Universități de stat sau private, ONG-uri sau asociații profesionale în domeniul educației pot aplica online din 6 noiembrie pentru apelul prin care se vor forma peste 21.000 de angajați din creșe și grădinițe / Modulele propuse trebuie să conțină elemente de educație digitală și de asigurare a primului ajutor – proiect

Foto: Freepik.com

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un apel privind formarea personalului din creșe și grădinițe care se adresează universităților publice sau private, asociațiilor profesionale din domeniul educației timpurii și furnizori publici sau privați de formare continuă. Este vorba despre trei tipuri de programe de formare continuă, pentru profesioniștii din serviciile de educație timpurie, în special pentru cele nou înființate. Cursurile care trebuie elaborate pentru a forma profesorii țin de educație digitală în educația timpurie, elemente de asigurarea primului ajutor gestionarea situațiilor de risc și a urgențelor (n. red diferențiat pentru preșcolari și antepreșcolari) dar și monitorizarea și înregistrarea progresului copilului mic. De precizat, Edupedu.ro a scris că potrivit profilului absolventului lansat în dezbatere publică pe 13 octombrie vor fi elemente de folosire a tehnologiei introduse încă de la grădiniță.

Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 14.472.000 euro, fără TVA.

Scopul apelului de proiecte îl reprezintă îmbunătățirea capacității personalului din creșe și
grădinițe să asigure educație timpurie de calitate copiilor de până la 6 ani.

Apelul se adresează universităților publice sau private, acreditate sau autorizate provizoriu, asociațiilor profesionale din domeniul educației timpurii și furnizorilor publici sau privați de formare continuă și organizațiilor neguvernamentale.

Vor fi formate 19.950 de persoane care lucrează în cadrul serviciilor de educație timpurie
standard și complementare (personal didactic și nedidactic), acordând prioritate celor din
cadrul serviciilor nou-înființate.

Cursurile vor fi susținute gratuit, iar beneficiarul finanțării trebuie să asigure toate condițiile pentru desfășurarea cursurilor, ex. sală, transport, masă, cazare, platformă.

Vor fi module de educație digitală în educația timpurie, prin care personalul didactic și nedidactic va fi format pentru a învăța copiii de 4-6 ani anumite deprinderi cu ajutorul tehnologiei. De asemenea vor fi cursuri privind elemente de asigurarea primului ajutor gestionarea situațiilor de risc și a urgențelor (diferențiat, pe cele două niveluri: antepreșcolar și preșcolar); Detalii despre ce trebuie să conțină cursurile găsiți mai jos în articol.

Apelul corespunde Pilonului VI din PNRR: Politici pentru noua generație/ Componenta C15: Educație / Reforma 2 – Dezvoltarea unui sistem de servicii de educație timpurie unitar, incluziv și de calitate / Investiția 3: Dezvoltarea programului-cadru pentru formarea continuă a profesioniștilor care lucrează în servicii de educație timpurie.

Calendarul apelului

Solicitanții eligibili, enumerați mai sus, pot transmite online proiectele începând cu
data de 06.11.2023, ora 09:00 până cel târziu pe 22.12.2023, ora 17:00. În cadrul prezentului apel, proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR.

Sursa: Ministerul Educației

Cine poate participa la apel – criterii de selecție

În cadrul acestui apel se vor organiza obligatoriu trei tipuri de programe de formare continuă, pentru profesioniștii din serviciile de educație timpurie, cu precădere pentru cele nou înființate:

  1. Program de formarea formatorilor în domeniul curricular pentru personalul  didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie (348 de formatori); – Termen limită de formare 30 iunie 2024;
  2. Program de formarea formatorilor în domeniul monitorizării calității serviciilor de educație timpurie antepreșcolară, pentru personalul din sectoarele social, sănătate și educație (252 de formatori); – termen limită de formare 31 decembrie 2025.
  3. Program de formare profesională continuă acreditat în domeniul curricular, pentru personalul didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie (21.000 de persoane formate).


1) capacitatea managerială (existența resurselor umane și materiale) de a planifica si
organiza cele 3 tipuri de programe de formare;
2) deține/dețin expertiză și a resursele necesare de a derula activitățile de monitorizare și
evaluare propuse în cadrul proiectului.

Solicitantul trebuie să demonstreze prin proiect că investiția propusă sprijină dezvoltarea
competențelor specialiștilor din educația timpurie.

Grupul țintă eligibil în cadrul prezentului apel de proiecte este diferențiat, în funcție de specificul programelor de formare care vor fi finanțate, astfel:

I. Program de formarea formatorilor în domeniul curricular pentru personalul
didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie (348 formatori)

II. Program de formarea formatorilor/persoane-resursă în domeniul monitorizării
calității serviciilor de educație timpurie antepreșcolară, pentru personalul din
sectorul social, sănătate și educație (252 formatori)

III. Program de formare profesională continuă acreditat în domeniul curricular,
pentru personalul didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie
(21.000).

Metodologia de desfășurare a programelor de formare

Metodologia de organizare a celor trei tipuri de programe de formare va cuprinde
obligatoriu următoarele etape:


a) Evaluarea inițială a nevoilor de formare ale persoanelor selectate în grupul țintă;
b) Proiectarea și elaborarea programului de formare (inclusiv design respectiv suport de curs) și a materialelor auxiliare pentru formare.

c) Acreditarea programului de formare;
d) Desfășurarea cursurilor;
e) Monitorizarea, evaluarea și raportarea calității programelor de formare;
f) Evaluarea și eliberarea documentelor de certificare a competențelor dobândite în cadrul
programului de formare.

Pentru participarea la cursurile de formare nu se vor percepe taxe de curs participanților. Beneficiarul finanțării trebuie să asigure toate condițiile pentru desfășurarea cursurilor, ex. sală, transport, masă, cazare, platformă. Metodologia de organizare a programului de formare va include și serviciile de organizare a programelor de formare, respectiv transportul, cazarea, mesele și orice alte resurse logistice necesare pentru buna desfășurare a cursurilor.

Se vor constitui grupe de nivel diferite: una pentru personalul care lucrează cu copiii
antepreșcolari și care vor parcurge împreună a doua temă a modulului și alta pentru personalul care lucrează cu copiii preșcolari și care vor parcurge împreună a doua temă a modulului).

Designul, conținutul și materialele modulelor vor fi adaptate la specificul copiilor sub 3 ani,
respectiv a copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

Programele de formare finanțate în cadrul prezentului apel de proiecte trebuie să
respecte prevederile Curriculumului pentru educație timpurie aprobat prin OM nr. 4694/2019, respectiv ale Reperelor fundamentale în învățarea și dezvoltarea copilului de la naștere la 7 ani, aprobate prin OM nr. 3851/2010 și trebuie să fie structurate astfel:


I. Programul de formare a formatorilor în domeniul curricular (P1, 348 pers.), pentru
personalul didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie, va include cele 4 module cuprinse în Programul de formare profesională continuă acreditat în domeniul curricular, pentru personalul didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie (programul III de formare). La acestea, se vor adăuga sesiuni specifice și un modul de aprofundare privind formarea adulților.


Tematică modul formarea adulților (10 ore de aprofundare):
1) profilul personalului didactic și nedidactic din creșe, grădinițe și servicii complementare;
2) abordări, strategii și activități eficiente de formare a personalului didactic și nedidactic;
3) evaluarea rezultatelor învățării;
4) captarea interesului, încurajarea implicării personalului didactic și nedidactic pe parcursul
programului, comunicare eficientă, managementul conflictelor.

Tipuri de cheltuieli eligibile

Exemple de cheltuieli pentru dezvoltarea și implementarea programelor de formare de
competențe:
1) Onorarii experți elaborarea designului de curs, suportului de curs și materialelor auxiliare;
2) Onorarii formatori pentru programul de formare de formatori și pentru asigurarea
suportului/metoratului formatorilor din Programul I de formare în cadrul Programului III
de formare;
3) Cheltuieli pentru furnizarea de servicii pentru dezvoltarea programelor de formare de
competențe;
4) Cheltuieli pentru organizarea programelor de formare de competențe, inclusiv transport,
cazare, masă participanți, asigurarea spațiilor destinate cursurilor, a platformei etc.;
5) Cheltuieli pentru organizarea modulului de educație digitală;
6) Cheltuieli pentru asigurarea promovării programului și proiectului;
7) Materiale consumabile utilizate pentru derularea programelor de formare etc.

În cererea de finanțare se vor prezenta minimum 3 (trei) măsuri de informare, comunicare și
publicitate privind operațiunile finanțate prin proiect din Mecanismul de redresare și Reziliență, conform prevederilor Manualului de Identitate Vizuală al PNRR (MIV).

Condiții generale de eligibilitate a cheltuielilor


1) să fie necesare pentru realizarea proiectului, să corespundă unor activități eligibile
prevăzute în proiect și să fie incluse în bugetul proiectului;
2) să fie plătită între data semnării contractului de finanțare și data de finalizare a proiectului,
respectiv 31 decembrie 2025;
3) să fie însoțită de facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale sau de alte documente contabile cu valoare probatorie echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;
4) să nu contravină prevederilor PNRR;
5) să fie cuprinsă în bugetul proiectului;
6) să respecte prevederile legislației comunitare și naționale aplicabile;
7) să nu fi făcut obiectul altor finanțări publice, în condițiile legii.
Fondurile vor fi utilizate pentru scopul propus, în conformitate cu toate regulile aplicabile, în
special normele privind prevenirea conflictelor de interese, fraudă, corupție și dublă finanțare, din cadrul mecanismului și din cadrul altor programe ale Uniunii Europene.

Cheltuieli neeligibile


Cheltuielile neeligibile în cadrul acestei operațiuni sunt următoarele (enumerarea nefiind
exhaustivă):
a. taxa pe valoarea adăugată;
b. cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe;
c. cheltuielile cu amortizarea;
d. achiziția de echipamente second-hand;
e. amenzi, penalități și cheltuieli de judecată;
f. costurile pentru operarea obiectivelor de investiții;
g. cheltuielile aferente achiziției sub forma leasing-ului;
h. cheltuieli cu infrastructura clădirilor;
i. cheltuieli cu achiziția de mijloace de transport;
j. cheltuieli generale de administrație;
k. cheltuielile cu achiziționarea de infrastructură digitală.

● Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către beneficiar.
● Responsabilitatea și răspunderea pentru gestiunea financiară a grantului revine în întregime beneficiarului, conform prevederilor legale în vigoare și contractului de finanțare.
● Solicitantul își asumă obligația de a nu primi finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancțiunea rezilierii contractului; solicitantul va depune o declarație care atestă că nu a mai primit sprijin din fonduri publice pentru proiectul propus (vezi Declarație pe propria răspundere privind evitarea dublei finanțări – conform anexei 1.1 a cererii de finanțare).

Cererea de finanțare

Structura cererii de finanțare este prezentată în Anexa 1 la prezentul Ghid. Data depunerii proiectului este considerată data transmiterii acestuia prin intermediul sistemului informatic.

Proiectele se depun exclusiv online, prin platforma electronică dedicată PNRR, cu respectarea termenului limită de depunere menționat în Secțiunea 1.2. Informații și indicații cu privire la utilizarea platformei electronice dedicată PNRR pot fi obținute aici.

Înainte de finalizarea Cererii de finanțare, solicitantul trebuie să se asigure că toate secțiunile sunt completate și că propunerea de proiect conține documentele prezentate mai jos, semnate electronic și încărcate în platforma electronică dedicată PNRR în format pdf.

Ghidul solicitantului pus în dezbatere publică
Documente necesare cererii de finanțare, puse în consultare publică

Cererea de finantare_Ghid FORMARE ET

Citește și:
Elemente de folosire a tehnologiei sunt introduse de la grădiniță în profilul absolventului pus în dezbatere publică
Exit mobile version