Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane specializate, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale  – proiect

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com

Universitățile pot înființa departamente cu minimum 2 persoane, care să ofere servicii pentru studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale si pot angaja pe perioadă determinată, în regim plată cu ora, specialiști (interpreți mimico-gestuali, logopezi, personal de sprijin, conform normelor privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilităţi și/sau cu cerințe educaționale speciale, puse în consultare publică de către Ministerul Educației.

Persoanele cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale au acces liber la orice formă de educaţie, indiferent de tipul și gradul dizabilității şi/sau nevoile educaţionale ale acestora, cu respectarea prevederilor legislației în vigoare, potrivit proiectului. 

Studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale au dreptul la resursele educaționale într-un format adaptat si la reducerea, la cerere, cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la căminele şi cantinele studenţeşti.

Universitățile trebuie să includă în regulamentul privind activitatea profesională a studenților prevederi privind prezența la activitățile prevăzute în planurile de învățământ, promovarea într-un an superior și condițiile pentru întreruperea și reluarea studiilor pentru persoanele cu dizabilităţi și/sau cu cerințe educaționale speciale, conform normelor.

Instituțiile de învățământ superior sunt obligate să asigure accesul studenților cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale în spațiile campusului universitar (amfiteatre, săli de curs, săli de laborator/ activități practice/ seminarii, biblioteci, săli de sport, spații de cazare, cantine, etc.), conform prevederilor legale în vigoare.

Universitățile elaborează și adoptă Strategia proprie privind incluziunea și accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilităţi și/sau cu cerințe educaționale speciale de la nivelul comunității academice”, potrivit proiectului. 

Ministerul propune o serie de măsuri instituționale pentru accesibilizarea învățământului superior pentru studenţii cu dizabilităţi și/sau cu cerințe educaționale speciale

„În baza autonomiei universitare, instituțiile de învățământ superior pot înființa structuri administrative pentru prestarea serviciilor de incluziune, în mediul academic, a persoanelor cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale.

În cadrul structurii își desfășoară activitatea minimum două persoane specializate, în funcție de numărul studenților cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale înmatriculați în instituția de învățământ superior. În desfășurarea activităților acestei structuri pot fi implicați și voluntari, în condițiile legislației în vigoare.

În cadrul structurii își desfășoară activitatea, fără ca enumerarea să fie limitativă, următoarele categorii de personal specializat: psihologi, pedagogi, psihopedagogi, sociologi, asistenți sociali, cadre didactice cu expertiză în domeniul fundamental Științe socio-umane.”

Câteva dintre atribuțiile departamentului, prevăzute de Art. 4

Drepturile și obligațiile persoanelor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale

„Persoanele cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale care au calitatea de student într- o instituție de învățământ superior, în baza documentelor medicale doveditoare, au dreptul la:

Alte măsuri organizatorice

„Instituțiile de învățământ superior pot configura pagina web, în raport cu situațiile concrete, pentru facilitarea obținerii informațiilor și de către persoanele cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale. Pagina web a instituțiilor de învățământ superior va include informații despre măsurile și politicile de incluziune a studenților cu dizabilități/cerințe educaționale speciale puse la dispoziția acestor persoane de către instituție.

Instituțiile de învățământ superior pot asigura dotarea bibliotecilor cu materiale informative pe suport audio-video și digital (biblioteca virtuală) și pot achiziționa dispozitive /echipamente/ soft-uri asistive necesare facilitării desfășurării procesului didactic pentru studenții cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale, în raport cu necesitățile studenților înmatriculați și în limitele fondurilor bugetare disponibile. Accesul studenților la aceste dispozitive/echipamente/softuri asistive se face gratuit;

Instituția de învățământ superior poate angaja pe perioadă determinată, în regim plată cu ora, specialiști (interpreți mimico-gestuali, logopezi, personal de sprijin etc.) pentru desfășurarea optimă a activităților didactice și/sau a activităților non-formale/ extracurriculare la care participă studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale.

Instituția de învățământ superior poate întreprinde măsurile necesare pentru a se asigura de formarea continuă a cadrelor didactice, în vederea creșterii capacității lor de a adapta metodele de predare și evaluare a rezultatelor învățării studenților cu dizabilități/cerințe educaționale speciale, la nevoile specifice ale acestor studenți.

Instituțiile de învățământ superior pot încheia parteneriate cu organizaţii non-guvernamentale, care reprezintă interesele persoanelor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale sau care desfăşoară activităţi cu și pentru aceste persoane și/sau în domeniul promovării şi apărării drepturilor omului.”

DOCUMENT Normele privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilităţi și/sau cu cerințe educaționale speciale,  puse in consultare publica de catre Ministerul Educatiei

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version