Sănătatea studenților și a profesorilor care mănâncă la cantina Universității din București nu este pusă în pericol, anunță purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior. Într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, Mirabela Amarandei spune că Universitatea “a cerut recent unui laborator independent efectuarea de teste de sanitație asupra veselei și a ustensilelor de bucătărie”, “iar buletinul de analize microbiologice arată clar că nu există probleme legate de siguranță sanitară”.
“Toți colegii din Universitate, întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii noștri”, mai spune purtătorul de cuvânt al instituției de învățământ superior.
Răspunsul vine după ce Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA București) a sancționat Universitatea din București, pentru deficiențe “de igienă a spațiilor, utilajelor și ustensilelor de lucru folosite”, precum și pentru depozitarea improprie a 101 kilograme de piept de pui.
UPDATE 19 decembrie: Universitatea anunță concluziile unui nou control ANSVSA
- UPDATE 19 decembrie: Reprezentanții Universității din București au declarat Edupedu.ro că au avut în această dimineață un nou control ANSVSA, ca urmare a unei noi sesizări, iar concluziile au fost următoarele: Cantina din Mihail Kogălniceanu “recepționează materia primă de origine animală și nonanimală din unități controlate / înregistate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, produsele fiind însoțite de documente ce atestă proveniența, calitatea și salubritatea acestora; la control nu s-au identificat produse alimentare (materie primă sau preparate) cu termen de valabilitate expirat sau cu modificări organoleptice. – se mențin măsurile din PVC nr 670/14.12.2018 prin care trebuie să efectuăm lucrările de amenajare anuntate” în urmă cu o zi.
Răspunsul integral al Universității din București, după sancțiunea primită pentru problemele de la cantina studențească
Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Universității din București, a trimis Edupedu.ro următorul punct de vedere:
“Conducerea Universității din București este constant preocupată de bunul mers al lucrurilor și, implicit, de respectarea elementelor de siguranță alimentară în cadrul cantinei. De altfel, toți colegii din Universitate, întreg aparatul administrativ al Universității servește zi de zi masa la cantină, inclusiv dl rector și prorectorii noștri.
În ceea ce privește situația reclamației primite de ANSVSA și a controlului pe care l-am avut zilele trecute la cantină, inspectorii au constatat că o anumită cantitate de carne, care urma să fie gătită în acea zi, a fost depozitată în congelator, în loc să stea în camera frigorifică – în frigider, cu alte cuvinte. Acesta este motivul sancțiunii și al retragerii acelei cantități de carne.
Totodată, inspectorii au comunicat colegilor că pereții din blocul alimentar, potrivit normelor, ar trebui să fie placați în totalitate cu faianță; în acest moment, din proiectare, pereții sunt placați până la înălțimea de aproximativ 2 m. Nu în ultimul rând, tavanul trebuie vopsit cu o vopsea specifică acestui tip de spațiu. De altfel, toate aceste lucruri se vor remedia în scurt timp, colegii noștri au inițiat deja demersurile.
Un lucru este cert: nu este pusă în pericol sănătatea celor care mănâncă la cantina Universității. Dacă ar fi avut cel mai mic dubiu cu privire la acest lucru, inspectorii ar fi avut toate pârghiile pentru a lua măsuri mai drastice, inclusiv închiderea cantinei. Dar nu au făcut-o, au dat acea sancțiune financiară.
Mai mult, nu am avut nicio situație, nicio reclamație din partea celor care mănâncă la cantină legat de vreo problemă medicală.
Precizăm că Universitatea din București a cerut recent unui laborator independent efectuarea de teste de sanitație asupra veselei și a ustensilelor de bucătărie, inclusiv asupra obiectelor în care se prepară mâncarea. Demersul vine și ca urmare a controlului și concluziilor DSP și am vrut să știm care este starea de fapt. Au fost prelevate multiple probe, iar buletinul de analize microbiologice arată clar că nu există probleme legate de siguranță sanitară și de respectare a acestor norme.”
Citește și: