Universitatea Yale, acuzată că îi discriminează pe asiatici şi albi la admitere

1.799 de vizualizări
Sursa: Facebook / Yale University
Universitatea Yale a fost notificată de Departamentul de Justiţie al SUA că a discriminat candidaţii asiatici americani şi albi cărora le-a încălcat drepturile civile, aceştia având cu mult mai puţine şanse la admitere decât studenţii de culoare, potrivit News.ro. Sursa citată precizează că Universitatea a respins categoric aceste acuzații.

Departamentul de Justiţie susţine, într-un comunicat publicat pe site, citat de News.ro, că instituţia de învăţământ s-a bazat pe criterii rasiale atunci când a primit studenţi noi, în fiecare an. Majoritatea candidaţilor, asiatici americani şi albi, au avut şanse de 1/10 până la 1/4 în comparaţie cu afro-americanii, chiar dacă aveau rezultate comparabile.

Universitatea Yale a calificat acuzațiile drept ”nefondate”. ”Noi ne interesăm de persoana în ansamblu când alegem pe cine admitem”, a transmis universitatea, declarându-se “mândră” de criteriile ei de selecţie.

“Nu există formă de discriminare rasială pozitivă”, a spus secretarul de stat adjunct al Departamentului pentru Drepturi Civile Eric Dreiband. “Împărţirea ilegală a americanilor în categorii rasiale şi etnice încurajează stereotipurile, resentimentele şi divizarea”, a adăugat el. Deşi Curtea Supremă a apreciat că universităţile care primesc fonduri de la stat au libertatea de a-şi alege candidaţii în anumite condiţii, Departamentul de Justiţie îşi menţine poziţia cu privire cu faptul că la Yale au fost folosite criterii rasiale, potrivit sursei citate.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Inspector general școlar Dolj

“Ăstea sunt condițiile de care dispunem la momentul de față”, spune inspectorul școlar general Dolj, cel care a decis cazarea elevilor de la Olimpiada Națională de Franceză într-unul dintre cele trei cămine nerenovate din Craiova, toate celelalte fiind noi / Ministrul Educației susține că e o problemă de management

Organizarea Olimpiadei de limba franceză din perioada 18-22 aprilie este deja în vizorul ministerului Educației. Sorin Cîmpeanu anunțat deja că așteaptă explicații de la inspectorii școlari județeni privind organizarea tutor…
Vezi articolul

Ligia Deca justifică de ce primii 30% din elevii unei clase vor lua bursă de merit: Va exista o competiție sănătoasă în interiorul fiecărei clase. Ideea este nu să comparăm medii, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare clasă

„Ideea este nu să comparăm medii care, de altfel, arată foarte diferit de la o școală la alta, ci să-i susținem pe cei care performează cel mai bine în fiecare…
Vezi articolul