Universitatea din București retrage titlul de Doctor Honoris Causa mareșalului Ion Antonescu, vinovat de crime de război și pentru holocaust / Rectorul Marian Preda: S-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile acordate în trecut de Universitate

4.801 de vizualizări
CIVIS Open Lab
UniBuc / Foto: Universitatea din București
Universitatea din București a decis retragerea titlului de Doctor Honoris Causa acordat mareșalului Ion Antonescu, anunță instituția într-un comunicat de presă. Hotărârea a fost luată de Senatul Universității din București în ședința de miercuri, 15 februarie 2023.

Decizia privind retragerea titlului onorific a avut la bază faptul că Ion Antonescu a fost găsit vinovat de crime de război, fiind condamnat la moarte în data de 17 mai 1946 de către Tribunalul Poporului din București, instanță care a funcționat sub coordonarea Comisiei Aliate de Control, fiind asimilată sistemului de tribunale care au judecat crimele de război ale liderilor Germaniei naziste și Italiei fasciste, potrivit comunicatului citat. 

De altfel, pe tot parcursul guvernării sale autoritare, mareșalul a manifestat o puternică atitudine antisemită, fapt exprimat și public cu numeroase ocazii. Ca atare, chiar dacă numărul evreilor români și al celor din teritoriile aflate sub administrație românească uciși în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie, concluzia Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România este că în perioada respectivă în România și în teritoriile aflate sub controlul său au fost uciși sau au murit ca urmare a represiunii între 280.000 și 380.000 de evrei români și ucraineni. La aceștia se adaugă mare parte dintre cei 25.000 de etnici romi trimiși în Transnistria.

Dat fiind că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina și Transnistria este indiscutabilă, faptele și acțiunile mareșalului Ion Antonescu pot fi încadrate la art. 7.1.4 privind retragerea titlului din Regulamentul privind acordarea titlurilor onorifice al Universității din București, conform căruia „persoana nominalizată a fost condamnată definitiv și irevocabil pentru crime împotriva umanității”.

Totodată, Senatul Universității din București a ținut cont de faptul că acordarea acestei distincții onorifice mareșalului Ion Antonescu în anul 1941 s-a produs în condițiile distorsionării principiului autonomiei universitare și în spiritul promovării cultului personalității pentru conducătorul statului.

În legătură cu decizia de retragere a titlului de Doctor Honoris Causa, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, precizează că „astăzi, Senatul Universității din București doar a constatat că nu mai poate asocia instituția cu Mareșalul Ion Antonescu și i-a retras titlul de DHC, așa cum a procedat imediat după Revoluție prin retragerea titlului lui Nicolae Ceaușescu. De asemenea, s-a hotărât formarea unei comisii care să verifice toate titlurile de DHC acordate în trecut de Universitate. Rolul fiecărei personalități istorice, cu bune și cu rele, este consemnat de istorici și nu poate fi schimbat prin decizii administrative. Locul în istorie al Mareșalului Antonescu nu s-a schimbat în ultimii ani, dar criteriile etice ale Universității din București sunt astăzi altele decât cele din 1941. După 1989, UB nu a acordat titlul de DHC niciunui ministru în funcție, cu atât mai puțin șefului statului aflat în funcție, așa cum a făcut-o în trecut în cazurile dictatorilor Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu. Nu putem critica obediența politică din prezent a altora menținând-o, prin inacțiune, pe cea din trecut a propriei noastre instituții. Cu atât mai mult trebuia să ne disociem de Mareșalul Antonescu cu cât dovezile privind contribuția sa directă la Holocaust sunt evidente. L-am întâlnit de două ori pe domnul Fulop, etnic evreu cu cetățenie română care avea 13 ani când a fost arestat împreună cu întreaga familie, cu alte zeci de mii de evrei din România și a fost dus în lagărele naziste. Din zeci de membri ai familiei sale extinse a fost singurul supraviețuitor. Am vizitat lagărul de la Auschwitz și memorialul Holocaustului din Washington DC. Dimensiunile Holocaustului, dovezile atrocităților și mărturiile supraviețuitorilor sunt cutremurătoare. Oricine a dat ordine și a contribuit la toate acestea este responsabil în fața istoriei. Iar mareșalul Ion Antonescu, ne arată dovezile istorice, este unul dintre responsabilii pentru ce s-a întâmplat pe teritoriul României și pe cele prin care a trecut armata română sub comanda sa.”

Este de menționat că acest demers nu este singular în istoria Universității din București, imediat după Revoluția din 1989 Senatul UB adoptând decizia de a retrage titlul președintelui Nicolae Ceaușescu ca urmare a rolului nefast pe care l-a avut în evoluția României.

În completarea acestei hotărâri, Senatul Universității din București a decis constituirea unei comisii de analiză a titlurilor onorifice de Doctor Honoris Causa acordate în toată perioada regimurilor dictatoriale din România, decizia venind să reconfirme angajamentul ferm al Universității din București față de valorile esențiale ale umanității, libertate, demnitate și respectul față de democrație și statul de drept.


13 comments
  1. Asa ar fi, ca tot e prorectorul Costreie – vesnic plimbaret, ca si altii din conducere – consilierul lui Ciuca! Rusine impostorilor din fruntea UB!

  2. Daca Univ. din București se “lupta” (de fapt, se răzbună prostește și mult post factum!) cu aceia care nu se mai pot justifica, sa ia lista celor 218 (au fost 219, da’ pe Mareșal l-a evacuat ignobil) de (încă) purtători de titlul de DHC și să aplice aceeași măsură nr. 2 de acolo, nimeni altul decât infamul, coruptul, imoralul și dictatorialului rege Carol II, cel care, in mare și vinovată parte, a condus la prăbușirea României Mari (iunie, august, septembrie 1940). După al 2-lea război mondial, visa – gudurându-se pe lângă sovietici… – să revină pe tron (!) în detrimentul (repetat, ca-n iunie 1930) nevolnicului și necoptului sau fiu, Mihai (poreclit, la naștere, “Mihai Viteză” – v. Constantin Argetoianu, care știa bine ce zice). Apoi, de reținut: după condamnare și execuție (din ordinul ocupantului țării, bolsevico-kremliot), regimul zis comunist i-a confiscat fostului Conducător al Statului și bruma de avere, dar nu s-a atins niciodata de titlul său de DHC, acordat propagandistic in 1941, după eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. Nu-i nimic, “reparația” o face, azi, regimul “democrat”, la instigația unui neica nimeni de doi bani (și ăia calpi), universitar, politolog, fost eurodeputat etc., care, ca-n bancul cu vecinii – unul, român, altul, maghiar, in disputa fiind moartea lui Mihai Viteazul -, a aflat doar ieri că I. A. primise acel titlu universitar onorific. QED.

  3. ce se putea face la vremea respectivă având în vedere faptul că Ro a rămas singură pe de o parte iar din pct de vedere militar și al preg militare era mult sub necesități…neutralitate iese din discuție…unde au fost americanii ..cu respect

  4. Asta nici la degetul mic sau la cuiul de la bocancul lui Antonescu nu ajungea,NE INVARTIM IN ACELASI JEG SI MOCIRLA,IAR PE NET TOT FELUL DE COMUNISTI COMENTEAZA,,DACA CASTIGAU NEMTII RAZBOIUL ERAM CU 2000ANI INAINTE,,asa se vede unde suntem.CINSTE MARELUI MARESAL!

  5. Lasati mortii sa li se odihneasca sufletul! Stiu caci de morti numai de bine! Altii nici nu stiu cine a fost Maresalul Antonescu! Pe cand Elena Ceausescu?

  6. NESIMȚIRE, NESIMȚIRE!
    RUȘINE ACADEMIEI!
    Acorda titluri apoi le retrag.
    Pun pe picior de egalitate cu Elena Ceaușescu personaje care au avut alta educatie și alte principii.
    Patriotismul, nu știu dacă va spune ceva, domnilor actuali Academicieni, nu se compara cu ignoranță și servilismul.
    Punct!

  7. Ca toate institutiile aservite noi puteri si conducerea sau comisia a luat o decizie impardonabila. Cand au fost date stateau in genuchi si aplaudau.Astazi fac politica .Jenant.

  8. Domnule rector, bravo !
    Pentru a fi în ton și să fie lucru bine făcut, ar trebui să-i înmînezi hotărîrea personal.

  9. dar pentru invadarea US alaturi de armata hitlerista va răspunde statul român? sau doar soldații care au ajuns până la stalingrad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Criteriile de acordare a burselor pentru studenți, publicate în Monitorul Oficial / Cuantumul bursei de studiu pentru licență didactică cu dublă specializare este egal cu salariul net al unui profesor debutant, aflat în plată la data de 1 octombrie a fiecărui an – anul acesta este 3158 de lei

Ordinul privind criteriile de acordare a burselor studenților a fost publicat în Monitorul Oficial, marți, 10 octombrie. Apar câteva completări față de proiectul de ordin. De exemplu, se specifică faptul…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București protestează față de proiectul Ministerului Educației de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București protestează față de proiectul Ministerului Educației și al ARACIS de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii. Indicatorii de…
Vezi articolul

Raport intern al Universității Columbia din SUA: instituția nu a fost pregătită să combată antisemitismul din campusuri – mulți studenți nu au știut cui să spună despre hărțuire, unii profesori și angajați au minimizat îngrijorările

O comisie internă a subliniat vineri într-un raport eşecurile prestigioasei universităţi private newyorkeze Columbia de a combate antisemitismul în cursul valurilor de manifestaţii care au zguduit campusul în timpul războiului…
Vezi articolul