Universitatea din București anunță cel mai mare număr de candidați la facultate din ultimii trei ani şi nu mai publică date despre cele mai “dorite” specializări

1.597 de vizualizări
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București anunță că a înregistrat cel mai mare număr de candidați la facultate din ultimii trei ani. Aproape 22.000 de candidați au ales să își continue studiile superioare de licență la cele 19 facultăți ale Universității din București, anunță instituția, într-un comunicat de presă.

“Acesta reprezintă cel mai mare număr de candidați din ultimii trei ani. Astfel, dacă în 2017 Universitatea din București a înregistrat peste 20.800 de înscriși la programele de studii universitare de licență, în 2018 datele generale au arătat un număr de aproape 21.500 de candidați care au optat să studieze la una din facultățile UniBuc”, spun reprezentanții instituției de învățământ superior.

Anul acesta, spre deosebire de anii trecuţi (n.a. iată exemplul din 2018), este prima dată când nu mai publică cifre legate de concurenţa la fiecare specializare, sau topul specializărilor după numărul de înscrişi.

Universitatea din București informează că a înregistrat o concurență de aproape 5 candidați înscriși/loc bugetat și că 106 elevi olimpici au ales facultățile sale.

La ce facultăți merg olimpicii:
  • 37 de elevi olimpici au optat pentru Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
  • 26 pentru Facultatea de Matematică și Informatică
  • 12 pentru Facultatea de Geografie
  • 10 pentru Facultatea de Litere
  • 5 pentru Facultatea de Științe Politice
  • 4 pentru Facultatea de Fizică
  • 4 pentru Facultatea de Psihologie și Științele Educației,
  • 3 pentru Facultatea de Filosofie
  • 3 pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”,
  • 2 pentru Facultatea de Chimie

În ceea ce privește masteratul, în sesiunea iulie 2019 un număr de 3.650 de candidați s-au înscris pe cele 2.424 de locuri bugetate, la Universitatea din București. Instituția precizează că patru facultăți organizează sesiune de admitere la master doar în luna septembrie. Este vorba de Facultatea de Biologie, Facultatea de Drept, Facultatea de Geologie și Geofizică, precum și de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.

Instituția de învățământ superior precizează că este considerată universitatea cu cea mai bună reputație în rândul angajatorilor, conform QS University Rankings, și că face parte din Consorțiul CIVIS – Alianța Universitară Civică Europeană, alături de universități din Franța, Grecia, Belgia, Spania, Italia, Suedia și Germania.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Uniunea Europeană lansează un nou instrument de garantare in valoare de 50 de milioane de euro destinat dezvoltării abilităților și educației pe continent

Fondul European de Investiții și Comisia Europeană au anunțat, miercuri, lansarea unei noi facilități-pilot de garantare, destinată îmbunătățirii finanțării pentru persoane fizice și organizații interesate să investească în întărirea abilităților…
Vezi articolul

BREAKING Prima universitate care contrazice anunțul ministrului și deschide cursurile fizic peste o lună: SNSPA anunță că studenții rămân online până pe 4 aprilie 2022 / Pricopie: Bună parte din locurile disponibile în căminele studențești sunt puse la dispoziția refugiaților din Ucraina

Dezbateri aprinse cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile universitare în facultăți – dacă vor fi face-to-face cu studenții încă de pe 9 martie 2022 sau dacă…
Vezi articolul