Universitatea Transilvania păstrează formatul cursurilor și seminariilor cu prezență fizică, în ciuda creșterilor facturilor la utilități. Cel puțin așa a precizat rectorul instituției de învățământ superior din Brașov, Ioan-Vasile Abrudan. Asta în condițiile în care universități din țară au anunțat trecerea în online a cursurilor pentru a face economie la energie, transmite Agenția de presă Rador, citată de G4Media.ro.
„Universitatea Transilvania din Brașov este o instituție serioasă, care pune pe primul loc calitatea procesului didactic, iar anii de pandemie ne-au arătat dezavantajele învățământului online. În niciun caz, Universitatea nu va trece în online, iar în ceea ce privește creșterea costurilor, într-adevăr acestea au crescut semnificativ. Însă a crescut și subvenția acordată de minister pentru cămine-cantine, iar probabil, Universitatea Transilvania este într-o situație financiară bună și ne permitem acoperirea acestor costuri (…)”, a spus Ioan-Vasile Abrudan.