Universitatea de Vest din Timișoara se delimitează ferm, explicit și de îndată de astfel de comportamente – reacția UVT după arestarea profesorului Doru Marcel Bălțățeanu, acuzat de coruperea sexuală a unei fete de 13 ani în timpul meditațiilor

797 de vizualizări
Foto: Constantin Duma/Agerpres Foto
Universitatea de Vest din Timișoara se delimitează ferm, explicit și de îndată de astfel de comportamente, susține într-un comunicat instituția de învățământ superior. Aceasta este reacția UVT după arestarea pentru 30 de zile, pentru corupere sexuală de minori în formă continuată, a profesorului Doru Marcel Bălțățeanu. În timp ce îi dadea meditații la Matematică unei fete de 13 ani, la el acasa, cadrul didactic ar fi încercat să o sărute și a atins-o în zonele intime, potrivit anchetatorilor. 

UVT anunță în comunicatul primit de Edupedu.ro că „susține clarificarea oricăror împrejurări de natură să aducă încălcări ale normelor etice sau ale conduitei morale”, dar doar „despre care există suspiciuni întemeiate că s-ar fi realizat în spațiul universității sau în oricare altă situație publică”. În acest caz este vorba despre infracțiuni documentate de polițiști și procurori, iar faptele s-ar fi comis la domiciliul celui acuzat, conform anchetatorilor.

Lectorul universitar Doru Marcel Bălțățeanu, de la Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara a fost reținut și a arestat pentru 30 de zile, luni, pentru acuzația de „comiterea în formă continuată a infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor”.

Redăm comunicatul integral al UVT:

„În legătură cu recenta informație prezentată astăzi în mass-media, referitoare la cazul unei investigații deschise de procurori despre presupusele fapte ale unui cadru didactic de la Universitatea de Vest din Timișoara, instituția noastră precizează că susține clarificarea oricăror împrejurări de natură să aducă încălcări ale normelor etice sau ale conduitei morale, prevăzute de statutul universitarilor UVT, despre care există suspiciuni întemeiate că s-ar fi realizat în spațiul universității sau în oricare altă situație publică.

Dorim să subliniem faptul că astfel de comportamente contravin flagrant normelor și valorilor Universității de Vest din Timișoara, care a urmărit întotdeauna promovarea unei conduite morale și responsabile a membrilor săi.

Susținem în mod ferm demersul instituțiilor abilitate în cercetarea contextului în care s-au produs faptele invocate, care au stat la baza plângerii ce a declanșat investigația instituțiilor de anchetă abilitate din Timișoara.

În funcție de concluziile analizei, vom investiga, la rândul nostru, dacă au existat astfel de comportamente asociate cu persoana în cauză.

Comunitatea Universității de Vest din Timișoara promovează un set de valori și principii academice, ale educației și cercetării, prin care ghidează generațiile viitoare, pe care cadrele universitare sunt chemate să le recunoască și să le apere, indiferent de context: libertatea academică, solidaritatea și respectul reciproc, transparența, onestitatea, profesionalismul și excelența, recunoașterea meritului, responsabilitatea individuală și publică.

Cu referire la faptele reprobabile invocate, fără a nega prezumția de nevinovăție de care se bucură orice persoană acuzată, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare împotriva sa, fără a influența în vreun fel urmărirea penală aflată în desfășurare, însă conștienți de rolul covârșitor pe care educația îl are, și anume acela de a crea modele, Universitatea de Vest din Timișoara se delimitează ferm, explicit și de îndată de astfel de comportamente.

Condamnăm categoric astfel de incidente și milităm permanent pentru un mediu sigur pentru fiecare persoană, în care abuzurile sau hărțuirea nu sunt tolerate. Orice comportament de acest tip contravine flagrant normelor și valorilor universității, aceasta urmărind întotdeauna promovarea unei conduite morale și responsabile a membrilor săi.

Universitatea de Vest din Timișoara va acționa în conformitate cu prevederile legale și regulamentare, inclusiv cu dispozițiile care reglementează etica universitară, așa cum a procedat în mod constant, și rămâne preocupată în a identifica soluții care să combată producerea unor asemenea situații în mediul academic”.

Articol în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un nou sistem solar din galaxia noastră, descoperit de astronomi cu date de la telescopul Kepler. Cele șapte planete sunt „arse” de steaua în jurul căreia orbitează și nu pot susține viața – simulare video

În sistemul nostru solar, mica şi stâncoasa planetă Mercur este cea care orbitează cel mai aproape de Soare, fiind în permanenţă “prăjită” de radiaţiile acestuia, de şapte ori mai intense…
Vezi articolul

Marian Preda și Cristian Preda – candidați oficiali în alegerile pentru funcția de rector la Universitatea din București, programate pentru 6 decembrie. O a treia candidatură a fost invalidată

Cei doi reprezentanți ai Universității din București care și-au anunțat candidatura la funcția de rector pentru următorii cinci ani, rectorul în exercițiu Marian Preda și decanul Facultății de Științe Politice,…
Vezi articolul