticii universitare” a fost lansat de Ministerul Educației (ME) în consultare publică, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției, edu.ro. Banii, 22 de milioane de euro, vin din Planul Național de Redresare și Rezistență (PNRR), componenta C:15 Educație. Documentele și modelele de cereri pentru universități, în articol.
Apelul de proiecte este unul de tip competitiv, cu termen limită de depunere. Universitățile publice și private acreditate sau autorizate provizoriu, precum și alte instituții organizatoare de studii de doctorat eligibile pot transmite online proiectele începând cu o dată care se va stabili ulterior, neconsemnată în proiectul de ghid al solicitantului, după cum se arată în el. “În cadrul prezentului apel, proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, disponibilă la adresa proiecte.pnrr.gov.ro, cu respectarea termenului limită”, potrivit documentului.
“O universitate sau o altă instituție organizatoare de studii de doctorat poate solicita un singur grant în cadrul acestui apel de proiecte”, conform ghidului.
Apelul „Digitalizarea managementului eticii universitare” își propune atât dezvoltarea bazei academice în vederea asigurării accesului comunității universitare și a altor instituții organizatoare de studii de doctorat la resurse electronice, cât și achiziția de softuri pentru creșterea eticii academice, stabilirea gradului de similitudine a lucrărilor științifice, dar și a gradului de text plagiat pe care îl poate conține.
Prin prezentul apel, universitățile și alte instituții organizatoare de studii de doctorat pot integra softurile antiplagiat în actuala infrastructură de care beneficiază ca de o soluție de management a învățării, pot achiziționa resurse digitale și pot organiza programe de formare pentru îmbunătățirea competențelor digitale ale tuturor actorilor din mediul universitar și academic, pentru promovarea culturii de integritate academică, scrie în ghid.
- Feedback-ul referitor la ghidul publicat poate fi trimis pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro, în perioada 6 – 13 decembrie 2022, mai informează instituția.
“Problema caracterului moral al proceselor și al activităților din cadrul unei organizații a dobândit o atenție deosebită în ultimii ani, ca urmare a complexității tot mai mari, a dezvoltării noilor modele de business și a deschiderii către noi piețe. Astfel, avem de-a face cu noi procese de gestionare a eticii sub forma unei noi ramuri – managementul eticii”, mai scrie Ministerul Educației în ghid, legat de contextul apelului.
Ce tipuri de investiții sunt vizate de apelul pentru proiecte:
“Vor fi susținute 3 tipuri majore de investiții:
Investiții în infrastructura digitală a universităților/instituțiilor organizatoare de studii de doctorat, pentru îmbunătățirea managementului universitar în vederea asigurării eticii și integrității academice;
Investiții în formarea competențelor digitale ale membrilor comunității academice în domeniul eticii și integrității academice, prin programe de formare continuă (activități teoretice, activități practice și activități de evaluare);
Investiții în crearea unor resurse digitale necesare asigurării unei bune guvernări universitare”, mai transmite ministerul, pe edu.ro.
Până când trebuie făcute investițiile
“Implementarea investiției finanțate din PNRR va fi finalizată până la 31 decembrie 2025”, se arată în ghidul solicitantului.
DOCUMENT Descarcă ghidul lansat în dezbatere publică:
Documentele pentru universități:
1.-Cererea-de-finantare_template_etica-digitalizare.docx – descarcă de aici
2.-Declaratie-pe-propria-raspundere-privind-evitarea-dublei-finantari.docx – descarcă de aici
3.-Declaratie-angajament-colectare-date-beneficiar-real-fonduri_dotare.docx – descarcă de aici
4.-Declaratie-de-consimtamant-privind-prelucrarea-datelor-cu-caracter-personal.docx – descarcă de aici
5.-Declaratie-privind-conflictul-de-interese.odt – descarcă de aici
6.-Declaratie-privind-respectarea-principiului-DNSH.docx – descarcă de aici
6.-Declaratie-respectare-principiu-DNSH_etica-digitalizare.docx – descarcă de aici
7.-Declaratie-privind-TVA-aferenta-cheltuielilor-proiectului.docx – descarcă de aici
8.-Mandat-special-imputernicire-semnare-anumite-documente-din-cererea-de-finantare-daca-este-cazul.docx – descarcă de aici
9.-Grila-CAE.docx – descarcă de aici
10.-Grila-de-evaluare-a-calitatii-proiectului.docx – descarcă de aici
11.-CONTRACT-DE-FINANTARE.docx – descarcă de aici
Toate acestea pot fi descărcate și direct de pe edu.ro, sursa inițială, sub forma unei arhive .rar. Precizăm că ghidul solicitantului este în dezbatere publică până pe 25 noiembrie și că anexele cu documentele pot suferi modificări pentru că nu sunt în forma finală.