Instituțiile de învățământ superior „pot finanța, cofinanța și/sau avansa fonduri din venituri proprii pentru a susține implementarea proiectelor de mobilitate”, potrivit noii Metodologii privind mobilitatea academică a studenților, aprobată printr-un ordin de ministru publicat, joi, în Monitorul Oficial. Aceasta prezintă o serie de schimbări față de cea veche, datând din 2019. Între altele, noile reguli prevăd că studenții beneficiază cel puțin o dată pe an de prezentări cu privire la programele de mobilitate disponibile, iar pentru cei care urmează să participe la mobilități universitățile trebuie să ofere opțiuni în ceea ce privește evaluarea la anumite discipline.
Potrivit documentului, universitățile pot beneficia de fonduri destinate creșterii numărului de mobilități academice în rândul studenților, prin Programul „Study in Romania”,
Noua metodologie păstrează, în esență, definiția mobilității din vechea versiune:
- „Art. 1. — Mobilitatea academică a studenților reprezintă dreptul studenților și studenților-doctoranzi de a li se recunoaște creditele transferabile dobândite, în condițiile legii, la alte instituții de învățământ superior din țară sau din străinătate.”
Dar completează, la articolul doi, prevederile referitoare tipurile de mobilitate și modalitățile de organizare:
- „ Art. 2. – (1) Mobilitatea academică a studenților poate fi internă sau internațională și, după caz, definitivă sau temporară.
- (2) Mobilitatea academică poate fi organizată în format fizic, virtual sau mixt.
- (3) Mobilitatea academică se referă la toate tipurile de activități prevăzute în planul de învățământ al programului de studii respectiv: cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activitate practică etc.
- (4) Mobilitatea academică se realizează în locurile și la instituțiile partenere în care își desfășoară activitatea studenții înmatriculați la programul de studii din instituția de învățământ superior primitoare.”
O prevedere nouă este aceea că universitățile, pe baza acordurilor internaționale încheiate cu instituțiile partenere, se pot asigura că „studenții care participă la mobilități beneficiază de aceleași drepturi ca studenții înmatriculați în respectiva instituție de învățământ gazdă.” (Art. 3)
Iar în ceea ce privește recunoașterea notelor și calificativelor obținute de studenți la instituții partenere din străinătate, aceasta, potrivit medotologiei, „se realizează în baza unei grile de conversie elaborate și aprobate la nivelul instituției de învățământ superior din România”.
Alte prevederi-cadru:
- Universitatea „poate încheia”, la cererea studentului, acorduri de mobilitate cu altă instituție din țară sau străinătate, „pentru a facilita mobilitatea studentului”, dacă astfel de acorduri nu există deja între cele două instituții (Art. 5).
- Universitățile elaborează metodologii proprii privind mobilitatea internă/internațională și definitivă/temporară a studenților (Art. 6)
- Universităților includ în planurile lor strategice multianuale un capitol referitor la internaționale și la accesibilizarea mobilităților studențești (Art. 7)
- Universitățile implementează măsuri pentru a crește accesul studenților, inclusiv al celor aflați în situații de risc sau cu dizabilități, la oportunitățile de mobilitate academică
Tot potrivit Art. 7, „instituțiile de învățământ superior pot finanța, cofinanța și/sau avansa fonduri din venituri proprii pentru a susține implementarea proiectelor de mobilitate”. Iar` universitățile și consorțiile universitare „ pot depune cereri individuale/de grup pentru finanțarea proiectelor de mobilitate printr-un grant Erasmus+”, mai spune Metodologia.
Pentru a asigura accesul studenților la astfel de oportunități, documentul stabilește, la Art. 8:
- „Art. 8. — (1) Studenții instituțiilor de învățământ superior beneficiază de o prezentare publică cu privire la programele de mobilitate națională și internațională disponibile pentru aceștia, cel puțin o dată pe parcursul unui an universitar.
- (2) Pentru studenții care urmează să participe la mobilități academice, instituțiile de învățământ superior oferă metode și date alternative de evaluare la anumite discipline, în cazul în care mobilitatea la care participă începe înainte de finalizarea sesiunii de examene prevăzute de structura anului universitar, conform reglementărilor instituționale.”
În privința mobilității temporare, noua Metodologie prevede, între altele:
- „Art. 9 (3) Recunoașterea creditelor de studii transferabile se realizează după finalizarea mobilității, în conformitate cu acordul interinstituțional și regulamentele instituțiilor de învățământ superior implicate, după caz.
- (4) Decizia privind echivalarea studiilor desfășurate în străinătate sau în cadrul altei instituții de învățământ superior din țară, respectiv decizia privind echivalarea perioadei de practică desfășurată în străinătate se emite în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la momentul în care dosarul de echivalare a fost depus de student.”
- „Art. 13 (4) Instituțiile de învățământ superior pot oferi măsuri de sprijin financiar suplimentare pentru studenții proveniți din categorii socioeconomice dezavantajate care urmează să beneficieze de o mobilitate academică temporară, conform reglementărilor instituționale.”
În cazul mobilității definitive, noua Metodologie face trimitere și la studiile universitare de scurtă durată (nemenționate în vechea normă) și extinde aria de acoperire:
Printre prevederile referitoare la mobilitatea definitivă:
- „Art. 15. — (1) Pentru studiile universitare de scurtă durată, de licență și studiile universitare de masterat, mobilitatea academică definitivă se poate realiza numai la început de semestru, după primul semestru și până la sfârșitul penultimului semestru, între programe de studii cu același număr total de credite de studiu transferabile obligatorii, din același domeniu fundamental.”
- „Art. 19. — Prevederile privind mobilitatea academică definitivă se aplică și în cazul studenților și studenților-doctoranzi proveniți din statele membre ale Uniunii Europene, cetățenilor statelor aparținând Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene, precum și cetățenilor britanici și membrilor familiilor acestora, ca beneficiari ai Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice 2019/C 384 I/01.”
Alte prevederi:
- Art. 21 – „(2) Structura responsabilă de evaluarea internă și asigurarea calității instituției de învățământ superior realizează un raport anual cu privire la procesul de desfășurare a mobilităților academice interne sau internaționale și propune un plan de măsuri atât pentru îmbunătățirea acestora, cât și pentru remedierea posibilelor deficiențe identificate.
- (3) Instituția de învățământ superior de proveniență pune la dispoziția studentului sau studentului-doctorand care a participat într-o mobilitate academică un formular de feedback pentru evaluarea calității stagiului de mobilitate academică desfășurat în universitatea gazdă. În baza informațiilor colectate se elaborează un plan de măsuri privind remedierea deficiențelor constatate.
- (4) Instituțiile de învățământ superior pot beneficia de fonduri destinate creșterii numărului de mobilități academice în rândul studenților, acordate prin Programul național pentru internaționalizare universitară „Study in Romania”, program finanțat de Ministerul Educației, prin fonduri alocate de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 120 alin. (1) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare.”
Noua metodologie, integral:
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.