Consorțiul de universități europene Civica, din care face parte și SNSPA, condamnă încălcarea flagrantă a libertății de exprimare în Iran: “Universitățile nu ar trebui să interzică accesul femeilor la anumite domenii academice, ci să ofere aceleași condiții de studiu pentru toți”

Foto: © Zniehf | Dreamstime.com

Consorțiul Universitatea Europeană de Științe Sociale, numit și alianța CIVICA, lansează, într-o declarație comună, un apel la comunitatea internațională pentru a condamna brutalitatea și agresiunea forțelor guvernamentale împotriva protestatarilor din Iran care își exprimă aspirațiile către libertate. Protestele de stradă continuă în țara din Orientul Mijlociu în special în rândul tinerilor, în contextul mișcării declanșate de moartea lui Mahsa Amini, arestată de poliția morală la începutul acestei luni.

CIVICA (Universitatea Europeană de Științe Sociale), din care face parte și Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), alături de alte 6 instituții de învățământ superior de pe continent, își exprimă solidaritatea față de studenții, profesorii și poporul iranian, care își exercită dreptul la libertatea de exprimare și salută curajul membrilor comunității academice, care continuă să protesteze în campusurile universitare din toată țara, chiar dacă răspunsul forțelor de securitate și de poliție iraniene la proteste a fost violent, nediscriminatoriu și a dus la pierderi substanțiale de vieți omenești, potrivit comunicatului.

Un video în care se vede cum un membru al forțelor de ordine bruschează violent o femeie care protesta a devenit viral și a forțat autoritățile din Iran să spună că vor investiga situația, scrie BBC.

“Facem un apel la comunitatea internațională să condamne brutalitatea și agresiunea forțelor guvernamentale împotriva protestatarilor care își exprimă aspirațiile către libertate. Întotdeauna vom susține că universitatea trebuie să fie un spațiu al libertății, al diversității și al respectului necondiționat pentru drepturile omului. Discriminarea împotriva femeilor în învățământul superior și nu numai ar trebui să ia sfârșit. Universitățile nu ar trebui să interzică accesul femeilor la anumite domenii academice, ci să ofere aceleași condiții de studiu pentru toți, indiferent de gen.

Alianța CIVICA și cele zece universități membre ale sale (printre care și SNSPA) s-au angajat să promoveze rolul universităților în apărarea libertății, inclusiv accesul egal la învățământul superior, indiferent de sex, origine, religie sau orientare sexuală. Diversitatea, echitatea și incluziunea, precum și libertatea academică sunt în centrul misiunii noastre academice și societale. CIVICA va continua să acționeze ca o platformă dedicată încurajării dialogului bazat pe respect și pe angajamentul său ferm față de valorile dreptății, toleranței și solidarității”, se arată în declarația comună.

Foto: © Zniehf | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version